1 În urmă, în cetatea care,
David, în stăpânire-o are,
Mai multe case şi-a zidit.
Apoi, un loc a pregătit,
Pentru chivot. A înălţat
Un cort, unde l-a aşezat.
2 Sfârşind lucrul, a glăsuit:
„Chivotu-acesta, negreşit,
De-acum va trebui purtat
Doar de Leviţi, neîncetat,
Căci Domnul i-a ales să fie,
În slujba Lui, pentru vecie.”
3 David chemă, apoi, la el,
Întreg poporul Israel
Şi-au dus chivotul Domnului,
În cortul ce-l făcuse lui.
4 I-a strâns pe-ai lui Aron copii
Şi pe Leviţi. Dintre-acei fii –
5 Cari s-au vădit ai lui Chehat –
La sine, el i-a mai chemat
Pe căpitanul Uriel
Şi pe-ai săi fraţi. Erau cu el
O sută douăzeci de fii,
Dintre ai lui Chehat copii.
6 Apoi, dintre acei pe care,
Merari, drept feciori, îi are,
Pe-Asaia, el l-a mai chemat,
Cari căpitan era aflat
Printre-ai săi fraţi. L-au însoţit,
Şi fraţi de-ai lui, când a venit.
În număr, ei ajuns-au deci,
La două sute douăzeci.
7 A mai chemat, de-asemenea,
Dintre feciorii ce-i avea
Gherşom, la sine, pe Ioel.
Fraţii care erau cu el,
O sută treizeci, s-au vădit.
8 Apoi, cei care au venit
Erau dintre acei pe care,
Eliţafan, drept fii, îi are:
Şemaia fusese chemat;
El căpitan, s-a arătat,
Mai mare peste ai săi fraţi.
Cu două sute de bărbaţi,
De David, s-a alăturat.
9 Ai lui Hebron fii au urmat,
Căci David l-a chemat la el
Pe căpitanul Eliel,
Iar când acesta a venit,
Optzeci de fraţi l-au însoţit.
10 David a mai chemat, la el,
Feciori dintre-ai lui Uziel:
Aminadab primu-a venit,
Iar fraţii săi l-au însoţit.
În al lor număr sunt cuprinşi
O sută doisprezece inşi.
11 David, şi preoţi, a chemat.
Astfel, i s-au alăturat
Ţadoc şi-Abiatar. Erau
Câţiva Leviţi ce-i însoţeau.
Primul fusese Uriel;
Aminadab şi cu Ioel
Urmară, iar apoi Asaia,
Cu Eliel şi cu Şemaia.
12 După ce toţi s-au adunat,
David, astfel, a cuvântat:
„Între Leviţi, capi, sunteţi voi.
Vreau ca să vă sfinţiţi apoi,
Căci trebuie ca să luaţi
Chivotul şi să-l aşezaţi
În locu-anume pregătit,
În care fi-va găzduit.
13 Pentru că nu aţi fost şi voi
Întâia dată, lângă noi,
Aflaţi că Domnul ne-a lovit,
Fiindcă am nesocotit
Legea, şi nu L-am căutat
Aşa precum ne-a învăţat.”
14 Preoţi-atunci s-au pregătit
Şi cu Leviţii s-au sfinţit,
Spre-a aşeza la locul lui,
Apoi, chivotul Domnului.
15 Fiii Leviţilor au pus
Drugi, la chivot, şi-astfel l-au dus,
Pe umeri, cum a poruncit
Domnul, atunci când a vorbit
16 Cu Moise. David a chemat
Leviţi-apoi, şi i-a-ndemnat
Ca dintre fraţii ce-i aveau –
Pe cei ce cântăreţi erau –
Să-i pună-n semn de bucurie,
Cântări să-nalţe, precum ştie
Şi se pricepe fiecare,
Cu instrumentul ce îl are.
Unii, ţimbale, foloseau.
Alţii, cu harfele, cântau,
În timp ce mulţi au fost văzuţi,
La alăute, ne-ntrecuţi.
17 Leviţi-ntâi l-au aşezat
Pe cel care-i Heman chemat.
Heman era acela care,
Părinte, pe Ioel, îl are.
Cu el, a fost trimis, de-ndată,
Asaf, cel cari îl are tată,
Pe Berechia. Mai venea
Acela care se trăgea
Dintre feciorii cei pe care,
Merari, drept urmaşi, îi are.
Etan era acela, iată,
Cuşaia fiind al lui tată.
18 După aceştia, se-nşirau
Aceia care se vădeau
A fi aflaţi în rândul doi;
E Zaharia-ntâi; apoi,
Ben a urmat şi Iaziel,
Şemiramot şi Iehiel;
Uni s-a mai alăturat,
Fiind de Eliab urmat.
Apoi, Benaia a venit;
Maaseia l-a însoţit,
Elifele, Matatia,
Obed-Edom, Miceneia.
Ieiel, în urmă, a venit.
Ei, uşieri, s-au dovedit.
19 Trei inşi, cari cântăreţi erau,
Ţimbale de aramă-aveau.
Aceştia trei au fost: Heman,
Asaf apoi, şi cu Etan.
Purtau ţimbalele acele,
Pentru că ei sunau, din ele.
20 Lăute-aveau – pe alamot –
Maaseia, Şemiramot,
Benaia, Uni, Aziel,
Cu Zaharia, Iehiel
Şi Eliab. Cei cari urmau
21 Harpe, cu opt coarde, aveau.
Ei trebuiau ca, fiecare,
Din ele, ca să sune tare.
Primul a fost Matatia.
Elifele, Miceneia,
Obed-Edum, cu Ieiel
Şi-Azazia sunt după el.
22 Chenania era cel care
Fusese meşterul cel mare,
Între Leviţi. El cârmuia
Muzica, precum se cerea.
23 Elcana şi cu Berechia
Aveau a-şi face datoria
Ca uşieri ai locului
Cari este al chivotului.
24 Preoţii care au purtat
Trâmbiţe, fost-au: Iosafat,
Şebania, Nataneel,
Iar Zaharia-i după el.
Benaia s-a alăturat,
Fiind, de Amasai, urmat;
Iar ultimul care-a venit,
Eliezer, era numit.
‘Nainte la chivot mergeau
Preoţi-aceşti şi trâmbiţau.
Încă doi uşieri avea
Chivotul: primul se numea
Obed-Edom; lui i-a urmat
Cel care Iehia-i chemat.
25 David – şi-alăturea de el,
Bătrânii toţi, din Israel,
Cu căpitanii cari aveau
Cete de mii de cârmuiau –
La drum, îndată, au pornit,
Pentru că David a dorit
Să ia chivotul Domnului –
Cari este-al legământului –
Aflat în casa cea pe care,
Obed-Edom în grijă-o are.
26 Când Dumnezeu a ajutat
Leviţii de au ridicat
Chivotul legământului
Care este al Domnului,
Şapte berbeci au fost luaţi,
Pentru a fi, drept jertfă, daţi.
Apoi, lângă berbeci-acei,
Au mai jertfit şapte viţei.
27 David, atuncea, a purtat
O mantie de in curat.
Leviţii care-l însoţeau,
La fel înveşmântaţi erau,
Purtând chivotul Domnului,
Cari este-al legământului.
Tot mantie de in avea
Chenania, cari cârmuia
Cetele cântăreţilor.
Alb era straiul tuturor.
Doar David, un efod, purtase,
Cari peste mantie-l luase.
28 Tot Israelul a venit,
Chivotul, de l-a însoţit,
Cu strigăte de bucurie,
Cu chiote şi veselie,
Sunând din goarne-n a lui cale,
Din trâmbiţe şi din chimvale,
Făcând lăutele să sune
Şi harfele ca să răsune.
29 Chiar când chivotul Domnului,
La David – în cetatea lui –
Tocmai intra, Mical şedea
Lângă fereastră şi privea.
Mical era aceea care
Pe Saul, drept părinte-l are.
Când l-a zărit pe împărat,
Lângă chivot, cum a jucat,
În inimă a şi simţit
Dispreţul cum i-a încolţit.