1 De optsprezece ani şedea,
În Israel, şi-mpărăţea
Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are –
Când Abia, drept împărat,
În Iuda fost-a aşezat.
2 Măicuţa lui se dovedea
Cum că Micaia se numea
Şi-i fată a lui Uriel –
Din Ghibea fost-a omu-acel.
El, la Ierusalim, a stat,
Timp de trei ani, ca împărat.
Între Ieroboam apoi,
Şi Abia, a fost război.
3 Când Abia a început
Lupta, alături a avut
Oşteni din ai lui Iuda fii,
Cari fost-au patru sute mii.
Ieroboam şi-a adunat
Oştirea şi i-a aşezat
Pe toţi oştenii săi apoi,
În linie, pentru război.
Războinicii ce-l însoţeau,
Opt sute mii se dovedeau.
4 Din muntele Ţemaraim,
Care era din Efraim,
Solie, Abia trimise
Şi lui Ieroboam îi zise:
„Ascultă-mă şi-apoi la fel,
S-asculte-ntregul Israel!
5 Nu trebuie să ştiţi voi, oare,
Că Dumnezeul Cel pe care
Îl are neamul Israel,
Făcut-a legământ? Astfel,
El a lăsat, pentru vecie,
La a lui Israel domnie,
Pe David şi pe fii lui,
Pe baza legământului
Care fusese încheiat
Şi nu poate a fi călcat?
6 Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are,
S-a răzvrătit în contra lui,
Adică a stăpânului.
7 Ieroboam şi-a adunat
Oameni care s-au arătat
Că-s de nimic şi întărit
În acest fel, s-a-mpotrivit
Lui Roboam – acela care
Pe Solomon, părinte-l are –
Căci Roboam, neîndoios,
Fusese tânăr şi fricos.
8 Şi-acum, voi credeţi că puteţi
Ca biruinţă să aveţi,
Asupra-mpărăţiei Lui –
A-mpărăţiei Domnului –
Care lui David i s-a dat
Şi fiilor ce l-au urmat?
Iată că voi, acum, sunteţi
Doar nişte oameni care-aveţi,
Cu voi, numai nişte viţei
Care vă sunt drept dumnezei.
Ieroboam vi i-a turnat –
Din aur – şi-apoi vi i-a dat.
9 Dar oare, n-aţi alungat voi,
Preoţii Domnului, apoi?
N-aţi alungat pe cei pe care,
Aron, drept fii, în lume-i are?
N-aţi alungat voi, pe Leviţi,
Ca-n locul lor, preoţi, să fiţi,
Aşa după cum aţi văzut
Că alte neamuri au făcut?
Oricine era omu-acel
Care venea cu un viţel
Precum şi cu şapte berbeci,
Era sfinţit drept preot deci,
Spre a-l sluji apoi, mereu,
Pe cel cari nu e Dumnezeu.
10 Dar vreau ca să aflaţi apoi –
În ce e privitor la noi –
Precum că nu L-am părăsit
Pe Dumnezeu, ci L-am slujit,
Neîncetat. Preoţii Lui –
Care fac slujba Domnului –
Ai lui Aron fii se vădesc.
Leviţii care-i însoţesc
Îşi împlinesc slujbele date,
După poruncile lăsate.
11 În zori, precum şi seara-apoi,
Arderi de tot aducem noi,
Pentru al nostru Dumnezeu.
Tămâie ardem, tot mereu,
Pentru cinstirea Domnului
Şi pâini punem ‘naintea Lui.
Sfeşnicul cel de aur care,
Doar candele, pe braţe, are,
Aprins e-n fiecare seară,
Până când zorile vin iară.
Toate acestea le-mplinim,
Pentru că astfel, noi păzim
Poruncile ce le-am primit.
Pe Domnul, voi L-aţi părăsit.
12 În fruntea noastră-i Dumnezeu
Şi ai Săi preoţi, tot mereu.
Trâmbiţi avem, de partea noastră,
Ca să sunăm ‘naintea voastră.
Deci dacă lucrul stă astfel,
Atunci, fii ai lui Israel,
Să nu purtaţi nici un război,
În contra noastră! Să ştiţi voi
Că dacă lupta o porniţi,
Nu aveţi sorţi să izbândiţi!”
13 Ieroboam i-a-nvăluit,
Căci ajutor el a primit
Din partea unor oameni care
Pândeau să afle-orice mişcare
Va face Iuda. În ăst fel,
Oastea şi-a aşezat-o el,
În faţa oştilor pe care
Neamul Iudeilor le are,
Iar cetele pândarilor
Le-a aşezat ‘napoia lor.
14 Iudeii-avut-au a se bate
Atât în faţă, cât şi-n spate.
Văzând ceea ce s-a-ntâmplat,
Speriaţi, la Domnul, au strigat,
Iar preoţii Iudeilor
Sunat-au trâmbiţele lor.
15 Strigătul lor păru apoi,
A fi un strigăt de război.
Ieroboam a fost lovit
De Domnul, care-a risipit
De-ndată-ntregul Israel,
Iar Abia a-nvins astfel.
16 Israeliţi-nspăimântaţi
Fugiră, căci au fost lăsaţi,
De către Domnul Dumnezeu,
În mâna neamului Iudeu.
17 Dintre ai lui Israel fii,
Pierit-au cinci sute de mii,
În luptele care s-au dat.
18 Războiul fost-a câştigat
De Iuda, care a ştiut,
În Domnul de-a se fi-ncrezut,
Dar Israelul, negreşit,
În acest fel, a fost smerit.
19 Iar Abia a câştigat
Nişte cetăţi, ce le-a luat
De la Ieroboam. Astfel,
Luă cetatea din Betel,
Apoi Ieşana şi-n sfârşit
Efronul l-a mai dobândit.
Lângă cetăţi, se-alăturau
Şi satele ce-n jur erau.
20 Ieroboam n-a mai avut
Puterea de la început,
Iar într-o zi, a fost lovit
De Dumnezeu şi a murit.
21 Dar Abia s-a arătat
A fi puternic, ne-ncetat.
Paişpe neveste a avut,
Iar fiii cari i s-au născut,
De toţi, sunt douăzeci şi doi.
Şi fete a avut apoi,
Iar ele-n număr se vădeau
Că şaisprezece, doar, erau.
22 Dar faptele ce-au fost făcute
De Abia, au fost trecute
În cărţile pe cari le scrise
Cel care, Ido, se numise.
Ido – cel care-n cărţi scria –
Drept văzător se dovedea.