1 O Doamne, Dumnezeul meu,
Scăparea mea este la tine.
Mă izbăveşte, tot mereu,
De cel care pe urmă-mi vine,
2 Ca nu cumva, ca şi un leu,
El să mă sfâşie pe mine,
Ştiind că prins când sunt la greu,
Să-mi sară-n ajutor, nu-i cine.
3 O Doamne, Dumnezeul meu,
Dacă făcut-am fapte rele,
Dacă fărădelegi, mereu,
Avut-am pe mâinile mele,
4 Dacă cu rău l-am răsplătit
Pe cel ce vieţuia cu mine –
În pace – şi n-am izbăvit
Pe cel ce asuprit mă ţine
Fără să aibă vreun temei,
5 Atuncea să mă urmărească
Toţi cei cari sunt duşmani ai mei
Pentru ca viaţa să-mi răpească
Şi să mi-o culce la pământ,
Iar slava să mi-o risipească!
(Oprire) 6 Te scoală Domnul meu Cel sfânt!
Mânia Ta să îi lovească!
Te scoală, Dumnezeul meu!
Trimite-le a Ta mânie
Potrivnicilor mei, mereu,
Ca să opreşti a lor urgie.
Trezeşte-Te să îmi ajuţi!
Trezeşte-Te Doamne odată!
De mine Doamne-aminte-adu-Ţi,
Şi rânduieşte-o judecată!
7 Doamne, să fii înconjurat
De a popoarelor mulţime,
Iar peste ele, aşezat,
Să fii Tu Doamne, la-nălţime!
8 Judecător e Dumnezeu,
Peste popoare, peste fire.
Dreptate fă-mi, o Domnul meu,
După a mea neprihănire
Şi nevinovăţia mea!
9 Ah! Răutatea, o opreşte!
Pe cei răi nu-i lăsa să stea,
Ci Tu Doamne, îl întăreşte
Pe cel care-i neprihănit.
Căci Tu doar eşti Acela care,
Rărunchi şi inimi ai citit.
O Domnul meu, Cel drept şi mare!
10 Al meu scut este Dumnezeu.
Pe-acela care se vădeşte
Curat la inimă, mereu
Eu ştiu că El îl mântuieşte.
11 Domnul e drept judecător
Şi nu am pentru ce mă teme.
Mânia Lui – foc arzător –
Se va aprinde-n orice vreme.
12 Dacă, la Domnul, rău-acel
Nu se întoarce, eu ştiu bine
Că sabia Şi-ascute El
Şi arcul încordat Şi-l ţine.
13 Apoi, azvârle-asupra lui
Săgeţile ucigătoare.
Scăpare, pentru cel rău, nu-i,
De-a Lui săgeată arzătoare!
14 Iată-l pe cel ce este rău:
Doar lucruri rele pregăteşte,
Fărădelegi – în gândul său –
Şi-nşelăciune, zămisleşte.
15 O groapă când a pregătit,
Cade în ea, căci n-o s-o vadă.
16 Fărădelegi ce le-a urzit,
Toate asupră-i au să cadă.
La fel, cel rău va fi păţit
Când a făcut vreo silnicie:
Peste-a lui ţeastă – negreşit –
În urmă ea are să vie.
17 Pe Cel Prea-Nalt, Îl laud eu,
Pentru dreptatea arătată.
Am să-I cânt Numele, mereu,
Căci nu-am să tac eu, niciodată.