1 Când, la Ierusalim, a stat
David, la sine, i-a chemat
Pe toţi bărbaţi-acei cari
Erau, în Israel, mai mari,
Pe cei ce-au fost aleşi să fie
Drept capi puşi peste seminţie,
Pe-aceia care cârmuiau
Cetele care se aflau
În slujbă lângă împărat,
Pe toţi cei care s-au aflat
Drept capi ai cetelor făcute
Din mii de oameni şi din sute,
Pe cei care-au supravegheat
Averile de la palat,
Turmele împăratului,
Precum şi pe feciorii lui,
Pe dregătorii săi cei mari,
Pe-ai lui viteji şi pe cei cari,
Voinici, s-au dovedit să fie.
2 Când au venit, la-mpărăţie,
David, din jilţ, s-a ridicat
Şi-n faţa lor, a cuvântat.
„Mă ascultaţi dar, fraţilor,
Precum şi-al meu întreg popor!
Aveam de gând să construiesc
O casă-n cari să găzduiesc
Acel chivot al Domnului,
Unde e legământul Lui.
Această casă-n planul meu,
Voiam ca pentru Dumnezeu –
De-asemeni – să o fi făcut,
Ca să o aibă aşternut
Pentru picioare. Când voiam
S-o-nalţ şi când mă pregăteam,
3 Domnul, în ăst fel, mi-a vorbit:
„Să nu te-apuci de construit
O casă pentru al Meu Nume,
Pentru că tu, în astă lume,
Mult sânge ai vărsat; şi-apoi,
Tu eşti un om pentru război.”
4 Iată că Domnul Cel pe care,
Israel, Dumnezeu, Îl are,
Din a mea casă m-a luat
Ca să mă facă împărat
Peste întregul Israel,
În vecii vecilor, căci El,
Drept cap, pe Iuda, l-a ales;
Apoi, pe mine m-a cules
Din casă de la al meu tată –
Căci ea, în Iuda, e aflată –
Şi m-a făcut, în acest fel,
Domn peste-ntregul Israel.
5 Eu, mulţi feciori, am dobândit.
Doar Solomon a fost găsit,
De Domnul, de a fi luat
Şi pus să fie împărat,
Peste poporul Domnului,
Precum avuse-n planul Lui.
6 În urmă, Domnul mi-a vorbit:
„Pe Solomon l-am hărăzit
Să Îmi ridice-o casă-n lume
Şi curţi, căci l-am ales anume,
Drept fiu al Meu să fie – iată –
În timp ce Eu îi voi fi Tată.
7 Astfel, a lui împărăţie
Am s-o-ntăresc pentru vecie,
Dacă la fel ca azi – mereu –
Va împlini cuvântul Meu,
Făcând tot ce am rânduit,
Aşa precum am poruncit.”
8 Acum, în faţa Domnului,
În faţa adunării Lui
Şi-a-ntregului Său Israel,
Poruncile ce le-a dat El,
Vă-ndemn, mereu, să le păziţi,
În ţară ca să stăpâniţi
Şi moştenire ea să fie,
Fiilor voştri, pe vecie.
Seama luaţi, căci Dumnezeu
Vede şi-aude tot, mereu!
9 Iar ţie, Solomon, doresc,
Un sfat să îţi mai dăruiesc:
Învaţă să-L cunoşti, mereu,
Pe-al tatălui tău Dumnezeu.
Din inimă să Îi slujeşti,
Poruncile-I să le păzeşti
Cu suflet binevoitor,
Mereu, în faţa tuturor.
Căci Domnu-i Cel cari cercetează
În inimi, şi care scrutează
În ceea ce ne-nchipuim
Şi-n tot ceea ce ne gândim.
Dacă tu Îl vei căuta,
Aproape, El – mereu – va sta.
O să se lase – să ştii bine –
Astfel, a fi găsit de tine.
Dar dacă o să-L părăseşti,
Atuncea poţi să te gândeşti
Că lepădat vei fi, mereu,
De către-al nostru Dumnezeu.
10 Acuma fiule vezi bine
Că Domnul te-a ales pe tine,
Să-I faci o casă, pe pământ,
Spre a-I sluji drept locaş sfânt.
Te întăreşte şi lucrează,
Iar inima ţine-ţi-o trează!”
11 David, lui Solomon, i-a dat
Chipul cum trebuie lucrat
Locaşul sfânt: prispele lui,
Clădirile locaşului,
Odăile ce-s folosite
Drept visterii, cele menite
A fi de sus, a tuturor
Celor aflate-n interior,
Precum şi-odăile în care
E scaunul de îndurare.
12 I-a mai dat planul ce-l avea
În gând, în ceea ce privea
Curţile Casei Domnului,
Cu visteria Casei Lui
Şi visteriile pe care,
Locaşul sfânt, numai, le are.
13 I-a mai dat planul ce-l avea,
Care, pe preoţi, îi privea,
Pe oamenii de neam Levit,
Precum şi tot ce-a trebuit
La slujba Casei Domnului,
Şi-uneltele din casa Lui.
14 I-a dat chipul uneltelor –
Precum şi greutatea lor –
Care, din aur, se făceau
Şi pentru slujbă trebuiau.
I-a dat chipul uneltelor –
Precum şi greutatea lor –
Ce din argint se făureau
Şi pentru slujbă trebuiau.
15 I-a dat chipul sfeşnicelor –
Precum şi greutatea lor –
Care, din aur, se făceau,
Cu candelele ce erau
Pe-acele sfeşnice-aşezate
Şi cari, din aur, sunt lucrate.
I-a dat chipul sfeşnicelor –
Precum şi greutatea lor –
Cari, din argint, se făureau
Cu candelele ce erau
Pe-acele sfeşnice-aşezate,
Fiind doar din argint lucrate.
I-a dat chipul sfeşnicelor –
Şi întrebuinţarea lor –
Aşa precum erau gândite,
La slujbele deosebite.
16 I-a dat şi chipul meselor –
Precum şi greutatea lor –
Care, din aur, se făceau
Şi care se-ntrebuinţau
Doar pentru pâinea Domnului,
Spre punere-naintea Lui.
I-a dat şi chipul meselor –
Precum şi greutatea lor –
Cari, din argint, se făureau
Şi pentru slujbe foloseau.
17 I-a dat chipul furcuţelor,
Lighenelor şi ceştilor
Care, din aur, s-au lucrat.
De-asemenea, el i-a mai dat
Apoi, chipul potirelor –
Precum şi greutatea lor –
Care, din aur, se făceau
Şi pentru slujbă foloseau.
I-a dat chipul potirelor –
Precum şi greutatea lor –
Cari, din argint, se făureau
Şi pentru slujbă foloseau.
18 I-a dat chipul altarului –
Precum şi greutatea lui –
Care, din aur, se vădea
Şi la tămâie folosea.
I-a dat şi chipul cel pe care
Carul cu heruvimi îl are.
Din aur, el era făcut,
Iar heruvimii au avut
Aripi întinse şi-nveleau
Chivotul peste cari şedeau.
19 Apoi, când David a sfârşit,
În felu-acesta a vorbit:
„Tot ceea ce ţi-am arătat,
Să ştii că Dumnezeu mi-a dat.
Deci toate câte le-ai văzut,
Mi s-au făcut de cunoscut
Mie, din partea Domnului,
Care le-a scris cu mâna Lui.”
20 David a mai adăugat:
„Te întăreşte, ne-ncetat!
Ai grijă dar: te-mbărbătează
Necontenit şi-apoi lucrează!
Nicicând, teamă, nu arăta
Şi nici nu te înspăimânta,
Căci Domnul Dumnezeul meu,
Cu tine fi-va, tot mereu.
Încredinţat să fii că El
Nu te va părăsi defel,
Până când ai să isprăveşti,
Casa, ca să I-o construieşti
Şi toate lucrurile care,
În slujba ei, Casa le are.
21 Ai cetele preoţilor,
Precum şi-ale Leviţilor,
Spre-a face slujbele pe care
Casa lui Dumnezeu le are.
Ai şi mulţi oameni iscusiţi
Şi pricepuţi, ce-s potriviţi
Pentru-a-mplini lucrarea dată,
Care ţi-a fost încredinţată.
Ai căpetenii lângă tine,
Iar tot poporul – vezi prea bine –
Supus, în jurul tău, îl ai
Şi vrea, porunci, ca să îi dai.”