1 După ce David şi-a zidit
Casa şi-n ea a locuit,
Împins de-un gând, el l-a chemat,
La sine, pe Natan, de-ndat’ –
Care era supusul lui
Şi un proroc al Domnului –
Zicându-i astfel: „Mă gândesc
Că astăzi, când eu locuiesc
Într-o clădire minunată,
Chivotul Domnului stă – iată –
Tot într-un cort, şi nu e bine.”
2 „Domnul este mereu cu tine” –
A spus Natan – „poţi să lucrezi
Exact aşa după cum crezi.”
3 Cuvântul Domnului s-a dus –
În miez de noapte – şi a spus,
Către Natan: „Să te porneşti
La David, ca să îi vorbeşti.
4 Iată ce-i spui, robului Meu:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Nu eşti tu cel ce izbuteşti,
O casă, Mie, să-Mi zideşti.”
5 Dar află că Eu – negreşit –
În casă, nu am locuit
Din ziua-n care l-am luat
Pe Israel şi l-am scăpat
Din al Egiptului ţinut.
Eu, nici o casă, n-am avut,
Ci într-un cort am locuit
Atunci când am călătorit.
6 Prin orice loc umblat-am Eu –
Călăuzind poporul Meu –
Pe vreun judecător, la voi,
Crezi că l-am întrebat apoi,
„De ce – din cedru – nu-ncercaţi,
O casă, să Îmi ridicaţi,
În care-apoi să dobândesc
Putinţa ca să locuiesc?”
7 Spune-i lui David, robul Meu:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„De la păşune te-am luat
Şi din păstor, te-am ridicat
Mai mare, peste-al Meu popor.
8 Pe tine-n faţa tuturor,
Neîncetat, te-am însoţit.
Vrăjmaşii ţi i-am risipit,
Iar numele ţi-am înălţat,
Voind să fie aşezat
În rândul tuturor cei cari,
Peste pământ, au fost mai mari.
9 Un loc anume, am dat Eu,
Pentru întreg poporul Meu.
În locu-acela l-am sădit,
Căci Eu – acolo – am dorit,
Netulburat, ca să trăiască
Şi nimeni să nu-l necăjească,
Aşa cum, ţineţi bine minte,
Că se-ntâmpla, mai înainte,
10 Atuncea când peste popor
Era câte-un judecător.
Pe-ai tăi vrăjmaşi, Eu i-am smerit
Şi tihnă-apoi ţi-am dăruit.
Domnul, acuma, îţi vesteşte
Cum că o casă îţi zideşte.
11 Când zilele ce-s hărăzite –
A fi de tine vieţuite –
Se împlinesc, vei fi luat
Şi lângă-ai tăi părinţi, culcat.
Eu am să-ţi dau un copilaş,
Să întăresc prin ăst urmaş,
Împărăţia-n Israel.
12 O casă, o să-nalţe el,
Numelui Meu. Eu – pe vecie –
Scaunul său pentru domnie,
Am să îl întăresc, căci iată:
13 El Îmi e fiu şi îi sunt Tată.
Cât la domnie, el va sta,
Nicicând, nu se va depărta,
De sine, bunătatea-Mi mare,
Cum s-a-ntâmplat cu-acela care,
Peste Israel, împărat,
‘Nainte-ţi, fost-a aşezat.
14 În felu-acesta, va avea,
Mereu, un loc, în casa Mea,
Iar al său scaun de domnie,
În veci, puternic, o să fie.”
15 Natan, la David, a venit
Şi-n amănunt i-a povestit
Vedenia ce o avuse
Şi vorbele, de Domnul, spuse.
16 David, atunci, a alergat
La Dumnezeu şi L-a-ntrebat:
„O Doamne, Dumnezeul meu,
Dar cine, oare, pot fi eu?
Ce-nsemnătate poate-avea,
O casă, cum este a mea,
Încât pe mine m-ai făcut
Ca să ajung unde ai vrut –
În locu-n care-acuma sânt –
Printre cei mari, de pe pământ?
17 Şi încă lucru-acest, văd bine
Că prea puţin e, pentru Tine!
Aşa după cum îmi vorbeşti,
Şi-n viitor Tu te gândeşti
La casa mea. Eşti înălţat,
Dar totuşi, Doamne, Te-ai uitat,
Acum, la mine, care sânt
Un muritor, de pe pământ!
18 O Doamne, Dumnezeul meu,
Mai mult, ce pot ca să-Ţi spun eu?
Pe robul Tău, îl ştii prea bine,
Pentru că mă cunoşti, pe mine!
19 Pentru al Tău rob, ai făcut
Toate pe câte le-am văzut;
După cuvântul Tău cel sfânt –
Şi după inima Ta – sânt
Aceste lucruri, împlinite
Şi lui, acum, descoperite!
20 Ce mare eşti Tu, Domn al meu!
Nu este un alt Dumnezeu
Care să fie ca şi Tine.
Am înţeles aceasta, bine,
Când auzit-am şi-am văzut
Toate pe câte le-ai făcut.
21 E, pe pământ, vreun neam la fel
Cum e poporul Israel,
Care a fost răscumpărat
De Dumnezeu, când l-a luat
Să-l facă-a fi popor al Lui?
Astfel, Numele Domnului,
De toţi ajuns-a cunoscut,
Prin semnele ce le-a făcut,
Atunci când Şi-a răscumpărat
Poporul, care s-a aflat
În al Egiptului ţinut
Şi când El, liber, l-a făcut
Şi-a izgonit din faţa lui,
Popoarele pământului.
22 Pentru vecie – negreşit –
Pe Israel l-ai întărit,
Şi Dumnezeu – precum ai vrut –
Pentru popor, Tu Te-ai făcut.
23 Acuma Doamne, fă să-Ţi fie
Rămas cuvântul, pe vecie!
Cuvântul care l-ai rostit
Faţă de-al Tău rob, împlinit
Mereu să fie! Să veghezi,
Ca după el doar, să lucrezi!
24 Numele Tău slăvit să fie,
În tot pământul, pe vecie!
Să spună orişice popor:
„Iată, Domnul oştirilor
E Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are.”
Veghează Doamne, casa mea,
Ca înaintea Ta, să stea!
25 Căci Tu – Doamne al oştilor
Şi-al lui Israel domnitor –
Mie mi Te-ai descoperit
Şi-n felu-acesta mi-ai vorbit:
„Neîncetat, Eu te veghez
Şi-o casă îţi întemeiez!”
De-aceea, eu am îndrăznit,
În faţa Ta, să fi venit,
Să Îţi aduc închinăciune
Şi să-Ţi fac astă rugăciune.
26 Acuma Domne, Tu – mereu –
Eşti singur Domn şi Dumnezeu.
Iată că Tu Te-ai îndurat
Şi al Tău har mi-ai arătat,
Căci prin ceea ce am văzut,
Mi l-ai făcut de cunoscut.
27 Acuma Doamne, mă veghează
Şi casa-mi binecuvintează,
Să dăinuiască pe vecie
Şi întărită să îmi fie
În faţa Ta, necontenit!
Tu Doamne, mie, mi-ai vorbit,
Iar casa mea în veci va sta,
Prin binecuvântarea Ta!”