1 Treizeci şi şase ani avea
Asa, de când împărăţea,
Şi-atunci, o luptă a purtat
Cu-al lui Israel împărat,
Care, Baeşa, s-a numit.
Baeşa-n Iuda a venit
Şi-n Rama el şi-a aşezat
Oştirea şi n-a mai lăsat
Să intre-n a lui Asa ţară,
Pe nimeni, sau să iasă-afară.
2 Din visteria casei lui
Şi din a Casei Domnului,
Asa, argintul, l-a luat
Şi aurul şi-apoi a dat
Totul, la slugile pe care
Trimisu-le-a în graba mare,
La Ben-Hadad – cel ce şedea
Peste întreagă Siria –
Căci la Damasc, încoronat
Fusese, ca şi împărat.
Solii, la Ben-Hadad, s-au dus
Şi în acest fel, ei i-au spus:
3 „De la al nostru împărat –
Asa – în Iuda-ncoronat,
Noi ţi-am adus acest cuvânt:
„Haide să facem legământ,
Asemenea celui avut
De-ai noşti’ părinţi, la început.
Un dar, acuma, îţi trimit,
Căci să te rog, vreau – negreşit –
Ca legământul încheiat
Cu-al lui Israel împărat,
Să-l rupi, pentru ca eu astfel,
Să pot a mă scăpa de el.
Atunci, Baeşa – ştiu prea bine –
Se va îndepărta de mine.”
4 Când Ben-Hadad daru-a primit,
Pe loc cu Asa s-a-nvoit
Şi a trimis oştirea lui,
În contra Israelului.
Oastea, în Dan, a pogorât
Şi-n urmă ea a tăbărât
În toată ţara cea pe care
Neftali-n stăpânire-o are.
Iionul a mai fost lovit
Şi Abel-Maim, către sfârşit.
5 Când a văzut ce s-a-ntâmplat,
Baeşa-ndată şi-a chemat
Oastea din Rama, iar apoi,
S-a-ntors acasă, înapoi.
6 Asa, la sine, a chemat
Toţi oamenii cari s-au aflat
În Iuda, iar apoi s-au dus
La Rama de unde-au adus
Lemnul şi piatra ce-o lăsase
Baeşa când oastea-şi chemase.
Cu lemnul astfel dobândit,
Cu pietrele ce le-a găsit,
Asa, spre Ghibea cea pe care
Ţara lui Beniamin o are,
S-a îndreptat şi-a întărit-o,
Iar când lucrarea a sfârşit-o,
El, către Miţpa, a pornit
Şi-ale ei ziduri le-a-ntărit.
7 În vremea ‘ceea, drept proroc,
Hanani fost-a-n acel loc.
La Asa, el a alergat
Şi-n acest fel a cuvântat:
„Pentru că nu te-ai sprijinit
Pe Domnul, ci te-ai bizuit
Cu mult mai mult pe-acela care,
În frunte, Siria îl are,
Iată că Domnul a scăpat
Oastea acelui împărat
Acuma, din mâinile tale,
Căci astfel a găsit cu cale.
8 Dar oare, Etiopienii –
Şi-asemeni lor şi Libienii –
Nu au avut o oaste mare,
Cu călărime şi cu care?
Şi totuşi, Domnul ţi i-a dat
În mâini, când tu ai arătat
Că doar pe El te-ai sprijinit.
9 Iată că El, necontenit,
Şi-aruncă ochii spre pământ
Spre-ai sprijini pe cei cari sânt –
Cu toată inima – ai Lui.
Nu e pe placul Domnului,
Ce ai făcut. De-aceea-ţi sun
Că ai lucrat ca un nebun.
Astfel, de-acuma, vei vedea
Cum că războaie vei avea.”
10 Asa, atunci, s-a mâniat
Şi-n temniţă l-a aruncat
Pe văzător, căci a-ndrăznit
În acest fel să-i fi vorbit.
Fiind furios pe văzător,
Pe mai mulţi oameni din popor,
Asa, atunci, i-a apăsat,
Căci era foarte supărat.
11 Dar toate câte-au fost făcute
De către Asa, sunt trecute
În sulurile cărţilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care în Iuda au domnit
Şi-n Israel au stăpânit.
12 Treizeci şi nouă ani făcea
Asa, de când împărăţea.
În anu-acel, s-a-mbolnăvit,
Pentru că el a fost lovit,
Puternic, de o boală care
Îl atacase la picioare.
Boala aceea-l chinuia
Şi mari dureri, Asa avea.
Dar nici în timpul bolii lui,
N-a cerut sprijin Domnului,
Ci pe la doctori a cătat,
Ca leacul să îl fi aflat.
13 În urmă, când a adormit,
A fost şi el adăugit
Părinţilor ce îi avea.
Al patruzeci şi unulea
Fusese anul de domnie
În car, moartea-avea să-i vie.
14 Asa, apoi, a fost luat
De-ai săi supuşi şi îngropat
Chiar în cetatea cea pe care,
David, al său părinte-o are.
Patul care i-a fost făcut,
Cu mirodenii l-au umplut
Şi cu miresme osebite,
Cari toate fost-au pregătite
După un meşteşug pe care,
Doar cel ce face mir îl are.
Cu mirodenii, a venit
Poporul care l-a iubit,
Arzându-le spre cinste lui,
La groapa împăratului.