1 Veseli, veniţi să Îi cântăm
Lui Dumnezeu şi să strigăm
De bucurie-n a Lui faţă,
Pentru că El ne ţine-n viaţă,
Iar peste-ntreg cuprinsul firii,
El ne e Stânca mântuirii.
2 Să mergem înaintea Lui,
Cu laude, căci Domnului,
Noi trebuie să Îi cântăm
Şi astfel, cinste, să Îi dăm!
3 Căci Domnul este Împărat
Şi Dumnezeu adevărat,
Mai mare decât toţi acei
Care se cheamă dumnezei.
4 Adâncurile nepătrunse
Ale pământului şi-ascunse,
Se află-n mâna Domnului.
De-asemenea, în mâna Lui,
Se află piscul munţilor.
5 Întreg cuprinsul mărilor
Este al Lui, căci e ştiut
Că Domnu-i Cel ce le-a făcut.
Mâinile Sale au lucrat
Şi-au întocmit acest uscat.
6 Veniţi dar, să ne închinăm
Şi-ai noşti’ genunchi să îi plecăm
În faţa Lui, căci e ştiut
Precum că Domnul ne-a făcut!
7 El este Domnul nost’, iar noi
Îi suntem turma cea de oi,
Aflată pe a Lui păşune,
Hrănindu-se cu roade bune.
Domnul, mereu, Îşi ocroteşte
Turma şi o povăţuieşte…
O, dacă voi, în astă zi,
Glasul Său blând l-aţi auzi
Şi de aţi asculta de El!
8 „Nu vă mai împietriţi, la fel,
Aşa după cum aţi făcut
Când la Meriba aţi şezut,
Sau după cum voi v-aţi purtat
Când în pustie v-aţi aflat –
La Masa – unde-ai voşti’ părinţi
9 N-au dovedit că sunt cuminţi,
Pentru că ei M-au ispitit
Şi să Mă-ncerce au voit,
Cu toate că ei au văzut
Lucrările ce le-am făcut.
10 Ani patruzeci, ei M-au scârbit,
Încât ajuns-am de-am rostit
În Mine: „Iată un popor
Cari este neascultător,
A cărui inimă-i vădită
Precum că este rătăcită,
Iar a Mea cale nu o ştie.”
11 De-aceea, în a Mea mânie,
Eu am jurat că, „Nimenea
Nu va intra-n odihna Mea!”