1 Tot Israelul a trimis,
Soli, la Hebron, care i-au zis
Lui David: „Uită-te la noi,
Şi ai să înţelegi apoi,
Că os din osul tău suntem,
Carne din carnea ta, şi-avem
Acelaşi sânge. Bunăoară,
2 Când împărat, odinioară,
Saul fusese, tu erai
Acela care îl duceai
Şi-l aduceai pe Israel.
De-aceea, ţie-atunci, astfel
Ţi-a vorbit Domnul Dumnezeu:
„Tu ai să paşti poporul Meu,
Şi căpetenie ai să fii,
Peste-ai lui Israel copii.”
3 Bătrânii toţi, din Israel,
Veniră la Hebron, la el,
Şi-un legământ au încheiat
Ungându-l ca şi împărat
Apoi, în faţa Domnului,
Precum cerea cuvântul Lui,
Pe care îl spusese El,
Prin robul Său, prin Samuel.
4 David, cu tot poporul lui,
Spre a Ierusalimului
Cetate-n urmă a pornit,
S-alunge neamul Iebusit
Care în ţară locuia.
Ierusalimul se numea,
„Iebus”, în vremi îndepărtate.
5 Lui David, toţi, cei din cetate,
Îi ziseră: „Nu vei putea,
Nicicând, ca să pătrunzi, în ea!”
David şi oştile-i armate,
În a Sionului cetate,
Intrară şi au cucerit-o,
Iar de atunci, toţi au numit-o
Drept cetăţuia cea pe care,
David în stăpânire-o are.
6 David, când spre Sion, s-a dus,
Către ai săi, astfel, a spus:
„Acela care o să-i bată,
Pe Iebusiţi, acela – iată –
Drept căpetenie-o să fie
Şi domn! Aşa vreau să se ştie!”
Atunci Ioab, acela care,
Drept al Ţeruei fiu apare
Întâiul, la război s-a dus
Şi căpetenie-a fost pus.
7 David şi oştile-i armate,
În a Sionului cetate,
Intrară şi au cucerit-o,
Iar de atunci, toţi au numit-o
Drept cetăţuia cea pe care
David în stăpânire-o are.
8 El, cetăţuia, a-ntărit-o:
Cu ziduri a împrejmuit-o,
Cari, de la Milo, începeau
Şi-n jurul ei se întindeau.
Cealaltă parte de cetate,
Avea spărturi, cari, reparate,
Sunt de Ioab. Precum se ştie,
9 David a început să fie,
Apoi, din ce în ce mai mare,
Iar braţul cel puternic, tare,
Al Domnului oştirilor,
I-a fost, mereu, în ajutor.
10 Iată-i pe cei cari îl slujeau,
Pe David şi viteji erau,
Şi care-apoi l-au ajutat
Ca să ajungă împărat,
După cuvântul Domnului,
Rostit despre poporul Lui.
11 Iată vitejii care-au stat
Cu David şi l-au ajutat:
Ioşobeam – acela care
Părinte, pe Hacmoni-l are –
Fruntaş fiind al oştilor,
În rândul căpitanilor.
Trei sute-au fost cei ce-au pierit,
Când suliţa şi-a învârtit.
12 Urmează Eleazar – cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are,
Pe Ahohitul. El a stat
Alăturea de împărat,
Fiind în rândul celor trei
13 Oşteni ai săi. David, cu ei,
Să ţină piept, a reuşit –
La Pas-Damim – când potopit
De Filisteni – într-un război –
Fost-a poporul, dând ‘napoi.
Un câmp, acolo, se vădea,
Pe cari un lan de orz creştea.
Întreg poporul, îngrozit,
Spriat de moarte, a fugit,
Din calea Filistenilor.
14 Viteji-atuncea, în ogor,
Intrară şi s-au aşezat
Drept scut, în jur, la împărat.
Pe Filisteni, ei i-au bătut,
Pentru că Domnul a făcut
Să vină-o mare izbăvire
Peste popor şi peste fire.
15 Trei dintre cei treizeci, pe care,
David, drept căpitani îi are,
La peştera care-i aflată
În Adulam, s-au dus, căci – iată –
Mulţi Filisteni s-au adunat
Şi-n valea Refaim, au stat.
16 David – pe-atunci – în cetăţuie,
A trebuit ca să se suie.
La Betleem, fusese pusă
O ceată, de duşmani adusă.
17 David găsi de cuviinţă,
Ca să îşi spună o dorinţă.
„Cine-mi va da, apă, să beau?” –
A-ntrebat el. „Dar apă vreau,
Doar din acea fântână, care,
La Betleem e, la intrare.”
18 Atunci, cei trei bărbaţi s-au dus
Şi-n grabă, apă, i-au adus.
Prin tabăra de Filisteni,
Trecuseră cei trei oşteni.
Dar împăratul n-a băut,
Din apă, ci toţi au văzut
Că a vărsat-o pe pământ,
În faţa Domnului Cel Sfânt.
19 „Să mă ferească Dumnezeu,
Să fac, astfel de lucru, eu!
Nu gust din apă, căci nu vreau,
Din al lor sânge, ca să beau.
Căci oamenii aceşti s-au dus
Şi, în joc, viaţa, ei şi-au pus,
Ca să-mi aducă apă, mie!
Cum să fac astă mârşăvie?”
Iată ce lucruri au putut,
Acei viteji, să fi făcut.
20 Peste cei trei, pus cel mai mare,
Fusese Abişai, cel care,
Fiu al Ţeruiei, se vădea,
Iar pe Ioab, frate-l avea.
El, suliţa, şi-a învârtit
Şi-atunci trei sute au pierit,
Dintre vrăjmaşi. În acest fel,
E cunoscut în Israel,
Iar dintre cei trei, s-a vădit
A fi apoi, cel mai vestit.
21 Fiind de vază între ei,
El a ajuns, peste cei trei –
Care erau în rândul doi,
Atunci când se purta război –
Mai mare, de-a fi aşezat,
Însă nicicând, nu s-a-nălţat
Precum au fost cei trei pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
22 De-un alt bărbat a fost urmat,
Care, Benaia, s-a chemat.
Benaia este-acela care,
Pe Iehoiada, tată-l are
Şi se trăgea din Cabţeel.
Un om de preţ fusese el,
Căci îi ucise pe cei doi
Lei ai Moabului apoi.
Pe când ningea, el a văzut
Cum un leu mare a căzut
În groapa cari a fost săpată
Spre a fi apa adunată.
Iute, în ea, s-a pogorât,
Unde, pe leu, l-a omorât.
23 A mai ucis şi un oştean
Care fusese Egiptean.
Cinci coţi în înălţime-avuse,
Şi-o suliţă, în mâini, ţinuse.
Aceasta mare se vădea
Şi sul de ţesător părea.
Groaznic era la-nfăţişare,
Când îţi rotea suliţa-i mare.
Benaia, un toiag avuse,
Pe care-n mână îl ţinuse.
Grăbit, la Egiptean, s-a dus,
L-a trântit jos şi l-a răpus.
Cu suliţa, el îl străpunse,
După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
24 Faptele ce le-a săvârşit
Făcutu-l-au a fi vestit
Printre cei trei viteji, pe care,
Neamul lui Israel îi are.
25 Din cei treizeci, cel mai vestit,
Benaia fost-a socotit.
Cu toate-acestea, niciodat’,
Benaia nu s-a ridicat
Spre-a fi precum cei trei pe care
Mai înaintea sa îi are.
David, un loc, i-a dăruit
În sfatul său şi-a devenit
Unul din cei ce s-au aflat,
Apropiaţi, de împărat.
26 Apoi urmat-a Asael;
Al lui Ioab, frate, e el.
Altul e Elhanan, cel care
Pe Dodo, drept părinte-l are
Şi de la Betleem venea.
27 Şamot, cel care se trăgea
De la Haror, apoi, urmează.
Heleţ se mai aliniează,
Cel care este dovedit
Că din Palon era ieşit.
28 Cel care Ira se numea
Şi din Tecoa se trăgea
Urma apoi, cu-acela care,
Pe Icheş, drept părinte-l are.
Abiezer a mai urmat –
Care, în Anatot, a stat –
29 Şi Huşatitul Sibecai.
Din Ahoah, era Ilai.
30 Şi Maharai a mai urmat,
Cari din Netofa, e plecat.
Cel care-n urmă-i a venit,
Tot din Netofa, a ieşit;
El se numea Heled, cel care,
Pe Bana, drept părinte-l are.
31 La rând, venea – apoi – Itai,
Din Ghibea, fiul lui Ribai.
Toţi cei care din Ghibea vin,
Sunt ramura lui Beniamin.
Benaia se aliniează,
32 Din Piraton. Hurai urmează,
De la Nahale-Gaş sosit.
Şi Abiel a mai venit
Care-i din Arba, de ţinut.
33 Din Baharum, a apărut
Şi Azmavet. Lui i-a urmat
Şi Eliahba, cel ce-a stat
În Şaalbon. A mai venit
34 Bene-Haşem, către sfârşit,
Şi Ionatan, acela care,
Pe Şaghe, drept părinte-l are;
35 Ca Ahiam al lui Sacar,
Şi el se trage din Harar.
Urmează Elifal, cel care –
Iată – pe Ur, părinte-l are.
36 Hefer, la rând, a mai urmat,
Cari, din Mechera, e plecat.
Apoi de la Palon venea
Cel ce se cheamă Ahia.
37 Heţro venit-a după el,
Care se trage din Carmel.
În urma lui e Naarai,
Cari, fiu, îi este lui Ezbai.
38 Fratele lui Natan, Ioel,
Se-aliniază, după el.
Fiul lui Hagri vine dar,
Cel care e chemat Mibhar.
39 După aceea a urmat
Ţelec – de prin Amon plecat;
Nahrai, de la Berot, apoi
A mai venit. El – la război –
Dusese armele pe care
Stăpânul său, Ioab, le are.
40 Cei cari de la Ieter veniră,
Gareb şi Ira se numiră;
41 În urma lor, a mai venit
Şi Urie, de neam Hetit.
Zabad e cel cari mai apare;
El, pe Ahlai, părinte-l are.
42 Adina-i cel care venea,
Din Ruben. Şiza, se numea
Al său părinte. Negreşit,
Treizeci de inşi l-au însoţit,
Din neamul Rubeniţilor,
El fiind căpitanul lor.
43 Hanan, apoi, a mai urmat,
Fiul lui Maca. Iosafat,
Din Mitni, l-a mai însoţit.
44 Din Aştarot, a mai venit
Şi Ozia, iar după el
Şama era şi Iehiel.
Ultimii doi se dovedeau
Că fii, ai lui Hotam, erau,
Iar locu-n care s-au născut
E-al Aroerului ţinut.
45 Iediael a mai venit –
Fiul lui Şimri – însoţit
De Ioha, care mai venea
Cu frate’său, ce se vădea
Tiţit a fi; iar după el,
46 A apărut şi Eliel,
Din Mahavim. De-asemenea,
A mai venit Ioşavia,
Cu Ieribai. Ei se vădeau
Că fii ai lui Elnam erau.
Itma, apoi, a apărut,
Din al Moabului ţinut.
47 Cel care s-a mai arătat,
Fusese Eliel chemat.
Obed venit-a după el,
Urmat fiind de Iaasiel,
Cari, Meţobaia, se mai cheamă,
Şi-i ultimul, de bună seamă.