1 Atunci când Domnul Se ridică,
Se risipesc, cuprinşi de frică,
Vrăjmaşii Lui şi-I fug din cale.
Pier dinaintea Feţei Sale!
2 Cum este fumul dus de vânt,
Tu-i risipeşti pe cei ce-Ţi sânt
Vrăjmaşi. Cum se topeşte-n foc
Ceara, pier şi cei răi, pe loc,
Din faţa Domnului. Dar cei
3 Care-s neprihăniţi – doar ei –
Saltă mereu, de veselie
Şi nu mai pot de bucurie.
4 Lui Dumnezeu să Îi cântaţi
Şi al Lui Nume-L lăudaţi!
Faceţi un drum, pe cari să vie
Cel care trece pe câmpie.
„Domnul” e numele ce-l are;
Vă bucuraţi dar, fiecare!
5 Tată le e orfanilor
Şi-Apărător văduvelor,
El – Dumnezeu – cari Se vădeşte
Că în locaş sfânt locuieşte.
6 Celor care sunt părăsiţi,
Le dă familii. Fericiţi,
Se află prinşii de război,
Căci El îi izbăveşte-apoi.
Aceia cari se răzvrătesc,
În loc uscat doar locuiesc.
7 Când cu poporul ai ieşit,
Doamne, şi-n frunte ai pornit
Şi ai trecut peste câmpie
Pe drumurile din pustie,
8 Pământul s-a cutremurat;
S-a topit ceru-nspăimântat,
Sinaiu-ntreg s-a zguduit
Atunci când Domnul S-a ivit
Şi L-au văzut pe Cel pe care,
Israel, Dumnezeu, Îl are.
9 O ploaie-ai dat Tu, peste noi
Şi-astfel ai întărit apoi,
Ceea ce Ţi se arăta
A fi drept moştenirea Ta
Care, atunci, era vădită
Că de puteri este sleită.
10 Oamenii Tăi, astfel, intrară
Şi-au locuit apoi în ţară,
Căci ea fusese pregătită
Prin bunătatea Ta vădită.
11 Femeile, de peste fire,
Se-adună în mare oştire
Şi vor aduce daruri bune,
Când Domnul un cuvânt va spune.
12 Aceia care-s împăraţi
Ai oştilor, toţi fug speriaţi
Iar celei care-acasă şade,
Să-mpartă prada i se cade.
13 Pe când în staule şedeţi
Cu toţii şi odihnă-aveţi,
Pe-aripile de porumbel
Argint s-a pus; are pe el,
Pene de-un galben auriu.
14 Când Cel care e veşnic viu
Şi-Atotputernic a pornit
Prin ţară şi i-a risipit
Pe împăraţi, mi se părea
Că, în Ţalmon, parcă ningea.
15 Munţi ai lui Dumnezeu, şi voi
Munţi ai Basanului apoi –
Cu piscuri multe-mpodobiţi –
16 Oare de ce îl pizmuiţi
Pe muntele lui Dumnezeu,
Ales fiind spre-a fi mereu,
Locaş împărătesc? Se ştie
Că Domnul, pentru veşnicie,
În el are să locuiască
Şi are să împărăţească.
17 Carele Domnului, apoi,
Se numără – să ştiţi dar voi –
Cu douăzecile de mii
Şi-asemenea cu mii de mii,
Iar Dumnezeu Se dovedeşte
Că-n al lor mijloc se găseşte
Când din Sinai, pe-aripi de vânt,
Se-ndreaptă spre locaşul sfânt.
18 Suit-ai pe-nălţimi apoi,
Unde-ai luat prinşi de război;
Şi oameni ai luat în dar.
Cei răzvrătiţi veni-vor iar,
Ca lângă Domnul Dumnezeu
Să locuiască, tot mereu.
19 Să fie binecuvântat
Al nostru Domn cari, ne-ncetat,
Poartă povara noastră grea
Şi mântuire-o să ne dea.
20 El, pentru-ntregul Său popor,
E Domnul izbăvirilor.
De grijă, El o să ne poarte
Şi-apoi ne va scăpa de moarte.
21 Da, Dumnezeu o să zdrobească
Duşmanii şi-o să-i nimicească.
Zdrobeşte creştetul celor
Robiţi de făr’delegea lor.
22 Domnul a glăsuit apoi:
„Îi voi aduce înapoi,
Chiar din Basan şi am să pot,
Din fundul mării, să îi scot,
23 Ca să-ţi cufunzi al tău picior
În sânge, iar a câinilor
Limbă să poată să îşi ia
Partea ce i se cuvenea
Din carnea celor care – iată –
A fi ai tăi vrăjmaşi se-arată.”
24 Ei văd cum intră Dumnezeu –
Cari este Împăratul meu –
În sfântul Său locaş, din munte.
25 Toţi cântăreţii merg în frunte,
Iar lângă ei se-alăturau
Cei care instrumente au,
În mijlocul fecioarelor
Care dau glas timpanelor.
26 Să-L binecuvântaţi, mereu –
În adunări – pe Dumnezeu!
Cei cari sunteţi din Israel
Să-L binecuvântaţi, pe El!
27 Iată-i pe toţi cei care vin:
Întâi, tânărul Beniamin,
Cari stăpâneşte peste ei.
Iată-i apoi şi pe acei
Care în Iuda sunt mai mari,
Cu ceata lor. Apoi cei cari
Peste Neftali stăpânesc
Şi peste Zabulon domnesc.
28 Iată că al tău Dumnezeu,
Puternic te-a făcut, mereu.
Doamne, să întăreşti apoi,
Tot ce-ai făcut Tu pentru noi,
În Templul Tău. Prea bine ştim
29 Că daruri, la Ierusalim,
Au să-Ţi aducă cei aflaţi
Peste popoare-ncoronaţi.
30 Fiara din trestii, înfricată,
Precum şi-a taurilor ceată
Având alăturea de ei
Pe ai popoarelor viţei,
Calcă-n picioare pe cel care,
Plăcerea, în argint, îşi are.
Popoarele care iubesc
Războaiale, se risipesc!
31 Vin din Egipt aceia cari
Se dovedesc a fi mai mari,
Iar Etiopia îşi ţine
Mâinile-ntinse-atunci când vine
Şi-aleargă către Dumnezeu.
32 Cântaţi-I Domnului, mereu,
Voi împăraţi de pe pământ!
Să-L lăudaţi pe Cel Prea Sfânt!
33 Cântaţi Celui ce Se vădeşte
Că peste ceruri călăreşte!
Din înălţimea cerului,
Se-aude glasul Domnului.
34 Slavă să-I daţi lui Dumnezeu,
Căci măreţia Lui, mereu,
E peste Israel aflată
Şi-n ceruri este aşezată
Puterea Lui, neîncetat.
35 Vai, cât eşti Tu de-nfricoşat,
În sfântul Tău locaş. Mereu,
Poporului Său, Dumnezeu
Îi dă putere şi tărie.
Binecuvântat, Domnul fie!