1 Fiul lui David – Solomon –
După ce a urcat pe tron,
Şi-a întărit a sa domnie,
Iar Domnul S-a vădit să fie,
Mereu, alăturea de el
Şi la-ntărit mai mult, astfel.
2 Deci Solomon a poruncit
Şi ascultare a primit
De la întregul său popor,
Din partea căpitanilor
Cetelor care-au fost făcute
Din mii de oameni şi din sute,
Apoi din partea celor cari –
Peste familii – sunt mai mari,
Precum şi de la dregători,
Dar şi de la judecători.
3 Poporu-a mers cu Solomon,
La înălţimea Gabaon,
În acel loc fiind aflat
Cortu-ntâlnirii aşezat,
Pe care, Moise l-a făcut
Când în pustie a şezut.
4 Chivotul, în alt loc, a stat,
Până când David l-a luat,
Iar de la Chiriat-Iarim
Dus fost-a la Ierusalim,
În cortu-anume pregătit
Pentru a fi adăpostit.
5 În faţa lui – de bună seamă –
Era altarul de aramă,
Ce l-a făcut Beţaleel;
Fiu, al lui Uri, este el
Şi al lui Hur, de-asemenea.
6 Întreg poporu-l însoţea
Pe Solomon, când a voit
Ca să Îl cate, negreşit,
Pe Domnul. Astfel, el s-a dus
Şi-o mie jertfe a adus
Pe-altarul de aramă care
Îşi avea loc de aşezare
Chiar înaintea cortului,
Unde-i chivotul Domnului.
Acele jertfe se socot
A fi drept ardere de tot.
7 La Solomon, Domnu-a venit,
Noaptea, şi astfel i-a vorbit:
„Cere-Mi acum, tot ce doreşti,
Căci – negreşit – ai să primeşti.”
8 Solomon zise: „Ne-ncetat,
Bunăvoinţă-ai arătat
Faţă de David – tatăl meu –
Şi de aceea, iată, eu
Ajuns-am astăzi împărat;
Căci Tu, Doamne, m-ai aşezat –
După cum toată lumea ştie –
Pe al său scaun de domnie.
9 Fă dar, să fie împlinită
Făgăduinţa cea rostită
Faţă de David – tatăl meu –
Căci iată că ajuns-am eu,
Să fiu acuma, pus mai mare,
Peste poporul Tău, cel care
E-atât de mult, încât nu poate
Nimeni pe lume-a-l mai socoate,
Fiindcă e numărul lui,
Ca pulberea pământului!
10 Un lucru numai, îmi doresc:
Ajută-mă să dobândesc
Înţelepciune, ca să ştiu
Cum să mă port, cât am să fiu,
În Israel, conducător.
Căci cine, pe al Tău popor,
Să-l judece, are să poată,
Când mare-n număr, se arată?”
11 Această cerere, făcută
De Solomon, a fost plăcută
În faţa Domnului, iar El
A glăsuit în acest fel:
„Fiindcă-n inimă-ai avut
Astă dorinţă şi n-ai vrut
Nici viaţă lungă şi nici bani,
Nici moarte pentru-ai tăi duşmani,
Ci-nţelepciune doar voieşti
Să poţi ca să Îmi cârmuieşti
Poporul, iată, am să fac
Aşa precum îţi e pe plac.
12 Aşa precum tu îţi doreşti,
Pricepere ai să primeşti.
Mai mult: iată, am să-ţi dau ţie,
Salvă şi multă bogăţie,
Cum nimenea n-a mai avut,
‘Nainte de-a te fi născut
Şi cum, asemeni, nimenea –
Vreodată – nu va mai avea.”
13 După aceea, Solomon
Se-ntoarse de la Gabaon –
Din locu-n care s-a aflat
Cortu-ntâlnirii aşezat –
Şi la Ierusalim se duse,
Unde, ca împărat şezuse
Şi a domnit, în acest fel,
Peste întregul Israel.
14 În slujbă, Solomon avuse
Mulţi călăreţi şi care, puse.
Iar toate carele avute,
Au fost o mie patru sute.
La doisprezece mii erau
Toţi călăreţii ce-l slujeau.
Apoi, cetăţi a construit,
Pe care el le-a folosit
Ca adăpost al carelor,
Precum şi-al călăreţilor.
Chiar şi-n Ierusalim erau
Mulţi călăreţi cari îl slujeau.
15 Sub a lui Solomon domnie,
Argintu-ajunse ca să fie
Obişnuit, căci îl găsim
Ca pietrele-n Ierusalim,
Iar cedri-atât de mulţi erau,
Cum sicomorii se vădeau
A fi, în număr, pe câmpie.
16 Acea întreagă herghelie
Cari Solomon o stăpânise,
Doar din Egipt o dobândise;
Căci negustorii săi mergeau
Şi din Egipt, cai, aduceau.
Aceştia fost-au adunaţi
Şi la grămadă cumpăraţi,
La preţul care, stabilit
Era-nainte, negreşit.
17 Dacă un car se aducea,
El, în argint, se preţuia,
Iar sicli care s-au plătit,
La şase sute s-au vădit.
Un cal putea fi cumpărat
Tot pe argint, iar preţul dat –
Cari tot în sicli-i socotit –
O sută cincizeci, s-a vădit.
Aceiaşi negustori erau
Cei care, cai, le aduceau
Şi împăraţilor aflaţi
Peste Hetiţi încoronaţi
Şi-asemeni şi celor pe care,
În frunte, Siria îi are.