1 Doamne, din neam în neam ai fost
Al nostru loc de adăpost.
2 ‘Nainte de-a se fi născut
Munţii – până nu s-au făcut
Lumea şi tot acest pământ,
Cu toate ce în ele sânt –
Din veşnicii ai fost, mereu,
Şi-n veci vei fi Tu, Dumnezeu!
3 Tu, în ţărână – înapoi –
Pe oameni îi întorci apoi,
Zicând: „Vă-ntoarceţi fiilor,
Cari sunteţi ai oamenilor!”
4 Mia de ani – este ştiut –
E ca o zi ce a trecut,
În faţa Ta, ca nişte şoapte
Sau ca şi straja cea de noapte.
5 Ca pe un vis i-ai măturat,
Când zorile s-au arătat.
Asemenea ierbii, ei sânt,
Ce încolţeşte pe pământ.
6 De dimineaţă, înfloreşte;
Apoi – în miezul zilei – creşte,
Iar pe-nserat este tăiată
Şi-ntinsă spre a fi uscată.
7 Mânia Ta ne mistuieşte
Şi-a Ta urgie ne-ngrozeşte.
8 Nelegiuirile făcute,
În faţa Ta, sunt cunoscute.
Păcatele noastre, ascunse,
De-a Ta lumină sunt pătrunse.
9 De-a Ta urgie înfocată,
Zilele noastre pier şi iată,
Vedem cum anii ni se trec
Şi ca un sunet se petrec.
10 Ani şaptezeci, pe-a lumii faţă,
Numără biata noastră viaţă.
Cei tari, care sunt printre noi,
Optzeci de ani ating apoi.
Lucrul cu care se mândreşte
Omul, atât cât vieţuieşte,
E numai trudă şi durere,
Căci anii trec şi-apoi el piere.
11 Dar cine oare, seamă ţine –
Aşa după cum se cuvine –
Vreodată, de a Ta mânie
Şi de nespusa ei tărie?
Sau cine ia în seamă, oare,
A Ta urgie arzătoare –
Aşa după cum se cuvine –
Ca să se teamă-apoi, de Tine?
12 Ne-nvaţă să ne numărăm
Zilele, ca să căpătăm
O inimă mai înţeleaptă,
Mai pricepută şi deşteaptă!
13 Întoarce-Te Doamne, la noi!
Cât vei mai zăbovi apoi?
Milă s-areţi celor ce sânt
Drept robi ai Tăi, pe-acest pământ!
14 Ne satură pe fiecare,
De bunătatea Ta cea mare
Şi plină doar de bucurie
A noastră viaţă să ne fie.
15 Ne-nveseleşte, negreşit,
Doar câte zile ne-ai smerit
Şi-atâţia ani câţi am văzut
Al nost’ necaz că a ţinut!
16 Robilor Tăi, Doamne le-arată
Lucrarea Ta cea minunată,
Iar slava Ta, fiilor lor!
17 Fie, asupra tuturor,
Bunăvoinţa cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are!
Să întăreşti necontenit
Ceea ce noi am săvârşit.
Da, să-ntăreşti – cum am cerut –
Lucrările ce le-au făcut
Mâinile noastre pieritoare,
Cu multă trudă şi răbdare!