1 Când Abia a adormit,
A fost şi el adăugit
Părinţilor ce i-a avut.
Al său mormânt a fost făcut
Chiar în cetatea cea pe care,
David, al său părinte-o are.
Fiul său, Asa, a venit,
În urmă-i şi a-mpărăţit.
Ţara a dobândit odihnă,
Căci zece ani avut-a tihnă.
2 Asa, mereu, doar, a făcut
Ceea ce Îi era plăcut
Lui Dumnezeu. A scos afară
3 Toţi idolii, din a lui ţară.
Altarele le-a sfărâmat
Şi înălţimi a dărâmat.
Apoi, stâlpii idolilor,
Precum şi-ai Astarteelor,
A poruncit a fi tăiaţi
Şi paradă focului lăsaţi.
4 Poporului, el i-a cerut
De a-L urma, neabătut
Pe Domnul, Dumnezeul lor –
Adică al părinţilor –
Păzind legea, necontenit,
Şi împlinind ce-a poruncit.
5 Toţi stâlpi-aflaţi în ţara lui,
Pentru cinstirea soarelui,
Fost-au tăiaţi şi-ndepărtate
Şi înălţimile-au fost, toate.
Astfel doar a putut să vie
Pacea, peste împărăţie.
6 În timpul lui, au fost zidite
Cetăţi cari fost-au întărite.
Acestea toate s-au făcut
Pentru că ţara a avut
Parte de linişte, mereu,
Dată de Domnul, Dumnezeu.
7 Asa, poporul, a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Hai să zidim cetăţi, pe cari
Le-nconjurăm cu ziduri tari.
Să facem turnuri, porţi, zăvoare,
Spre-a le-ntări pe fiecare.
Pe Domnul, noi L-am căutat
Şi iată, tihnă, El ne-a dat.”
Întreg poporul a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
S-au apucat şi au zidit
Şi-n toate ei au izbutit.
8 Asa, din ai lui Iuda fii,
Alese trei sute de mii
De oameni care au avut,
Drept arme, suliţe şi scut.
Apoi, oştenii care vin
Din ramura lui Beniamin,
La două sute optzeci mii,
S-au ridicat. Toţi aceşti fii,
Arcaşi neîntrecuţi, erau,
Iar la război, scuturi, purtau.
9 Zerah, cel care-mpărăţea,
Atunci, în Etiopia,
Cu oaste mare a ieşit
Şi spre Mareşa a pornit.
Oştenii care-l însoţeau,
Un milion, se dovedeau,
Iar toate carele avute,
Erau în număr de trei sute.
10 Asa, cu oastea, a plecat
În valea care s-a chemat
Ţafeta. Ea era aflată
Lângă Mareşa aşezată.
În linie, pentru război,
Şi-a aşezat oastea şi-apoi,
11 Pe Dumnezeu, el L-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Numai Tu Doamne, eşti Cel care
Dai ajutor, la fiecare:
Şi pe cel slab îl întăreşti
Şi pe cel tare-l sprijineşti.
Doamne, pentru al meu popor,
Vino, acum, în ajutor!
Pe Tine, noi ne sprijinim
Şi în al Tău Nume, venim,
Să înfruntăm o oaste care,
Iată, este în număr mare.
Doamne, ştii bine că, mereu,
Tu eşti al nostru Dumnezeu!
Nu lăsa omul să-ndrăznească,
În contra Ta, să biruiască!”
12 Atunci, pe toţi acei oşteni
Cari fost-au Etiopieni,
Domnul, îndată, i-a lovit
Încât, speriaţi, ei au fugit.
13 Asa şi cu al său popor,
I-a urmărit biruitor,
Pân’ la Gerar şi a văzut
Cum toţi vrăjmaşii au căzut
Loviţi de braţul Domnului
Precum şi de oştenii Lui.
O pradă mare, de război,
Asa şi-ai lui luară-apoi.
14 A-nfrânt cetăţile pe care
Gheraru-n jurul său le are
Şi-o pradă mare, de război,
Din ele, a luat apoi,
Căci groaza Domnului venise
Şi peste ele năvălise.
15 Asa, şi cu al său popor,
Şi corturile turmelor
Le-au atacat, luând apoi,
Cămile şi turme de oi.
Când luptele se terminară,
Către Ierusalim plecară.