1 Amaţia-i cel ce-a venit
Şi-n Iuda a împărăţit.
Ani douăzeci şi cinci avuse,
Când împărat el se făcuse
Şi două’şinouă împlinise,
Cât – la Ierusalim – domnise.
Amaţia este cel care,
Mamă, pe Ioadan, o are.
2 Amaţia – cum e ştiut –
Doar lucruri bune a făcut,
Mereu, în faţa Domnului;
Dar nu era inima lui
Dată-ntru totul Celui care
E Dumnezeu veşnic şi mare.
3 Apoi, când el şi-a întărit
Împărăţia, i-a lovit
Pe cei cari îl slujiseră
Şi care îl uciseră
Pe tatăl său, când – împărat –
Fusese-n Iuda aşezat.
4 Dar n-a ucis pe fiii lor –
Pe cei ai slujitorilor –
Căci Moise-n legea lui, a scris:
„Nu trebuie a fi ucis
Părintele, pentru-al săi fiu,
Ci trebuie-a fi lăsat viu.
Să nu ia viaţa fiilor
Nimeni, pentru părinţii lor,
Ci fiecare – negreşit –
Are să fie pedepsit,
Doar pentru ceea ce-a făcut.”
5 Amaţia a mai cerut
Locuitorilor pe care
Ţara lui Iuda-n ea îi are,
Să se adune-n faţa lui.
Din mijlocul poporului
Alese mai mulţi oameni cari
Se arătau drept cei mai mari,
Puşi peste cetele făcute
Din mii de oameni şi din sute.
La fel a fost cu cei ce vin
Din ramura cu Beniamin.
Întreg poporul adunat,
În urmă, fost-a numărat –
Aşa precum fusese spus –
De la ani douăzeci în sus.
Astfel, dintre ai ţării fii
Au fost aflaţii trei sute mii
De oameni, care se vădeau
Că armele le mânuiau.
Aşa după cum s-a văzut,
Ei purtau suliţe şi scut.
6 Cu plată şi-a tocmit apoi,
Oameni viteji, pentru război.
Dintre ai lui Israel fii,
A strâns, astfel, o sută mii
De oameni. Oastea pregătită
Fusese în argint plătită.
Talanţii ăstor oşteni daţi
Sunt la o sută număraţi.
7 Un om al Domnului s-a dus,
Pân’ la Amaţia, şi-a spus:
„Ascultă împărate, bine:
Să nu meargă, acum, cu tine,
Oastea din Israel luată,
Pentru că Domnul nostru, iată,
Nu-i cu aceşti feciori pe care,
Neamul lui Efraim îi are.
8 Dacă cu ei te însoţeşti,
Chiar dacă-n luptă săvârşeşti
Doar fapte mari, cu vitejie,
Să ştii că Domnul n-o să-ţi fie
Alăturea şi vei vedea
Precum că te va-ngenunchea
Al tău vrăjmaş, căci Dumnezeu
Te poate ajuta mereu,
Sau dimpotrivă, El, chiar azi,
Te poate face ca să cazi.”
9 Amaţia l-a întrebat
Pe omul Domnului, de-ndat’:
„Cu suta de talanţi, cu care
Eu am plătit oastea cea mare,
Care din Israel îmi vine,
Ce fac acuma? Cum e bine?”
Omul lui Dumnezeu i-a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus –
De care eu, mereu, ascult –
Poate Să-ţi dea cu mult mai mult.”
10 Amaţia a despărţit
Oştenii care au venit
Din Efraim şi i-a lăsat,
Acasă să se-ntoarcă-ndat’.
Aceşti oşteni, când au văzut
Lucrul acesta, s-au umplut
De furie şi-ncrâncenaţi,
Plecară-acasă, supăraţi.
11 Amaţia s-a-mbărbătat
Şi-n Valea Sării a plecat,
Unde bătut-a zece mii
Dintre ai lui Seir copii.
12 În lupta care s-a purtat,
Fiii lui Iuda au luat
Prinşi de război, vreo zece mii
De oameni, care-au fost prinşi vii.
Sus, pe o stâncă, i-au urcat,
Şi-n vale-apoi i-au aruncat,
Încât cu toţii au pierit.
13 Dar cei pe care i-a tocmit
Ahazia, pentru război,
Şi-acasă i-a trimis apoi,
Cetăţile le-au atacat,
Care în Iuda s-au aflat,
De la Samaria-ncepând
Până la Bet-Horon, la rând.
Trei mii de inşi au omorât,
Când în cetăţi au tăbărât.
De prin cetăţi, au strâns apoi,
O mare pradă de război.
14 De la război, în a sa ţară,
Amaţia se-ntoarse iară,
Luând cu el pe cei pe care
Drept dumnezei Edomu-i are.
În ţara lui i-a aşezat
Şi-n faţa lor s-a închinat.
Arzând tămâie-n cinstea lor,
În faţa-ntregului popor.
15 Domnul, furios pe-Amaţia
Pentru tot ceea ce făcea,
Trimise un proroc la el
Şi i-a vorbit, în acest fel:
„De ce-ai luat zeii pe care
Poporul din Seir îi are,
Când ei – aşa cum ai văzut –
Să-i izbăvească, n-au putut,
Din mâna ta?” Amaţia,
16 Pe când prorocul mai vorbea,
Îi zise: „Pleacă de la mine!
Te-am făcut sfetnic eu, pe tine?
Oare la mine ai venit
Pentru că vrei să fii lovit?”
Prorocu-a zis, când a plecat:
„Acuma sunt încredinţat
Că Dumnezeu te-a părăsit
Şi astfel, fi-vei nimicit,
Pentru că rău, tu te-ai purtat
Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
17 Cu sfetnicii ce îi avuse,
Amaţia, un sfat, ţinuse.
Apoi, către Ioas – cela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are,
Fiu al lui Iehu fiind el
Şi împărat în Israel –
În urmă, soli, el a trimis,
Prin care, în ăst fel, a zis:
„Vino, şi faţa îţi arată!”
18 Ioas trimise soli, de-ndată
Şi lui Amaţia i-a spus:
„Spinul, cel din Liban, a pus,
Cedrului ca să i se spună:
„Ascultă dar, cu vorbă bună,
Şi fă după cum îţi cer eu:
Nevastă, pentru fiul meu,
Pe fiica ta, o vreau, de-ndată!”
Atunci, au năvălit, deodată,
Fiarele câmpului, pe care
Ţinutul din Liban le are
Şi în picioare au călcat
Spinul care s-a-ncumetat
Să-i poruncească cedrului.
19 Tu, oştile Edomului –
Precum aflat-am – le-ai bătut
Şi văd că a şi început
Să-ţi crească inima. Mai bine,
Cred eu că este pentru tine,
La a ta casă de vei sta,
Mândrindu-te cu slava ta.
De ce vrei să stârneşti un rău –
Acuma – peste capul tău,
Prin cari distrusă o să fie
Şi a lui Iuda-mpărăţie?”
20 Amaţia nu l-a luat
În seamă, şi n-a ascultat,
Căci hotărârea Domnului
Fusese împotriva lui,
Pentru că Dumnezeu voia,
Vrăjmaşului, în mâini, să-l dea.
21 Ioas, spre Iuda, a pornit.
Pe-Amaţia l-a întâlnit
Lângă Bet-Şemeşul pe care
Iuda în stăpânire-l are.
22 Iuda a fost – în locu-acel –
Bătut, de către Israel,
Şi fiecare-alergat
La cortul său, înspăimântat.
23 Ioas – cel care a domnit
În Israel – a reuşit
Să-l prindă pe Amaţia
Care în Iuda-mpărăţea,
Şi se vădea a fi cel care
Părinte pe Ioas îl are
Şi-apoi, în spiţa neamului,
Şi Ioahaz e tatăl lui.
Lângă Bet-Şemeş se găsea –
Când a fost prins – Amaţia.
Către Ierusalim s-a dus
Ioas apoi, unde a pus
Ca să se spargă zidul lui.
Deci de la poarta unghiului,
Până la cea pe care-o ştim
Că este a lui Efraim,
Zidul întreg a fost surpat.
Atuncea când s-a măsurat –
Coţi – patru sute a avut
Spărtura care s-a făcut.
24 Ioas – cu sine – a luat
Mult aur şi argint aflat
Atât în Casa Domnului,
Cât şi a împăratului.
De la Obed-Edom apoi,
Mai luă pradă de război.
Ostatici a mai luat el
Şi-apoi s-a-ntors în Israel
Şi în Samaria a stat
Unde fusese împărat.
25 Amaţia – acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are –
Ani cincisprezece a trăit
Şi-n Iuda a împărăţit
După ce fost-a îngropat
Ioas, cel care împărat
Fusese peste Israel;
Fiu al lui Ioahaz, e el.
26 Dar toate câte le-a făcut
Amaţia, nu s-au trecut
În cărţile-mpăraţilor
Care-au venit peste popor,
Când peste Iuda stăpâniră
Sau peste Israel domniră?
27 Amaţia s-a lepădat
De Domul său şi s-a-nchinat
La dumnezei străini de el
Şi de poporul Israel.
Atuncea, el s-a pomenit
Că-n contra lui s-a uneltit
Chiar la Ierusalim. Astfel,
A trebuit să fugă el,
Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat.
Uneltitorii l-au aflat
Şi-acolo, şi l-au omorât.
28 L-au pus pe cai şi-au pogorât
Astfel, cu toţii, înapoi,
Iar la Ierusalim apoi,
Cu-ai săi părinţi l-au îngropat.
Mormântul lui a fost săpat
Chiar în cetatea cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.