1 În urmă, Roboam s-a dus
Pân’ la Sihem unde-a fost pus
Mare-mpărat, în Israel.
2 Când vestea a ajuns la el,
Ieroboam – acela care
Drept tată, pe Nebat, îl are –
Era tot în Egipt aflat,
Unde scăpare a cătat,
De furia lui Solomon,
Sub aripa lui Faraon.
3 Îndată, soli, la el, s-au dus
Şi-apoi în ţară l-au adus.
Ieroboam – având cu el
Aproape-ntregul Israel –
Pe Roboam l-a căutat
Şi-n acest fel a cuvântat:
4 „Al tău părinte-a pus, pe noi,
Un jug prea greu. Vrem ca apoi,
Tu în aşa fel să lucrezi,
Robia să ne-o uşurezi,
Căci doar aşa ne învoim
Ca ţie să îţi mai slujim.”
5 El a răspuns: „Acum plecaţi!
Trei zile, vreau să mă lăsaţi
Să cuget la ce pot a face.
Plecaţi acum şi daţi-mi pace!
Daţi-mi trei zile, iar apoi,
Întoarceţi-vă înapoi.”
Atunci, poporul a plecat
Şi-acolo, singur l-a lăsat,
6 Iar el să vină-a poruncit,
Bătrânii cari l-au însoţit
Pe Solomon, pe tatăl lui.
În faţa împăratului,
Bătrânii s-au înfăţişat,
Iar Roboam a întrebat:
„Ce sfat îmi daţi? Ce pot a spune,
Când ăst popor o să se-adune?”
7 Bătrâni-au zis: „Dacă vei face
Precum vrea el, poţi fi pe pace!
Să fii dar, binevoitor,
Faţă de-al tău întreg popor,
Dacă voieşti ca, pe vecie,
Poporul să-ţi slujească ţie.”
8 Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul pe care i l-au dat
Bătrânii, ci s-a sfătuit
Cu ai săi tineri – negreşit –
Pe care-n juru-i i-a avut,
Căci împreună au crescut.
9 El a-ntrebat: „Ce sfat îmi daţi?
Ce să răspund, când adunaţi
Vor fi cu toţi, în jurul meu,
Şi îmi vor zice: „Jugul greu,
Pe care tatăl tău l-a pus,
Să-l uşurezi!”?” Tineri-au spus:
10 „Când va veni poporul dar,
Şi are să îţi spună iar,
„Ne uşurează, de îndată,
Jugul cel greu pus de-al tău tată!”,
Tu să răspunzi aşa: „Vă zic
Precum că degetul meu mic
Mai gros va fi şi mult mai tare,
Decât sunt coapsele pe care,
Al meu părinte le-a avut.
11 Acum – aşa cum aţi văzut –
Asupra voastră, un jug greu
Fusese pus de tatăl meu,
Dar vă voi pune un jug care
O să v-apese şi mai tare;
Iar dacă bice v-au lovit
Când tatăl meu a-mpărăţit,
Cu scorpioane-am să vă bat,
Când voi ajunge împărat.”
12 Ieroboam, la el, s-a dus
A treia zi, precum s-a spus,
Având alăturea de el,
Întreg poporul Israel.
13 Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul ce îi fusese dat
De cei bătrâni, ci a vorbit
Aspru, găsind mai potrivit
Cuvântul tinerilor lui.
14 El a vorbit, poporului:
„Dacă aţi dus jugul cel greu
Cari pus a fost de tatăl meu,
Eu vă voi pune un jug care
O să v-apese şi mai tare.
Iar dacă bice v-au lovit
Când tatăl meu a-mpărăţit,
Cu scorpioane-am să vă bat,
Când voi ajunge împărat.”
15 Deci Roboam n-a preţuit
Sfatul pe care l-a primit
De la bătrâni, ci l-a luat
Pe cel ce-a fost, de tineri, dat.
Lucrul acesta – negreşit –
De Domnul fost-a rânduit,
Ca să aducă-n acest fel,
La împlinire, ce-a spus El
Prin Ahia din Silo, când
A hotărât, în al Său gând,
Să îl aşeze împărat,
Pe-acel fecior al lui Nebat,
Care, Ieroboam, se cheamă.
16 Poporul a băgat de seamă,
Precum că nu e ascultat
De către noul împărat
Şi astfel a răspuns apoi:
„Ce parte, oare, avem noi,
Cu David – cu acela care,
Părinte, pe Isai, îl are?
Nu moştenim, nimic, cu el!
La corturi, meargă Israel!
David să-şi vadă de-a lui casă,
Iar tu, în pace-acum, ne lasă!”
Astfel, poporul a plecat
Şi pe la corturi s-a-nturnat.
17 Israeliţii cei pe care
Iuda, în ţara sa, îi are,
Sunt singurii care-au rămas,
Cu Roboam, în acel ceas,
Şi peste ei doar – negreşit –
Acesta a împărăţit.
18 După aceea, Roboam
I-a poruncit lui Adoram –
Deci dregătorului cel care
E peste biruri pus mai mare –
Să meargă-n grabă-n Israel.
Însă, cu pietre, a fost el
Ucis, când vrut-a să-mplinească
Acea poruncă-mpărătească.
Mulţi alergat-au la-mpărat
Să-i spună ce s-a întâmplat.
Când Roboam a auzit
Aceste lucruri, s-a-ngrozit.
Un car, îndată, a luat
Şi-n mare grabă a plecat
Către Ierusalim, să cate
Un adăpost bun, în cetate.
19 În vremea ‘ceea, Israel
S-a dezlipit, în acest fel,
De David, care a rămas
Singur de-atunci, până-n ăst ceas.