1 Astfel, chivotu-a fost adus
Şi într-un cort, apoi, l-au pus,
Pe care David l-a-nălţat
Spre-a fi chivotul aşezat.
Arderi de tot – când au sfârşit –
Lui Dumnezeu I-au dăruit,
Precum şi daruri cu menire
De jertfe pentru mulţumire.
2 În urmă, după ce-a sfârşit
Cu jertfele de rânduit,
David a binecuvântat
Întreg poporul adunat,
În Numele Celui pe care
Israelul, drept Domn, Îl are.
3 La toţi, apoi, el a-mpărţit
Câte o pâine – negreşit –
Şi câte o bucată mare
De carne, pentru fiecare.
O turtă de stafide iar,
El le-a mai dat, la toţi, în dar.
4 A dat, în faţa tuturor,
Sarcini apoi, Leviţilor.
Acestea fost-au privitoare
La slujbele cele pe care,
De împlinit, ei le aveau.
În felu-acesta, trebuiau
Să stea-n faţa chivotului
Care era al Domnului,
Să-L cheme şi să Îl cinstească,
Să-L laude şi să-L mărească
Pe Domnul, pe Acel pe care,
Drept Dumnezeu, poporu-L are.
5 Primul, Asaf, era chemat,
Drept căpetenie-aşezat.
E Zaharia, după el,
Urmat de către Ieiel;
Şemiramot, apoi, venea,
Cu Iehiel, Matitia,
Cu Eliab, Benaia-apoi,
Iar la sfârşit au mai fost doi:
Obed-Edom, iar după el,
Ultimul este Ieiel.
Ei, instrumente, foloseau:
Harfe şi alăute-aveau.
Asaf, doar, trebuia a pune
Ţimbalele ca să răsune.
6 Preoţi erau, în timpu-acel,
Benaia şi Iahaziel.
Aceştia, trâmbiţe, aveau
Din care, tot mereu sunau
Lângă chivotul Domnului
Cari este-al legământului.
7 În ziua ‘ceea, David, iată,
I-a-nsărcinat, întâia dată,
Pe-Asaf şi pe toţi fraţii lui,
De laudele Domnului,
Mereu, de-atunci, să se-ngrijească,
Necontenit să le vestească.
8 „Laude, daţi-I Domnului!
Chemaţi, mereu, Numele Lui!
Faptele care-au fost făcute
De El, le faceţi cunoscute
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ!
9 Cântaţi, în cinstea Domnului!
Vorbiţi despre minunea Lui!
10 Cu-al Său Nume, vă lăudaţi
Şi-n inimi să vă bucuraţi!
11 Căutaţi Faţa Domnului,
Cerând, mereu, sprijinul Lui!
12 Să v-amintiţi, necontenit,
De ce minuni a săvârşit,
De judecăţile pe care,
El le-a rostit, fără-ncetare,
13 Căci sunteţi ai lui Israel –
Fii ai lui Iacov – iar, astfel,
Sunteţi aleşii Domnului!
14 Iată că judecata Lui,
Pe tot pământul se-mplineşte.
Doar Domnul ne călăuzeşte,
Căci El este Acela care
E, Pentru noi, Dumnezeu tare.
15 Să v-amintiţi, necontenit,
De legământul rânduit
De El; apoi să căutaţi,
Mereu, aminte să luaţi
La tot ce a făgăduit,
Când El, la neamuri, le-a vorbit.
O mie-n număr, iată, sânt
Aceste neamuri, pe pământ,
La care, El le-a dăruit
Făgăduinţi, când le-a vorbit.
16 Să v-amintiţi, de-asemenea,
De legământul ce-l avea
Cu-Avram, de al Său jurământ
Făcut cu Isac, pe pământ.
17 Lui Iacov, lege, i-a făcut
Şi-un legământ, El a avut
Cu Israel, zicându-i: „Iată,
18 Ţara Canaan, îţi va fi dată,
Căci moştenire, la-mpărţeală,
Ea ţi-a căzut, fără-ndoială.”
19 Puţini, la număr, ei erau;
Străini, în ţară, se vădeau.
20 Ei rătăceau, în ţara lor –
De la popor, la alt popor –
21 Dar Domnul n-a îngăduit
Ca nimeni să-i fi asuprit.
I-a pedepsit pe împăraţi,
Peste popoare-ncoronaţi,
Din pricina poporului
Care este al Domnului,
22 Zicându-le: „Să nu-ncercaţi,
De-ai Mei unşi, să v-apropiaţi!
Prorocilor Mei, nu cumva,
Rău să le facă cineva!”
23 Cântaţi-I, Domnului Cel Sfânt,
Voi toţi acei de pe pământ!
Vestiţi dar, mântuirea Lui!
24 Vorbiţi de slava Domnului,
La neamurile care sânt
Pe faţa-ntregului pământ!
Minunile, de El făcute,
La toţi, le faceţi cunoscute!
25 Căci Domnu-i mare, ne-ncetat,
Şi vrednic e, de lăudat.
Mereu, El este de temut,
Pentru ceea ce a făcut.
E mai presus de toţi acei
Care se cheamă dumnezei;
26 Căci dumnezeii tuturor
Sunt idoli ai popoarelor,
Dar Domnu-i Cel care-a întins
Al cerurilor necuprins.
27 Iată, ‘naintea Feţei Lui,
E strălucirea Domnului.
O însoţeşte măreţia.
Tăria şi cu bucuria
Se află în locaşul Lui.
28 Popoare-ale pământului,
Slavă şi cinste, căutaţi
Ca Domnului, mereu, să-I daţi!
29 Slăviţi Numele Domnului
Şi daruri, daţi, în faţa Lui.
Podoabe sfinte, vă luaţi
Şi-n faţa Lui, vă închinaţi!
30 Toţi oamenii pământului
Să tremure, în faţa Lui!
Căci lumea este întărită
Şi nu poate a fi clintită.
31 În ceruri, fie bucurie,
Iar pe pământ, doar veselie!
Seama luaţi, căci se vesteşte
Precum că Domnu-mpărăţeşte!
32 Să urle-acum întreaga mare,
Cu tot ce, în adânc, ea are!
Câmpia, cu tot ce-i pe ea,
Se veselească-asemenea!
33 Pădurile să chiuiască,
Fiindcă Domnu-o să sosească
Şi o să judece pământul!
34 Să-L lăudaţi, căci El, Preasfântul,
E bun şi plin de îndurare,
Iar bunătatea Lui cea mare
Ţine în veac! Ziceţi mereu:
35 „Al mântuirii Dumnezeu,
Ne strânge! Dă-ne ajutor!
Din mijlocul neamurilor,
Ne scoate Doamne, să plecăm
Şi Numele-Ţi să-L lăudăm!
Slava pe care ne-o vei da,
Pe Tine, Te va lăuda!”
36 Şi binecuvântat să fie,
Din veşnicie-n veşnicie,
Marele Dumnezeu, pe care
Neamul lui Israel Îl are!”
Întreg poporul adunat,
„Amin!”, atuncea, a strigat
Şi laude, necontenit,
Lui Dumnezeu, I-a dăruit.
37 Lângă chivotul Domnului,
Asaf – precum şi fii lui –
De David, fost-au aşezaţi.
Ei toţi erau însărcinaţi,
În faţa lui de a fi stat
Şi să slujească, necurmat.
38 Hosa şi-Obed-Edom erau
Drept uşieri. Îi însoţeau
Şi fraţii lor. Oameni-acei
Erau şaizeci şi opt, cu ei.
De-asemenea, acela care,
Pe Ieditun, părinte-l are,
Lângă cei doi, loc, îşi avuse,
Căci şi el tot uşier fuse.
39 Ţadoc, cari preot se vădea,
Şi ai săi fraţi – asemenea –
Şedeau în faţa cortului
Care-i locaşul Domnului.
Pe-o înălţime ei au stat –
Cari, Gabaon, s-a fost chemat –
40 Spre a da jertfe Domnului,
În zori şi seara-n faţa Lui.
Aceste jertfe se socot
A fi drept ardere de tot
Şi trebuit-au dăruite
Aşa cum fost-au rânduite
În legea Domnului, pe care,
Neamul lui Israel o are.
41 Cu ei, Heman se mai găsea,
Cu Ieditun, şi-asemenea,
Toţi cei cari fost-au aşezaţi –
Chemaţi pe nume, dintre fraţi –
Spre-a lăuda-ndurarea care,
Domnul, în veci de veci, o are.
42 Heman şi Ieditun aveau
Trâmbiţi în grijă. Ei ţineau
În a lor pază, şi ţimbale
Şi instrumente muzicale.
Pe-acestea, ei le împărţeau
La cei care meniţi erau,
Cântări de laudă, mereu,
Să-nalţe pentru Dumnezeu.
Fiii lui Ieditun şedeau
La uşi, căci uşieri erau.
43 Întreg poporul, mai apoi,
S-a-ntors la case, înapoi.
David a binecuvântat
Casa şi-n urmă, a plecat.