1 Iată-i pe cei care erau
Cu David şi îl însoţeau,
Când în Ţiclag el a pătruns,
Atunci când se ţinea ascuns
De Saul, al lui Chis fecior.
Ei au fost cei cari, ajutor,
I-au dat lui David, ne-ncetat,
Şi în războaie l-au urmat.
Oameni-aceştia, negreşit –
Mereu – viteji s-au dovedit.
2 Arcaşi destoinici se vădeau,
Încât, să tragă, ei puteau,
Cu dreapta – de ar fi voit –
Dar şi cu stânga, negreşit.
De-asemeni, pietre aruncau
Oameni-aceştia. Ei erau
Din Beniamin şi, număraţi,
Sunt printre ai lui Saul fraţi.
3 Întâi, Ahiezer venea,
Cari căpitan se dovedea.
Ioas, apoi, l-a însoţit.
Cei doi, din Ghibea, au venit,
Iar Şema fost-a tatăl lor.
În numărul vitejilor,
S-a mai aflat şi Ieziel;
Pelet urmat-a după el,
Iar Azmavet le era tată.
Beraca a venit pe dată,
Iehu apoi – cari se vădea
Că de la Anatot venea –
4 Işmaia, care e plecat
Din Gabaon şi-i numărat
Cu cei treizeci de inşi pe care
David în jurul său îi are,
Viteaz între vitejii lui
Şi om al împăratului.
Treizeci de oameni el avea,
Pe care-n luptă-i conducea.
Venea, apoi, Iahaziel,
Iar Iohanan e după el;
De Iozabad era-nsoţit –
Care din Ghedera-i venit –
5 De Eluzai, Bealia,
De Ierimot, Şemaria
Şi de Şefatia, cel care,
Din Harof este, din născare.
6 Elcana vine după el;
Işia, apoi Azareel,
Care-i de Ioezer urmat;
De ei, s-a mai alăturat
Şi Iaşobeam. Cei doi, ieşiţi,
Fuseseră din Coreiţi.
7 Apoi, Ioele a sosit;
Zebadia l-a însoţit;
Fii ai lui Ieroham erau
Şi din Ghedor ei se trăgeau.
8 Viteji Gadiţi se mai iviră,
Pe David de-l mai însoţiră.
La cetăţuia din pustie,
Cu David, ei au vrut să fie,
Pentru că oamenii acei
Viteji erau, ca nişte lei,
Şi iuţi ca nişte căprioare.
Cu scut şi suliţi, fiecare,
Mereu, fuseseră-narmaţi
Şi-n luptă erau încercaţi.
9 Ezer, întâiul se numea
Şi căpitan se dovedea.
Cel cari al doilea a venit,
Obadia, era numit.
Al treilea-i Eliab chemat.
10 El, de Mişmana, e urmat,
Cari s-a vădit al patrulea,
Iar Ieremia-al cincilea.
11 Atai e-al şaselea şi-astfel,
Al şaptelea e Eliel.
12 Al optulea, s-a arătat
Cel cari e Iohanan chemat.
Al nouălea s-a dovedit
Cel cari e Elzebad numit.
13 E Ieremia-al zecelea,
Iar Macbanai, al unşpelea.
14 Aceştia-s ai lui Gad feciori,
Ai oştilor conducători.
Acela cari se dovedea
A fi mai mic, singur putea,
O sută inşi, ca să înfrunte.
Cel cari era cel mai de frunte –
Adică era cel mai mare –
Singur, se dovedea în stare
Să ţină piept unor soldaţi
Cari la o mie-s număraţi.
15 Oameni-aceştia au trecut –
În luna-ntâi, când au văzut
Că apele Iordanului
Părăsesc matca râului –
Şi cu război au alungat
Locuitorii care-au stat
De-a lungul malurilor lui,
În văile Iordanului,
Atât pe cei din răsărit,
Cât şi pe cei din asfinţit.
16 Mulţi dintre oamenii ce vin
Din Iuda şi din Beniamin,
Cu David vrut-au să se suie,
Să stea cu el, în cetăţuie.
17 David, în faţă, le-a ieşit
Şi-n felu-acesta le-a vorbit:
„Dacă spre mine vă-ndreptaţi,
Gândind ca să mă ajutaţi,
Inima mea este cu voi.
Dar dacă veţi voi apoi,
Pe mine, să mă înşelaţi –
Ca pe vrăjmaşi să-i ajutaţi –
Atâta pot să vă spun eu:
Vă judece doar Dumnezeu!”
18 Unul din căpitani, pe care,
David, în jurul său, îi are –
Şi cari se cheamă Amasai –
Îi zise: „Fiu al lui Isai,
Suntem cu tine, tot mereu!
Pace să ai, căci Dumnezeu,
Necontenit, te-a ajutat!
Pace să aibă, ne-ncetat,
Şi-aceia care te-nsoţesc
Şi ajutor îţi dăruiesc.”
De Duhu-mpins, el a vorbit
Aşa, iar David i-a primit
Şi între-ai săi oşteni, de-ndat’,
Drept căpitani, i-a aşezat.
19 Şi din Manase au venit
Mulţi oameni, care s-au unit
Cu David, când s-a dus apoi,
Să-i însoţească la război
Pe Filistenii cari plecară,
Pe Saul, de îl atacară.
Dar nu au fost de ajutor,
Oştirii Filistenilor,
Căci după ce s-au sfătuit,
Toţi Filistenii au găsit
Că este mult mai bine-apoi,
Să îi trimită înapoi
Pe David şi pe-ai săi oşteni,
Căci cei mari – dintre Filisteni –
În acest fel, au judecat:
„David nu trebuie lăsat
Să lupte-alăturea de noi,
Să nu se dea, cumva, apoi,
Cu Saul – cu stăpânul său –
Şi astfel, să ne facă rău.”
20 Către Ţiclag, David plecase,
Iar toţi cei care din Manase
Ieşiseră, l-au căutat
Şi lui i s-au alăturat.
Adnah, întâiul a venit;
De Iozabad era-nsoţit,
Precum şi de Iediael,
De Iozabad, de Micael,
Elihu şi Ţiltai cel care
E căpetenia cea mare
A miilor cari, după case,
Pogoară-n lume, din Manase.
21 Pe David, ei l-au ajutat
Atuncea când au atacat
Ceata jefuitorilor
Amaleciţi. Curajul lor
Le-aduse-apoi, drept răsplătire,
Rangul de „capi”, peste oştire.
22 Din zi în zi, cei ce veneau
La David, tot mai mulţi erau,
Crescând în număr, tot mereu,
Ca tabăra lui Dumnezeu.
23 Iată câţi oameni înarmaţi
Au fost, la David, adunaţi,
Când la Hebron el locuia,
Pe vremea-n care îşi dorea
Să îl dea jos, de la domnie,
Pe Saul, după cum se ştie
Că era voia Domnului,
Rostită prin cuvântul Lui.
24 Fiii lui Iuda, cari purtau
Scuturi şi suliţe, erau
La şase mii opt sute fii.
25 Din Simeon, sunt şapte mii
Şi înc-o sută de bărbaţi,
Buni de război şi înarmaţi.
26 Din Levi, fost-au patru mii
Şi şase sute de copii.
27 Cu Iehoiada – cu cel care,
Peste-Aroniţi este mai mare –
Erau atuncea, la trei mii
Şi şapte sute de copii.
28 Ţadoc era tânăr bărbat
Şi-n jurul său a adunat
Doar căpitani cari se vădeau
Că douăzeci şi doi erau.
29 La trei mii, fost-au cei ce vin
Din ramura lui Beniamin.
Aceştia toţi se dovedeau
Că ai lui Saul fraţi erau.
Din Beniamin, în acel ceas,
Cei mai mulţi oameni au rămas
Cu Saul şi îl sprijineau,
Căci fraţi cu el, ei se vădeau.
30 S-au strâns la douăzeci de mii
Opt sute, dintre-acei copii
Care din Efraim veneau
Şi cari viteji se dovedeau.
31 Din jumătatea ce rămase
Din seminţia lui Manase,
La optsprezece mii erau,
Aleşi anume. Ei mergeau
La David şi sprijin i-au dat,
Ca să ajungă împărat.
32 Cei ce veneau din Isahar,
La două sute fost-au doar.
Ei, oameni pricepuţi, erau
Şi vremile le-nţelegeau
Ştiind ce trebuie, astfel,
Ca să se facă-n Israel.
Mari căpitani s-au dovedit,
Iar – peste cei ce s-au vădit
Drept ai lui Isahar feciori –
Ei au fost puşi conducători.
33 Au mai venit cincizeci de mii
Din ai lui Zabulon copii.
Aceştia, curajoşi, erau
Şi hotărâţi se dovedeau
Ca să pornească la război
Luptând cu inimă apoi.
34 O mie-n număr, s-au vădit
Toţi căpitanii ce-au venit
De la Neftali. Ei aveau
Mulţi oameni care-i însoţeau,
Fiind treizeci şi şapte mii,
Dintre ai lui Neftali fii.
Scuturi şi suliţe aveau,
Căci oameni de război erau.
35 Sunt douăzeci şi opt de mii
Şi şase sute de copii,
Veniţi din Dan. Aceşti bărbaţi
Erau – cu toţii – înarmaţi.
36 Erau la patruzeci de mii
Dintre ai lui Aşer copii,
Care se dovedeau în stare
Să poarte arme fiecare.
37 Dintre cei care locuiau
Peste Iordan – şi se trăgeau
Din neamul Rubeniţilor,
Din ramura Gadiţilor,
Din jumătatea ce rămase
Din seminţia lui Manase –
S-au adunat numeroşi fii:
O sută douăzeci de mii.
Aceştia s-au vădit în stare
Să poarte arme fiecare.
38 Toţi fost-au oameni de război
Şi hotărâţi au mers apoi
Pân’ la Hebron, să-l sprijinească
Pe David, ca să-mpărăţească
Peste întregul Israel.
Era, alăturea de el,
Întreg poporul adunat,
Căci toţi l-au vrut ca împărat.
39 Trei zile, cei care-au venit
La David, au benchetuit,
Căci ei, merinde, au avut.
Toţi au mâncat şi au băut,
40 Căci oamenii cari locuiau
Acolo şi cei ce erau
În Zabulon, în Isahar,
Neftali, au trimis în dar,
Merinde, pe măgari adusă,
Pe boi şi pe cămile pusă,
Sau pe catâri. În acest fel,
David a adunat la el,
Turte făcute din smochine
Ori din stafide, vase pline
Cu untdelemn şi vin. Avea
Şi aluat, de-asemenea.
Toată merindea căpătată
Fusese din belşug aflată,
Pentru că-n Israel, se ştie,
Era o mare bucurie.