1 Ioas, pe tron, când s-a suit,
Doar şapte ani a împlinit.
După ce-ajunse împărat,
El, patruzeci de ani, a stat
În fruntea ţării şi-l găsim
Domnind de la Ierusalim.
E din Beer-Şeba, a sa mamă –
De loc – şi, Ţibia, se cheamă.
2 Ioas acesta a făcut
Doar lucruri care I-au plăcut
Lui Dumnezeu, cât a urmat
Poveţele ce i s-au dat
De către Iehoiada, care
Era, atunci, preotul mare.
3 Două neveste a avut,
Cari, fii şi fiice, i-au născut.
Soţiile ce le avuse,
Chiar Iehoiada i le-aduse.
4 Ioas avea un gând al lui:
Să dreagă Casa Domnului.
5 Astfel, pe preoţi, i-a chemat
La sine şi a cuvântat:
„Mergeţi prin ţară şi cătaţi,
Bani de la oameni s-adunaţi,
Să dregem Casa cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are.
Cu lucru-acesta, vreau să ştiţi,
Că trebuie să vă grăbiţi.”
Însă Leviţii n-au făcut
Aşa precum li s-a cerut,
Pentru că ei nu s-au grăbit,
Porunca, de-a o fi-mplinit.
6 Ioas, atunci când a văzut
Cum că Leviţii n-au făcut
Lucrul acesta, l-a chemat
Pe Iehoiada şi-a-ntrebat:
„Să-mi spui, de ce n-aţi împlinit
Ceea ce eu v-am poruncit?
De ce, Leviţii n-au plecat,
În ţară, spre a strânge-ndat’,
Darea ce fost-a poruncită
Şi care este rânduită
De Moise, robul Domnului,
Spre folosinţa cortului
Lui Dumnezeu, cort ce se ştie
Că este pentru mărturie?
7 Ştii bine că Atalia,
Nelegiuită, se vădea.
Cu ai săi fii, a pustiit
Averea care s-a găsit
Aflată-n Casa Domnului,
Iar ceea ce era al Lui,
În urmă, a-ntrebuinţat,
Lui Bal, spre a-i fi închinat.”
8 Ioas, apoi, a poruncit
Să fie-adusă, negreşit,
O ladă care trebuia
La poarta Casei ca să stea.
9 După ce lucrul s-a făcut
Aşa după cum a cerut,
Ioas – apoi – a poruncit
Celor ce-n Iuda s-au găsit –
Şi la Ierusalim – să dea
Darea, aşa cum se cerea.
Peste întreaga adunare,
Moise pusese astă dare,
Când în pustie a fost el,
Cu tot poporul Israel.
10 Astă poruncă ce s-a dat,
Întreg poporu-a bucurat,
Precum şi pe aceia cari
S-au dovedit a fi mai mari.
În urmă, oameni-au venit
S-aducă ce-aveau de plătit,
Iar tot ceea ce-au datorat,
În ladă, ei au aruncat.
11 Zilnic, Leviţii cântăreau
Argintul, iar apoi chemau
Pe dregători, ca să le dea
Ceea ce-n ladă se găsea.
Atunci, la Casa Domnului,
Venea omu-mpăratului,
Cari logofăt se dovedea.
Slujbaşul care-l însoţea
Era în slujba celui care,
Pe-atunci, fusese preot mare.
Aceştia, lada, o goleau
Şi-apoi la loc o aşezau.
În felu-acesta, negreşit
Că mult argint s-a dobândit.
12 Argintu-acesta a fost dat –
De Iehoiada şi-mpărat –
La oamenii ce îi tocmeau
Pe meşterii care lucrau
La Casa Domnului, căci ei
Plăteau pe meşterii acei
Pe care-i aduceau: tâmplari,
Sau cioplitori de piatră cari
Se pricepeau la zidărit,
Oameni care s-au dovedit
Că ştiu lucra, de bună seamă,
În fier, precum şi în aramă.
13 Cu râvnă, meşteri-au muncit
Şi-n aceste fel au reuşit
Să dreagă Casa Domnului,
Şi s-o redea poporului,
În stare bună, primenită,
Precum şi bine întărită.
14 Apoi, când lucrul l-au sfârşit,
Argintul ce a prisosit
De către meşteri, s-a adus
La Iehoiada şi-a fost pus
În faţa împăratului.
Din el, la Casa Domnului,
Uneltele s-au făurit,
Care la slujbă-au folosit,
La jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot.
Pahare multe s-au făcut
Şi scule care s-au văzut
Că din argint au fost lucrate
Sau că din aur sunt turnate.
Cât Iehoiada a trăit,
Arderi de tot s-au dăruit.
Ele-au fost jertfe necurmate,
Cari Domnului sunt închinate.
15 Preotu-n urmă a murit
Sătul de zile, fericit,
Căci anii cere i-a avut,
O sută treizeci, s-au făcut.
16 Lângă-mpăraţi, l-a aşezat
Poporul, când l-a îngropat,
Căci mult bine făcuse el,
Pentru întregul Israel
Şi pentru Casa Domnului,
Păzind, mereu, porunca Lui.
17 Când Iehoiada a murit,
Grabnic, din Iuda, au venit
Toţi căpitani-aceia cari,
Peste popor, erau mai mari;
Ei merseră la împărat,
Iar el, atunci, i-a ascultat
18 Şi-au părăsit Casa pe care
Al lui Israel Domn o are,
L-au părăsit pe Domnul lor,
Slujind doar Astarteelor
Şi idolilor. Imediat,
Domnul, pe ei, S-a mâniat.
Ierusalimul, negreşit,
De-a Lui urgie-a fost lovit,
Căci vinovaţi – cum s-a văzut –
Faţă de El, ei s-au făcut.
19 Ca să-i întoarcă înapoi,
Domnul, proroci, trimise-apoi,
Însă ei nu au ascultat
De înştiinţarea ce s-a dat.
20 Când Zaharia – acel care,
Pe Iehoiada, tată-l are –
A fost, cu Duhul, îmbrăcat,
Către popor a cuvântat:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Oare de ce călcaţi, mereu,
Ceea ce Eu am poruncit?
În felu-acesta, negreşit,
Nu veţi mai propăşi apoi,
Căci Mă voi lepăda de voi.”
21 Poporu-atunci a uneltit
Şi-apoi, cu pietre, l-a lovit,
Pe Zaharia. În ăst fel,
Ucis a fost prorocu-acel,
În curtea Casei Domnului,
Din ordinu-mpăratului.
22 Ioas, în urmă, a uitat
Ce bunătate-a arătat,
Pe vremuri, Iehoiada – care,
Pe Zaharia, fiu, îl are –
Faţă de el, şi-a-ngăduit
Ca morţii să fie sortit.
Pân’ Zaharia a căzut
Lovit de pietre, a putut
Ca să mai strige: „Dumnezeu
O să vă judece, mereu!
Domnul vă vede, negreşit,
Şi judecă ce-aţi făptuit!”
23 După ce anul a trecut,
Oştenii Siriei au vrut,
În Iuda, ca să năvălească,
Ierusalimul să-l lovească.
Au omorât pe toţi cei cari,
Peste popor, erau mai mari.
Întreaga ţară au prădat,
Iar pe-mpărat, rob, l-au luat
Şi la Damasc l-au dus apoi,
Cu toată prada de război.
24 Oştirea cea din Siria,
Mică, în număr, se vădea;
Însă o oaste însemnată,
În mâna ei, a fost lăsată
De Domnul, când S-a lepădat
De cei care s-au depărtat
De El şi astfel s-a vădit
Că pe Ioas l-a pedepsit,
Prin oastea Sirienilor,
Venită peste-al său popor.
25 Slujbaşii săi s-au depărtat
Şi-n suferinţă l-au lăsat.
În contra lui au uneltit
Şi-n al său pat ei l-au lovit,
Din pricina prorocului –
Adică din a sângelui
Lui Zaharia, acel care,
Pe Iehoiada, tată-l are –
Al cărui sânge l-a vărsat,
Când pe popor l-a aţâţat
Ca să ia pietre, să-l lovească
Şi astfel să îl nimicească.
26 În număr, doi, s-au dovedit
Aceia care-au uneltit
În contra împăratului.
Iată numele primului:
Zabad, acesta se numea;
Fiu al Şimeatei se vădea,
Care fusese Amonită.
De o femeie Moabită –
Care Şimrita s-a numit –
Al doilea este zămislit
Şi, Iozabad, era chemat.
27 Cât despre fiii de-mpărat,
Sau câte prorocii erau
Cari pe Ioas doar îl priveau,
Ori despre cum a adunat
Argint şi cum a reparat
Casa lui Dumnezeu, se ştie
Din ceea ce în carte scrie,
Căci cartea împăraţilor
Cuprinde şi istoria lor.
După Ioas, cel ce-a venit
La tron şi-n Iuda a domnit,
A fost feciorul ce-l avea;
El s-a chemat Amaţia.