1 Pământu-ntreg se veseleşte,
Pentru că Domnu-mpărăţeşte!
Ostroavele sunt bucuroase!
2 Nori mari şi negurile groase
Îl înconjoară. Temelie,
Pentru-al Său scaun de domnie,
Este dreptatea Lui, curată,
Precum şi a Lui judecată.
3 Focul e-n faţa Domnului
Şi-i arde pe duşmanii Lui.
4 De fulgerele sale – iată –
Întreaga lume-i luminată.
Pământu-L vede şi, speriat,
Este cuprins de tremurat.
5 În faţa Domnului Cel Sfânt,
Munţii de ceară par că sânt,
Căci de îndată ce-L zăresc,
Înspăimântaţi, ei se topesc.
6 Cerul şi-nalturile lui
Vestesc dreptatea Domnului.
Popoarele, de pe pământ,
Văd slava Domnului Cel Sfânt.
7 Cei cari, cu idoli, se fălesc
Şi la icoane doar slujesc
Sunt ruşinaţi căci toţi acei
Care se cheamă dumnezei
Se-nchină-n faţa Domnului.
8 În muntele Sionului,
Lucrul acest, bine se ştie
Şi toţi sunt plini de bucurie.
Iată că fetele pe care
Poporul de Iudei le are,
Se bucură-naintea Lui,
De judecata Domnului!
9 Tu, Cel Prea-Nalt eşti Doamne Sfânt
Peste întreg acest pământ!
Eşti mai presus de toţi acei
Care se cheamă dumnezei.
10 Cei ce-L iubiţi pe Dumnezeu,
Răul, să îl urâţi, mereu!
Păzit este acel pe care,
Drept credincios, Domnul îl are,
Căci El, pe prea iubiţii Săi,
Îi izbăveşte de cei răi.
11 Lumina este semănată
Pentru cel care se arată
A fi un om neprihănit,
Iar bucuria s-a vădit
A fi pentru acela care
O inimă curată are.
12 Neprihăniţilor, mereu,
Vă bucuraţi în Dumnezeu
Şi preamăriţi sfinţenia Lui,
Laudă dându-I Domnului!