1 Doamne, aminte ia mereu
Şi-ascultă dar, cuvântul meu,
Pentru că iată, sunt lipsit
Şi am ajuns nenorocit!
2 Păzeşte sufletul din mine,
Căci ştiu că sunt iubit de Tine!
Încredere, robul Tău are
În Tine. Scapă-l, Doamne mare!
3 Arată-mi mila Ta mereu,
Căci către Tine doar, strig eu!
4 Sufletul, mi-l înveseleşte,
O Doamne, şi mi-l întăreşte,
Căci către Tine, ne-ncetat,
Sufletul meu s-a înălţat!
5 Că Tu eşti gata de iertare,
Eşti bun şi plin de îndurare
Cu toţi acei care Te cheamă.
6 Pleacă-Ţi urechea şi ia seamă
Mereu, la rugăciunea mea
Şi-aminte să-Ţi aduci de ea,
De cererile mele care
Ţi le-am făcut fără-ncetare!
7 Te chem dar, în necazul meu,
Pentru că Tu m-asculţi mereu.
8 Nu este nimeni, între cei
Care se cheamă dumnezei,
Asemeni Domnului Cel Sfânt.
Iată că pe acest pământ,
Nici o lucrare nu se-arată
Că poate fi asemănată
Cu ale Tale lucruri mari.
9 Popoarele cele pe cari
Tu le-ai făcut, s-or aduna
Şi-n faţă-Ţi se vor închina,
Căci va da slavă-ntreaga lume,
Nepreţuitului Tău Nume.
10 Numai Tu Doamne Te vădeşti
Nemărginit şi săvârşeşti
Mari lucruri, pentru că mereu,
Doar Tu eşti singur Dumnezeu.
11 Doamne, mă-nvaţă calea Ta,
Pentru că Te voi asculta
Şi-n adevărul Tău mereu,
Voiesc – de-acum – să umblu eu!
Fă-mi inima de a se teme
De al Tău Nume-n orice vreme.
12 Atuncea, Te voi lăuda
Din inimă şi Îi voi da
Slavă Numelui Tău, să fie
El, preamărit, pentru vecie!
13 Căci mare-i bunătatea care
Tu mi-o areţi, fără-ncetare.
Tu eşti al meu izbăvitor,
Din locuinţa morţilor.
14 Iată că nişte îngâmfaţi,
În contra mea, sunt adunaţi.
Asupritorii mă pândesc,
Viaţa să-mi ia. Nu se gândesc
Oameni-aceşti, nicicând, la Tine.
15 Însă Tu Doamne, văd prea bine,
Eşti milostiv şi-ndurător
Şi îndelung eşti răbdător.
Bogat eşti în credincioşie
Şi-n bunătate, pe vecie.
16 Spre mine, Doamne, să priveşti
Şi mila Ta să-mi dăruieşti.
Scapă-l pe fiul roabei Tale
Şi-i dă tărie, pe-a lui cale!
17 Doamne un semn fă pentru mine,
Ca să rămână de ruşine
Ai mei vrăjmaşi, văzând că eu,
De Tine-s mângâiat, mereu!