1 Duhul lui Dumnezeu, pornit,
De sus, din ceruri, a venit
Peste Azaria, cel care,
Părinte, pe Obed, îl are.
2 Atunci, Azaria s-a dus
La Asa şi astfel i-a spus:
„Ascultă Asa! Iar apoi,
Iudei, să ascultaţi şi voi!
S-asculte şi cei care vin
Din ramura lui Beniamin!
Dacă sunteţi cu Dumnezeu,
Şi El va fi cu voi, mereu!
Dacă aveţi să-L căutaţi,
Atuncea o să Îl aflaţi!
Dar dacă o să-L părăsiţi,
Şi El vă va lăsa, să ştiţi!
3 Mai multă vreme, Israel
Fusese fără Domnul; el,
Nici măcar preoţi, n-a avut,
Preoţi care să fi putut
Pe oameni ca să îi înveţe
Şi-n lege să le dea poveţe.
Israeliţii, la-nceput,
Nici măcar lege n-au avut.
4 Dar s-au întors la Domnul lor,
Când valul strâmtorărilor
I-a năpădit. L-au căutat,
Pe Dumnezeu, şi L-au aflat.
5 Pentru acei care mergeau,
Sau pentru cei care veneau,
N-au fost, în vremile acele,
Clipe de linişte, căci ele
Se vădeau vremi de frământare,
Vremuri de mare tulburare.
6 Un neam, cu alt neam, se bătea;
Cetăţile de-asemenea,
Purtau războaie între ele,
Pentru că-n vremurile-acele,
Cu multe tulburări, mereu,
Le strâmtorase Dumnezeu.
7 Voi, însă, să vă întăriţi
Şi braţele vă oţeliţi,
Căci ale voastre fapte, iată,
Au să primească o răsplată!”
8 Asa, de cum a auzit
Cuvintele ce le-a rostit
Obed prorocul, de îndat’
S-a întărit şi-a-ndepărtat
Orişice urâciuni erau
În Iuda, sau se mai găseau
În al lui Efraim ţinut.
Acelaşi lucru l-a făcut
Şi-n ţara celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
Apoi, altarul cel pe care
Pridvorul Domnului îl are –
În faţă – fost-a înnoit,
După cum Asa a dorit.
9 A strâns pe-ntreg poporul care
Ţara lui Iuda-n ea îl are,
A strâns pe oamenii ce vin
Din ramura lui Beniamin,
Pe cei care sunt din Manase,
Din ale lui Efraim case
Şi pe cei care se vădeau
Din Simeon că se trăgeau,
Căci mulţi – în Iuda – au trecut,
Atuncea când ei au văzut
Precum că Domnul Dumnezeu,
Cu Iuda, Se afla, mereu.
10 Luna a treia se făcea –
Din anu-al cincisprezecelea –
De când ajunse ca să fie
Asa, în Iuda, la domnie.
Toţi oamenii se adunară
Şi la Ierusalim plecară.
11 O mare pradă-aveau cu ei,
Atuncea, oamenii acei,
Şi-n ziua ‘ceea, negreşit,
Domnului, jertfe-au dăruit.
Jertfit-au şapte sute boi,
Precum şi şapte mii de oi.
12 Cu legământ, ei s-au legat
Că au să-L cate, ne-ncetat,
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are,
Cu inima, cu sufletul,
Precum şi cu tot cugetul,
13 Iar dacă întâmpla-se-va
Că nu-L va căta cineva,
Pe Dumnezeu, omul acel
Ucis avea să fie el,
Chiar dacă mic s-a dovedit,
Ori dacă mare s-a vădit,
Fie femeie sau bărbat.
14 Credinţă-n urmă, I-au jurat
Lui Dumnezeu, pentru vecie.
Mari strigăte de bucurie,
În orice loc, s-au auzit,
Iar trâmbiţele au pornit
Ca să răsune, ne-ncetat,
Şi buciumele-au buciumat.
15 În acea zi – precum se ştie –
A fost o mare veselie.
Întreg poporul adunat,
În Iuda, mult s-a bucurat
Atuncea, de-acel jurământ,
Făcut lui Dumnezeu Cel Sfânt,
Căci toţi, pe Domnu-L căutară,
De bună voie, şi-I jurară –
Din toată inima – credinţă.
Domnul le dete biruinţă,
Iar ţării lor i-a dat odihnă
Şi au avut parte de tihnă.
16 Asa, chiar şi pe a lui mamă –
Aceea cari, Maca, se cheamă –
Când Astarteei i-a-nchinat
Un idol, s-a înfuriat.
N-a mai lăsat-o la domnie,
Împărăteasă ca să fie,
Iar al ei idol l-a sfărmat,
L-a ars şi-apoi l-a aruncat
În apele Chedronului.
17 Cu toate că inima lui
Fusese lângă Dumnezeu
Spre-a-I împlini voia mereu,
Totuşi el n-a făcut să piară
Şi înălţimile din ţară.
18 Lucruri cari fost-au hărăzite
De tatăl său – sau pregătite
De către el – Asa le-a dus
Şi-n Casa Domnului le-a pus.
Astfel, în ea, el aşezase
Aur, argint şi multe vase.
19 Un timp îndelungat apoi,
Nu a mai fost nici un război,
Iar ani treizeci şi cinci a stat,
În pace, Asa, ca-mpărat.