1 Iată că strig cu glasul meu,
Spre ceruri, către Dumnezeu.
Strig, către El, neîncetat,
Pentru că fi-voi ascultat.
2 Când în necaz mă aflu eu,
Iute mă-ndrept spre Domnul meu.
Întinse, mâinile mi-au stat,
Întreaga noapte, ne-ncetat.
Sufletul meu, plin de durere,
Nu mai vrea nici o mângâiere.
3 Îmi amintesc de Dumnezeu
Şi de aceea gem mereu.
Gândesc adânc şi-apoi simt bine,
Cum duhul se mâhneşte-n mine.
4 Tu îmi ţii pleoapele deschise,
În timp ce glasu-mi amuţise,
Din pricină că mă frământ
Şi-nvăluit de gânduri sânt.
5 Eu m-am gândit mult, bunăoară,
La zilele de-odinioară.
6 Mă gândesc noaptea, la acele
Care sunt cântecele mele.
Cuget în inimă mereu.
Pe gânduri cade duhul meu
Şi-nspăimântat mă-ntreb apoi:
7 „Ne leapădă Domnul, pe noi?
Nu va mai fi El iertător,
Precum şi binevoitor?
8 E gata a Lui bunătate?
Făgăduinţele lăsate,
De El, acum s-au risipit
Şi pe vecie au pierit?
9 A uitat, oare, Dumnezeu
Să aibă milă, tot mereu?
Şi-a tras El îndurarea-apoi,
Plin de mânie, înapoi?”
10 Atunci îmi zic în gândul meu:
„Lucrul pentru cari sufăr eu,
E că dreptatea cea pe care
Cel Prea Înalt veşnic o are,
Aceeaşi nu se mai arată,
Precum fusese altădată…”
11 Dar tot voi lăuda, mereu,
Lucrările Domnului meu,
Căci iau aminte, bunăoară,
La ceea ce, odinioară,
El a făcut. Sunt cunoscute
Minunile, de El făcute.
12 Mă voi gândi, neîncetat,
La ceea ce Tu ai lucrat
Şi la isprăvile pe care
Le-a săvârşit al Tău braţ tare.
13 Doamne, eu am luat aminte,
Iar căile-Ţi, ştiu că sunt sfinte!
Decât al nost’ Dumnezeu, oare,
Cine-ar putea a fi mai mare?
14 Numai Tu Doamne Te vădeşti
Cum că minuni înfăptuieşti.
Printre popoare, ne-ncetat,
Putere Tu ai arătat.
15 Prin braţul Tău, ai izbăvit
Poporul, când i-ai dezrobit
Pe cei ce-s ai lui Iacov fii
Şi pe ai lui Iosif copii.
16 Doamne, când Tu ai apărut
Şi apele când Te-au văzut,
Speriate s-au cutremurat
Şi-adâncurile s-au mişcat.
17 Ploaia părea că-i aruncată
În valuri, parcă din găleată,
Iar tunetul asurzitor
A bubuit în orice nor.
Săgeţi, apoi, ai azvârlit.
18 Tunetul Tău a izbucnit
Şi-apoi, într-un vârtej de vânt,
S-a îndreptat către pământ.
Când fulgerul a luminat,
Pământul s-a cutremurat.
19 Tu Ţi-ai croit un drum prin mare;
Prin ape Ţi-ai făcut cărare,
Iar paşii nu Ţi s-au văzut,
Urma nu Ţi s-a cunoscut.
20 Poporul, Ţi-ai povăţuit,
Ca pe o turmă. Negreşit,
Prin Moise şi Aron apoi,
Tu ne-ai călăuzit pe noi.