1 Ani douăzeci, Ahaz avea,
Când împărat el ajungea,
Iar la Ierusalim, astfel,
Ani şaisprezece a stat el.
Cât a domnit, el n-a făcut
Lucruri care să-I fi plăcut
Lui Dumnezeu – precum făcea
David, pe vremea când trăia –
2 Ci tot mereu el a călcat
Calea pe care au umblat
Cei care-au fost ‘naintea lui,
În ţara Israelului.
El, pentru Bal, temple-a-nălţat
Şi chiar şi chipuri i-a turnat.
3 Până în valea cea pe care
Al lui Hinom popor o are,
Ahaz, cu slugile, s-a dus
Unde tămâie a adus
Şi-a ars-o-n cinstea zeilor
Cari sunt străini de-al său popor.
El s-a purtat atât de rău,
Încât chiar şi pe fiul său,
Prin foc, în urmă, l-a trecut
Aşa precum au mai făcut
Popoarele ce-au fost aflate,
În ţară, şi-apoi alungate,
De către Dumnezeu, când El
Ţara a dat, lui Israel.
4 Ahaz, necontenit, s-a dus
Pe înălţimi, unde-a adus
Jertfe şi-a ars tămâie. El
A procedat în acest fel,
Pe dealurile dimprejur
Şi sub copacii verzi, din jur.
5 Dar Dumnezeu l-a părăsit,
Căci multe rele-a săvârşit
Şi-atuncea, pradă l-a lăsat
La cel cari fost-a împărat
În Siria şi la cel care
Fusese-n Israel mai mare.
Ahaz, pentru tot ce-a făcut,
De Sirieni a fost bătut,
Iar la Damasc au dus apoi,
Din Iuda, mulţi prinşi de război.
De-asemeni, cel ce-a stăpânit
În Israel, a năvălit,
Peste Ahaz – cari n-a putut
Să-i ţină piept – şi l-a bătut.
6 Pecah, cel care se vădea
Drept fiu al lui Ramalia,
Ucise douăzeci de mii,
Atunci, dintre-ai lui Iuda fii,
Care viteji s-au dovedit,
Doar pentru că L-au părăsit
Pe Domnul Dumnezeul lor,
Cari fost-a al părinţilor.
7 Zicri, un om care ieşise
Din Efraim, atunci ucise
Pe Azricam – acela care,
Părinte, pe-mpărat, îl are –
Pe omul împăratului –
Mai mare peste casa lui –
Şi pe Elcana, cel aflat
Al doilea, după împărat.
8 Atunci, ai lui Israel fii
Luară două sute mii
De oameni, dintre cei pe care
Ţara lui Iuda-n ea îi are,
Prinşi de război. Au fost luaţi
Copii, femei, fete, bărbaţi
Şi la Samaria apoi,
I-au dus, cu prada de război.
9 Acolo, un proroc şedea,
Care, Obed, drept nume-avea.
El era om al Domnului,
Proroc aflat în slujba Lui.
Când oştile se întorceau,
Căci la Samaria veneau,
Obed, în cale, le-a ieşit
Şi-n acest fel a glăsuit:
„Domnul, care S-a mâniat
Pe al lui Iuda împărat,
În mâna voastră, a găsit,
Că este foarte potrivit,
Să lase oamenii pe care
Ţara lui Iuda-n ea îi are.
Dar Domnul a văzut că voi
Pe-aceştia i-aţi ucis apoi,
Cu o furie de nespus,
Care-a urcat la ceruri, sus.
10 Pe ai lui Iuda fii, apoi,
Credeţi că robi îi faceţi voi?
Cei din Ierusalim ieşiţi,
La voi ajunge-vor robiţi?
Prin felu-n care vă purtaţi,
Nu sunteţi, oare, vinovaţi,
Faţă de Domnul Dumnezeu?
11 Ascultaţi dar, cuvântul meu:
Daţi drumul robilor luaţi,
Pentru că sunt ai voştri fraţi,
Căci altfel, vine peste voi,
Mânia Domnului, apoi!”
12 Atunci, unii dintre cei cari
În Efraim erau mai mari,
S-au ridicat şi au vorbit
În contra celor ce-au venit
De la război. În rândul lor,
A fost Azaria – fecior,
Care, din Iohanan ieşea,
Din Berechia-asemenea,
Şi din Meşilemot. La fel,
A fost alăturea de el
Şi Ezechia, acel care
Părinte, pe Şalum, îl are,
Pe-Amasa şi – de-asemenea –
Pe Hadlai, tată îl avea.
13 Ei ziseră oştenilor:
„Grabnic, daţi drumul robilor!
Să nu-i aduceţi printre noi,
Pe prinşi-aceştia de război!
Faţă de Domnul, vinovaţi
Suntem, şi vreţi s-adăugaţi
Alte păcate – negreşit –
La cele ce le-am săvârşit!
A Domnului mânie-aprinsă,
E peste Israel întinsă.”
14 Oştenii toţi i-au ascultat
Şi robii au eliberat.
Ei le-au mai dăruit apoi,
Şi toată prada de război.
În faţa căpitanilor
Au dus robii şi prada lor.
15 Au numit oameni, de îndat’,
Care, de robi, s-au ocupat:
Hrană le-au dat şi-mbrăcăminte,
Le-au dăruit încălţăminte,
Şi-ale lor răni le-au îngrijit.
Pe cei care au obosit,
Sus, pe măgari, apoi i-au pus
Şi pân’ la Ierihon i-au dus,
În a finicilor cetate.
Când au sfârşit aceste toate,
Israeliţi-i părăsiră
Şi la Samaria veniră.
16 De la-mpăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
Ahaz ceruse ajutor,
Să ţină piept vrăjmaşilor.
17 Cei din Edom, iar, au venit
Şi peste Iuda-au năvălit,
Bătându-l şi luând apoi,
Din fiii săi, prinşi de război.
18 Şi Filisteni-au năvălit
Atuncea, şi au cucerit
Cetăţile ce-n câmp erau
Şi către miazăzi priveau.
Bet-Şemeşul, ei l-au bătut;
Şi Aialonul a căzut
Şi Ghederotul după el.
Cu Soco s-a-ntâmplat la fel.
Şi satele cele pe care
Cetatea-n jurul ei le are,
Au fost atuncea cucerite
De Filisteni şi nimicite.
Apoi şi Timna a căzut,
Cu satele ce le-a avut.
Cetatea Ghimzo, însoţită
De sate, fost-a cucerită,
Iar Filistenii au venit
Şi în cetăţi au locuit.
19 Prin ceea ce s-a petrecut
Domnul – atuncea – l-a făcut,
Pe Iuda, să fie smerit,
Căci împăratul a greşit
Faţă de Dumnezeul său,
Făcând doar ceea ce e rău.
20 În acel timp, a năvălit
Tiglat-Pilneser, ce-a domnit
Peste Asiria, iar el,
Faţă de-Ahaz, a fost la fel
Precum e şi vrăjmaşul care,
Sprijin nu-ţi dă în strâmtorare.
21 Ahaz, argintul l-a luat –
Şi aurul – ce s-a aflat
În casa împăratului,
Precum şi-n Casa Domnului,
Şi l-a trimis la cel pe care
Asiria în frunte-l are.
Nici un folos, el n-a avut,
Din darul pe cari l-a făcut.
22 Pe când era mai strâmtorit
Ahaz, iar, a păcătuit
Faţă de Domnul, căci s-a dus
23 Şi-n urmă jertfe a adus
La dumnezeii cei pe care
Ţara Damascului îi are.
El s-a gândit: „Ăşti dumnezei,
I-ajută pe vrăjmaşii mei.
De-aceea, eu am să mă duc
Şi jertfe, lor, am să le-aduc,
Să mă ajute şi pe mine
Şi astfel să îmi meargă bine.”
Dar aceşti idoli l-au făcut
Pe împărat de-a fi căzut
Şi, în păcate, după el,
A tras întregul Israel.
24 El strânse sculele pe care
Casa lui Dumnezeu le are,
Iar după-aceea le-a zdrobit.
Apoi, gândi că-i potrivit
Să-nchidă Casa Domnului.
Mânat de nebunia lui,
Ierusalimului, apoi,
I-a construit altare noi
25 Şi-a poruncit ca ridicate
Să fie-n orşice cetate,
Câteo-înălţime, ca să poată
Mulţimile din ţara toată,
Să ardă-n cinstea zeilor,
Tămâie, spre-mbunarea lor.
Felul în care a lucrat,
Pe Dumnezeu, L-a mâniat.
26 Dar toate câte le-a făcut
Ahaz, atuncea, s-au trecut
În cărţile-mpăraţilor
Care-au venit peste popor,
Când peste Iuda stăpâniră
Sau peste Israel domniră.
27 Ahaz, apoi, a adormit,
Fiind şi el adăugit
Neamului său. A fost luat,
De-al său popor şi îngropat
Chiar la Ierusalim, dar el
Nu a fost pus în locu-acel,
În care erau îngropaţi
Acei ce fost-au împăraţi.
Apoi, al său fiu – Ezechia –
Ajunse de luă domnia.