9
Împărăteasa cea pe care
Ţinutul Seba-n frunte-o are,
De Solomon a auzit,
Pentru că zvonul s-a lăţit
Despre înţelepciunea lui
Şi despre slava Domnului.
La Solomon, ea a venit,
Căci, să încerce, a voit,
De-s drepte vorbele acele,
Prin întrebări multe şi grele.
Un mare-alai o însoţise
Când la Ierusalim venise.
De-asemenea o însoţeau
Cămilele care duceau
Aur şi multe nestemate,
Şi mirodenii minunate.
La Solomon, toate, le-a dus,
Spunându-i tot ce-avea de spus;
Iar Solomon, răspuns, i-a dat
La tot ceea ce l-a-ntrebat.
Nimic, cu înţeles ascuns,
Nu a rămas fără răspuns.
Împărăteasa înţelese
Că Solomon, în el, strânsese
Atât de multă-nţelepciune,
Cât nimeni nu putea s-adune.
De-asemenea, ea a văzut
Ce casă el a mai făcut;
Văzut-a ce bucate are
Puse pe masa lui cea mare,
Văzut-a slujitorii lui,
Paharnici-mpăratului
Şi hainele ce le-au avut.
Împărăteasa a văzut
Şi treptele cele pe care,
Casa lui Dumnezeu le are.
Uimită, ea a cuvântat:
„Văd că era adevărat
Tot ceea ce am auzit,
Pe seama ta că s-a vorbit,
Despre-ale tale fapte bune
Şi despre-a ta înţelepciune.
Până acuma, nu credeam
Cuvintele ce le-auzeam
Pe seama ta, dar am venit
Eu însumi şi m-am dumirit
Că veştile de mine-aflate,
Nu mi-au spus nici pe jumătate
Ce fel de lucruri ai făcut.
Căci după cum eu am văzut,
Pot liniştită-acum a spune
Că ai mai multă-nţelepciune
Şi ai mai multă propăşire,
Decât e zvonul, peste fire,
Cari despre tine s-a iscat.
Ferice zic dar, necurmat,
De oamenii pe care-i ai
Şi peste cari, împărat, stai!
Ferice slujitorilor,
Ferice-apoi zic, tuturor
Cari, lângă tine, pot a sta,
S-asculte-nţelepciunea ta!
Deci binecuvântat, mereu,
Să fie Domnul, Dumnezeu,
Care de tine S-a-ndurat
Punându-te drept împărat
Pe scaunul lui Israel –
Popor care-i iubit de El –
Să-l cârmuieşti cu scumpătate
Şi să îl judeci cu dreptate.”
Mult aur, ea – apoi – i-a dat,
Lui Solomon. S-au numărat
Talanţii ce-l alcătuiau
Şi-o sută douăzeci erau.
I-a mai dat pietre nestemate
Şi mirodenii minunate,
Precum nu s-au mai pomenit.
Nicicând de-atunci, n-au mai venit
Atât de multe-n Israel,
Aşa precum primise el.
10 Apoi, oamenii cei pe care,
Hiram – în slujba sa – îi are,
Şi cu cei care s-au vădit
Pe Solomon că l-au slujit,
Cu aur din Ofir veneau.
Lemn scump de-asemeni aduceau,
Precum şi pietre nestemate
Care erau nenumărate.
11 Din lemnul cel mirositor,
Prin iscusinţa mâinilor
De meşteri, s-au făcut apoi,
Harfe şi alăute noi
Şi scări la Casa Domnului
Şi la a împăratului.
Atâta lemn mirositor –
În al lui Israel popor –
Nicicând nu s-a mai pomenit,
Şi nici de-atunci n-a mai venit.
12 Crăiasa Sebei a plecat,
Iar Solomon, în dar, i-a dat
Tot ceea ce-şi dorise ea.
Apoi, i-a dat de-asemenea
Şi pe deasupra, daruri mari
Ce-s vrednice de unul cari
E împărat, cum numai el,
Se mai aflase-n Israel.
Astfel, crăiasa a primit
Mai mult decât a dăruit
Ea însăşi, împăratului,
Când a venit în ţara lui.
Spre casă-n urmă, a plecat
Şi-n ţara ei s-a înturnat.
13 La şase sute şaizeci’şase
Talanţi – pe an – se numărase
Tot aurul care-i venea
Lui Solomon, făr’ a ţinea
14 La socoteală pe cel care
El îl scotea, fără-ncetare,
De la neguţătorii cari
Mici se vădeau sau erau mari,
Şi din negoţul ce-l făcea
Cu marfa care îi venea
De la-mpăraţii cei pe care
Arabia în frunte-i are,
Sau de la cei care luară
Dregătoriile din ţară.
15 Apoi, din aurul bătut,
El, multe scuturi, a făcut.
Acestea-n număr se vădeau
La două sute că erau.
Tot aurul ce s-a cerut
Pentru-a se făuri un scut –
Aur, în sicli, socotit –
La şase sute, s-a vădit.
16 Şi alte scuturi s-au turnat,
Cari tot din aur s-a lucrat.
Trei sute, ele s-au vădit,
Iar sicli ce s-au folosit,
La trei sute, s-au numărat.
El, scuturile, le-a luat
Şi într-o casă-apoi le-a pus.
Casa în care le-a adus,
Era o casă însemnată,
„Pădurea din Liban”, chemată.
17 Un mare scaun de domnie,
A poruncit, apoi, să fie –
Numai din fildeş – întocmit,
Pe care l-a acoperit
Cu aurul cel mai curat.
18 În urmă, s-au mai aşezat –
În faţă – şase trepte care
Duceau spre scaunul cel mare.
‘Nainte-i, jilţul a avut,
Pentru picioare, aşternut
Care a trebuit turnat
Numai din aurul curat.
Două rezemători erau
Care, pe margini, îi şedeau,
Iar lângă ele, aşezaţi,
Erau doi lei, frumos sculptaţi.
19 Pe cele şase trepte care,
În faţă, scaunul le are,
Tot câte doi lei se aflau,
Căci doisprezece se vădeau.
Aşa ceva nu s-a văzut
Şi nicicând nu s-a mai făcut,
Oricât de mare-a fost să fie,
În urmă, o împărăţie.
20 Ale lui Solomon pahare,
De aur, fost-au fiecare.
Vasele ce le-a folosit
În casa care s-a numit
„Pădure a Libanului”,
Din aur sunt. În vremea lui,
Deşi argint mult se găsea,
El, fără preţ, se dovedea.
Astfel, nimic nu s-a văzut
Că este din argint făcut.
21 Căci Solomon pe mare-avea
Corăbii multe şi făcea
Negoţ cu Tarsisul. Cu ele,
Erau corăbiile-acele
Pe cari Hiram le cârmuia
Prin slujitorii ce-i avea.
Din Tars – precum s-au învoit –
Mereu, corăbii au venit,
O dată la trei ani. În ele,
Purtau corăbiile-acele,
Aur şi mult argint curat.
Fildeş, apoi, au mai purtat,
Multe maimuţe, după care
Păuni, în număr foarte mare.
22 În felu-acesta s-a văzut
Că Solomon i-a întrecut
Pe toţi cei care-au fost aflaţi,
În alte ţări, ca împăraţi.
El i-a-ntrecut – se poate spune –
În bogăţii şi-nţelepciune.
23 Orice-mpărat, mult, îşi dorea,
Pe Solomon, de a-l vedea,
S-asculte-nţelepciunea lui,
Dată din partea Domnului.
24 Iar fiecare, când venea,
Câte un dar îi aducea.
Lucruri din aur, a primit
Sau din argint. A dobândit
Şi haine măiestrit lucrate
Şi mirodenii minunate;
Cai şi catâri i s-au mai dat
Şi multe arme-a căpătat.
Astfel de daruri, a primit
An după an, necontenit.
25 În slujbă, Solomon avuse
Mulţi călăreţi şi care, puse.
La doisprezece mii erau
Toţi călăreţii ce-l slujeau.
Apoi, cetăţi, a construit,
Pe care el le-a folosit
Drept adăpost al carelor,
Precum şi-al călăreţilor.
La patru mii s-au dovedit
Ieslele ce le-au folosit
Toţi caii împăratului,
Care trăgeau carele lui.
26 Împărăţiile aflate
Chiar lângă Râu, au fost luate
De Solomon în stăpânire.
El cârmuia întreaga fire,
Pân’ la hotarul cel pe care
Neamul de Filisteni îl are
Şi până la acel ţinut
Pe cari Egiptul l-a avut.
27 Sub a lui Solomon domnie,
Argintu-ajunse ca să fie
Obişnuit, căci îl găsim
Ca pietrele-n Ierusalim,
Iar cedri-atât de mulţi erau,
Precum smochinii se vădeau
În a Egiptului câmpie.
28 Apoi, întreaga herghelie
Cari Solomon o stăpânise,
Doar din Egipt o dobândise,
Sau de prin ţările pe care
Israelul, în jur, la are.
29 Dar faptele ce-au fost făcute
De Solomon, nu sunt trecute
În Cărţile prorocului
Natan, în cărţile celui
Cari se chemase Ahia
Şi care-n Silo locuia,
Precum şi-n cartea ce o scrise
Prorocul Iedo, când vorbise
Despre Ieroboam, cel care,
Părinte, pe Nebat, îl are?
30 Patru decenii fost-a el,
Drept împărat, în Israel,
Şi la Ierusalim a stat.
31 Când a murit, l-au îngropat
Chiar în cetatea cea pe care
David, al său părinte-o are.
În urma lui, s-a ridicat
Al său fiu, Roboam chemat.
El este cel care-a venit
Şi în al său loc a domnit.