1 Fă Doamne, Dumnezeul meu,
Ca judecata Ta, mereu,
Să fie-a împăratului!
Să-i dăruieşti fiului lui,
Dreptatea Ta, neîncetat!
2 Doar astfel fi-va judecat
Al Tău popor, după dreptate,
Iar pricinile-nfăţişate
De cei nenorociţi din fire,
Privite-s cu nepărtinire.
3 Munţii şi dealurile-apoi
Pace-au s-aducă peste noi,
Urmare a dreptăţii Tale,
Care se află pe-a Ta cale.
4 Dreptate faci celor pe care,
Nenorociţi, poporu-i are,
Iar fiilor săracului
Le dai scăparea Domnului,
Căci îl zdrobeşti pe-asupritor.
5 Tocmai de-aceea, ei se vor
Teme necontenit de Tine,
Atât cât soarele va ţine
Şi-atât cât luna va lăsa
Lumea să vadă faţa sa,
Din neam în neam, în veşnicie.
6 Ca şi o ploaie o să fie,
Care – din ceruri – a venit
Căzând pe un pământ cosit;
Ca şi o ploaie repezită
Peste câmpia însorită.
7 Atunci are să înflorească
Acel ce o să se vădească
A fi un om neprihănit.
Pace va fi necontenit
Şi din belşug, cât o să ţină
Luna şi blânda ei lumină.
8 El are ca să stăpânească,
Atuncea, şi o să domnească
De la o mare începând,
La altă mare ajungând
Şi de la malul Râului,
La capătul pământului.
9 Locuitorii din pustie,
În a lui faţă, au să vie
Şi vor îngenunchea de-ndată.
Apoi, vrăjmaşi-i se arată
Şi au să i se-nchine până
Jos la pământ, lingând ţărână.
10 Cei care fi-vor împăraţi
În Tarsis – sau cei aşezaţi
Peste ostroave să domnească –
Biruri şi dări au să plătească.
Cei care-n Seba-mpărăţesc –
Sau cei care-n Saba domnesc –
Cu multe daruri au să vină.
11 Toţi împăraţii se închină
În faţa lui, necontenit.
De neamuri, el va fi slujit
12 Căci pe sărac îl izbăveşte,
Iar cel nenorocit găseşte,
La el, sprijin şi ajutor.
13 Milos e şi îndurător,
Faţă de cel ce e lipsit
Şi-asemeni de nenorocit.
Sprijin va da săracilor
Şi o să scape viaţa lor.
14 De silă şi de apăsare,
Îl va scăpa pe fiecare,
Iar sângele săracului
Scump se arată-n faţa lui.
15 Astfel, ei au ca să trăiască
Şi aur au să-i dăruiască,
Adus din Seba. Ne-ncetat,
Atuncea se vor fi rugat
Ei, pentru el; au să-l vegheze
Şi au să-l binecuvinteze.
16 Belşug are să fie iară,
Căci grânele vor creşte-n ţară,
Chiar şi pe vârful munţilor.
Se vor mişca spicele lor,
Asemeni codrilor pe care,
Pe-al său întins, Libanu-i are.
Oamenii au să înflorească
Şi în cetăţi au să sporească,
După cum iarba încolţeşte
Şi pe pământ se răspândeşte.
17 Numele lui are să ţie
Din veşnicie-n veşnicie:
Cât soarele pământului
Va dăinui numele lui.
Unii pe alţii vor căta
De a se binecuvânta
Cu al său nume. „Fericit”,
De oameni, el va fi numit.
18 Să fie binecuvântat
Al nostru Domn, neîncetat,
Al lui Israel Dumnezeu,
Acela care e, mereu,
Singurul Domn ce Se vădeşte
Cum că minuni mari săvârşeşte!
19 Să fie binecuvântat
Numele Lui, neîncetat!
Să umple slava Celui Sfânt,
Faţa întregului pământ,
Acum, în anii care vin
Şi-n veci de veci! Amin! Amin!
20 Acesta e sfârşitul lor,
Sfârşitul rugăciunilor
Lui David, care se arată
Că pe Isai îl are tată.