1 Nahaş, cel care-i aşezat,
Peste Amon, ca împărat,
Muri şi-n locu-i a venit
Feciorul său, de a domnit.
2 David a zis: „La rândul meu,
Acum am să arăt şi eu
Bunăvoinţă lui Hanun,
Căci şi-al său tată a fost bun
Faţă de mine, ne-ncetat.
Astfel, aşa cum s-a purtat
Cu mine – în trecut – Nahaş,
La rându-mi, cu al său urmaş,
La fel am să mă port şi eu
Şi am să-i dau sprijinul meu.”
Apoi el, slugi, a repezit,
Pân’ la Hanun, căci a dorit
Să-l mângâie-n durerea lui,
Dată de moartea tatălui.
Când slujitorii au intrat
În ţara lui Amon, de-ndat’,
3 Toţi oamenii aceia cari,
Peste-Amoniţi erau mai mari,
S-au dus pân’ la Hanun şi-au zis:
„Tu crezi că David i-a trimis
Pe slujitorii săi – la tine –
Ca să te mângâie? Ei bine,
Noi nu credem aşa ceva!
Este cu totul altceva:
David trimite-astă solie,
Căci el doreşte ca să ştie
Cum e cetatea şi-a ei pază,
Iar după ce o cercetează,
Încredinţat fii, că porneşte
Încoace şi o nimiceşte.”
4 Hanun, atuncea, i-a-nhăţat,
Pe slujitori şi le-a tăiat
Bărbile, iar pe jumătate
Chiar hainele le-au fost tăiate,
Până la brâu şi înapoi
I-a slobozit să plece-aspoi.
5 David fusese înştiinţat,
De tot ceea ce s-a-ntâmplat
Şi nişte oameni a trimis
În faţa lor, prin cari le-a zis:
„La Ierihon să vă opriţi.
Acolo să v-adăpostiţi,
Pân’ vă va creşte barba iar,
Şi-apoi să vă întoarceţi dar.”
6 Toţi Amoniţi-au priceput
Cum că prin ceea ce-au făcut,
Ajuns-au ca, urâţi, să fie
De-a lui Israel seminţie.
De-aceea, oameni şi-au tocmit
Şi de război s-au pregătit
Cu călăreţi din Siria
Şi din Mesopotamia.
De-asemenea, şi-au strâns oşteni
Din neamul cel de Sirieni
Cari, la Maaca, se aflau,
Sau care-n Ţoba locuiau.
Talanţi de-argint au folosit
Când oştile şi le-au tocmit.
În număr, s-au vădit să fie
Talanţi-aceştia, la o mie.
7 Treizeci şi două mii de cară
Au mai tocmit şi mai luară
Pe cel cari fost-a aşezat,
Atunci, în Maca, împărat.
În jurul împăratului,
S-a strâns întreg poporul lui.
La ei s-au mai adăugat
Şi Amoniţii, de îndat’,
Căci din cetăţi ei au ieşit
Şi de război s-au pregătit.
8 David fusese înştiinţat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat
Şi-astfel Ioab – acela care
Peste oştiri, era mai mare –
Trimis a fost, în contra lor,
Cu oştile Evreilor.
Cei care cu Ioab erau,
Oameni viteji se dovedeau.
9 Când Amoniţii i-au zărit,
În mare grabă au ieşit
Şi-n linie – pentru război –
S-au aşezat cu toţi apoi,
Chiar lângă poarta de intrare,
Pe cari, cetatea lor o are.
Toţi cei care i-au sprijinit,
În câmp s-au dus şi-au poposit.
10 Ioab a înţeles de-ndat’,
Ce luptă are de purtat,
Ştiind că se va bate-apoi
Şi înainte şi-napoi.
O ceată-atuncea şi-a ales
Şi pe-acei oameni i-a trimes
În contra Sirienilor.
11 A aşezat conducător
Pe restul oştii adunate,
Pe Abişai – pe al său frate –
Care să ţină, în război,
Piept Sirienilor. Apoi,
12 El zise către Abişai:
„Tu, neclintit, voiesc să stai.
Dar dacă întâmpla-se-va
Că Sirieni-or fi, cumva,
Mai tari decât sunt eu, să ştii
Că-n ajutor doresc să-mi vii.
Atunci însă când voi vedea
Precum că nu veţi mai putea
Să ţineţi piept la Amoriţi,
De mine fi-veţi sprijiniţi.
13 Fii tare şi să arătăm
Curaj, în lupta ce-o purtăm,
Pentru cetăţile pe care
Al nostru Dumnezeu le are
Şi pentru-al nost’ popor. Acum,
Să facă Dumnezeu precum
Găseşte El de cuviinţă!
Va fi după a Lui dorinţă!”
14 Ioab şi-ai săi i-au atacat
Pe Sirieni. Ei s-au speriat
Şi au fugit din faţa lor.
15 Oştirea Amoniţilor,
Din depărtare, a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Fugind apoi înspăimântată
De Abişai şi a lui ceată.
Toţi, în cetate, au pătruns,
Unde în urmă s-au ascuns.
Apoi Ioab – şi-ai săi – porniră
Şi la Ierusalim veniră.
16 Când Sirienii au văzut
Că Israelul i-a bătut,
Îndată o solie-au pus,
Care a mers de i-a adus
Pe Sirieni-aceia care
Stau peste Râu, în aşteptare.
Şofah fusese căpitan
Şi-al lui Hadarezer oştean.
El fost-a pus conducător
Al oştii Sirienilor.
17 David, atunci când a aflat,
Întreg poporul şi-a chemat
Şi-astfel, o oaste şi-a făcut.
Peste Iordan el a trecut
Şi-n linie, pentru război,
Şi-a aşezat oameni-apoi.
Toţi Sirienii au ieşit
18 Să-i ţină piept, dar au fugit
Înspăimântaţi, din faţa lui
Şi-a oştii Israelului.
Dintre cei cari au însoţit
Carele-n luptă, au pierit
Atunci, în număr, şapte mii.
Apoi şi patruzeci de mii
De pedestraşi au mai căzut.
Chiar şi Şofah – cari e ştiut
Precum că el era cel care
Peste oştire-a fost mai mare –
În bătălie-a fost lovit,
Şi-n felu-acesta a murit.
19 Toţi slujitorii cei pe care,
Hdarezer, supuşi, îi are,
Bătuţi – atunci când s-au văzut –
Cu Israel, pace-au făcut,
Iar Sirienii s-au smerit
Şi-apoi nu au mai îndrăznit
Ca să îi vină-n ajutor
Neamului Amoniţilor.