1 La Tine Doamne, caut eu
A mea scăpare, tot mereu,
Căci numai astfel, niciodat’,
Nu voi rămâne ruşinat.
2 Scapă-mă, în dreptatea Ta!
Mă izbăveşte, nu mai sta!
Pleacă-Ţi urechea Domnul meu
Şi ajutor îmi dă, mereu!
3 Să-mi fii o stâncă, îmi doresc,
Pe care să m-adăpostesc!
Ai hotărât să-mi dai scăpare,
Căci Tu eşti stânca mea cea tare,
Precum şi cetăţuia mea.
4 Doamne, te rog, aminte ia
Şi izbăveşte robul Tău,
Din mâna omului cel rău,
Din mâna celui dovedit
Precum că e nelegiuit!
5 Tu Doamne eşti nădejdea mea.
În Tine-mi pun încrederea,
Încă din anii tinereţii
Şi până la sfârşitul vieţii.
6 Sprijin, pe Tine, te-am avut,
De când măicuţa m-a născut.
De când în pântec eram eu,
Eşti binefăcătorul meu.
Pe Tine, eu am căutat
Ca să Te laud, ne-ncetat.
7 Eu, pentru mulţi, acum pot spune
Că am ajuns ca o minune,
Dar Tu Te-arăţi – fără-ncetare –
A fi scăparea mea cea tare.
8 Doar laude avea-voi eu,
În gură, pentru Dumnezeu,
Căci zilnic am să Îl cinstesc
Şi slavă am să-I dăruiesc.
9 Să nu mă lepezi, Domnul meu,
Dacă bătrân am să fiu eu,
Fără puteri. Să mă păzeşti!
Nicicând să nu mă părăseşti!
10 Vrăjmaşii mei vorbesc de mine
Şi-aşteaptă să le vină bine
Să îmi ia viaţa. Se-ntâlnesc
Şi împotrivă-mi uneltesc,
11 Zicându-şi: „Iată, negreşit
Că Dumnezeu l-a părăsit!
Să-l înhăţăm, căci nimenea,
Scăpare, nu o să-i mai dea!”
12 Doamne, în bunătatea Ta,
De mine, nu te-ndepărta!
Doamne, al meu ocrotitor,
Grăbeşte şi-mi dă ajutor!
13 Fă să rămână de ruşine,
Cei care mă pândesc pe mine
Şi care moartea mi-o doresc!
Cei ce pierzarea-mi urmăresc,
Mereu să fie ruşinaţi
Şi de ocară apăsaţi!
14 Nădejdi – atunci – voi avea eu
Şi-am să Te laud tot mereu.
15 În fiecare zi vestesc
A Ta dreptate şi vorbesc
De mântuirea Ta cea mare,
Cari fără margini îmi apare.
16 Despre-ale Tale lucrări cari
Se-arată-a fi nespus de mari –
Necontenit – am să vorbesc
Şi-n lume-am să mărturisesc.
Numai a Ta dreptate, eu
Am să o pomenesc mereu.
17 Din tinereţe Te-am urmat,
Căci numai Tu m-ai învăţat,
Iar eu vestesc – pe a mea cale –
Minunile puterii Tale.
18 Să nu mă lepezi, Domnul meu,
Dacă bătrâna am să fiu eu,
Ca să vestesc tăria Ta
Celor ce mă vor asculta,
Pentru a şti de ea, apoi,
Cei ce veni-vor după noi!
19 Dreptatea Ta, neîncetat,
Până la cer s-a ridicat.
Ai săvârşit doar lucruri cari
Se-arată-a fi nespus de mari.
Doamne, îmi spune, oare cine
Se-arată-a fi la fel ca Tine?
20 Prin mari necazuri ne-ai trecut;
Nenorociri ai abătut
Asupra noastră, însă iară,
Tu, Doamne, ne vei scoate-afară
Din hăul cel întunecat
Şi-n viaţă ne vei fi păstrat.
21 Înalţă iar, a mea mărire!
Întoarce Doamne-a Ta privire
Spre mine, căci doresc a-Ţi cere
Ca să îmi dărui mângâiere.
22 În sunet de-alăute, eu
Am să Te laud tot mereu.
Neîncetat Îţi voi cânta,
Apoi, credincioşia Ta.
Cu harfa-L laud pe Acel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
23 Când laude Îţi voi cânta,
Doar bucuria îmi va sta
Pe buze şi-n sufletul meu,
Căci Tu l-ai izbăvit mereu.
24 Zilnic – apoi – eu voi cânta
Şi voi vesti dreptatea Ta,
Căci toţi cei cari mă duşmănesc
Şi-a mea pieire o voiesc,
Departe sunt ţinuţi de mine,
Şi roşi ajuns-au, de ruşine.