1 Astfel, în Iuda a venit
La-mpărăţie şi-a domnit
Al lui Ahaz fecior, cel care,
Drept Ezechia, nume, are.
Ani douăzeci şi cinci avuse,
Când – împărat – el se făcuse
Şi douăzeci şi nouă-a stat
Pe scaunul de împărat.
El, la Ierusalim, şedea,
Căci de acolo-mpărăţea.
În ce-o priveşte pe-a lui mamă,
Aceasta, Abua, se cheamă.
Iar după neam, ea se arată,
Drept a lui Zaharia fată.
2 Cât la domnie a şezut,
Doar lucruri bune a făcut –
Precum făcea David, mereu –
Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.
3 În luna-ntâi, din anul care
Primul era la numărare
În lungul şir al anilor
În care fost-a domnitor,
A mers la Casa Domnului
Şi-a deschis uşa Casei Lui.
În urmă, meşteri, a chemat
Cari uşile le-au reparat.
4 A chemat preoţi şi Leviţi,
Care apoi au fost poftiţi
În locul de la răsărit,
5 Şi-n felu-acesta, le-a vorbit:
„Mă ascultaţi Leviţilor
Şi-asemeni voi, preoţilor!
Doresc să vă sfinţiţi şi voi
Şi Casa Domnului apoi.
Scoateţi din Casă, de îndat’,
Tot ceea ce e necurat!
6 Părinţii noşti’ L-au părăsit
Pe Domnul şi-au păcătuit,
Făcând numai ce este rău
Şi n-au păzit cuvântul Său.
7 Ei, uşile pridvorului –
Cari este-al Casei Domnului –
Le-au încuiat şi înadins
Şi candelele Lui le-au stins.
Tămâie, nu I-au mai adus,
Nici jertfe, Domnului de Sus.
8 De-aceea, El S-a mâniat,
Iar mâna Lui a apăsat
Peste Ierusalim şi-apoi
Şi peste Iuda. Vedeţi voi,
De groază-ajunse-a noastră ţară,
De spaimă, dar şi de ocară.
9 Părinţii noştri-au fost loviţi,
De sabie, şi nimiciţi
Din astă pricină. Soţii,
Fetele noastre şi-ai noşti’ fii
Ajuns-au astfel ca să fie,
Printre străini, duşi în robie.
10 Gândesc să fac un legământ
Cu Dumnezeul nostru sfânt,
Ca să Îşi tragă înapoi
Mânia Lui, de peste noi.
11 Acum, nu staţi nepăsători,
Căci pentru Domnul, slujitori,
Doar voi sunteţi – voi toţi cei care
Ardeţi tămâi mirositoare,
Pentru a Îl cinsti pe Cel
Cari Domn îi e, lui Israel.”
12 Leviţii, toţi, s-au adunat;
În rândul lor era Mahat,
Fiul lui Amasai. Cu el,
Era acolo şi Ioel,
Al lui Azaria fecior,
Din neamul Chehatiţilor.
Din Merariţi, Chis se găsea
Acolo, cu Azaria.
Chis se vădea acela care,
Pe Abdi, drept părinte-l are.
Azaria, aflat cu el,
E fiul lui Iahalelel.
Din neamul Gherşoniţilor,
Era al lui Zima fecior
Care, Ioah, era numit
Şi care fost-a însoţit
De către Eden, acel care,
Părinte, pe Ioah, îl are.
13 Din Elţafan, Şimei venea
Şi Ieiel, de-asemenea.
Din fiii lui Asaf, sunt doi:
E Zaharia, iar apoi
Matania. Cei ce urmau,
14 Ai lui Heman, feciori, erau.
Ei sunt Şimei şi Iehiel.
Şemaia şi cu Uziel
Sunt fiii care se vădeau,
Că ai lui Iedutun erau.
15 Pe fraţii lor, ei i-au chemat,
Iar după ce s-au adunat,
Toţi – împreună – s-au sfinţit
Şi-n urmă ei au curăţit,
Grabnic, şi Casa Domnului.
16 Toţi preoţii, în Templul Lui,
Intrară, ca să-l curăţească.
Au început să-l scotocească
Şi-au scos afară ce-au găsit
Drept necurat. Ei au zvârlit
Totul, în curtea cea pe care,
Casa lui Dumnezeu o are.
Apoi, Leviţii au luat
Lucruri care s-au adunat
În curtea Casei Domnului,
Şi-n apele Chedronului,
În urmă, ei le-au aruncat.
17 Când oamenii s-au apucat
De curăţenie, se vădea
Că luna-ntâia începea.
Abia atunci când a-nceput
A opta zi, ei au putut
Intra-n pridvorul Domnului,
Iar curăţenia Casei Lui,
Încă opt zile a durat.
Lucrarea lor s-a încheiat,
În prima lună, când, din ea,
A şaisprezecea zi trecea.
18 S-au dus apoi, la împărat,
Şi-n acest fel au cuvântat:
„Iată că noi am isprăvit
Tot ce era de curăţit.
Curată-i Casa Domnului,
Uneltele altarului,
Apoi altarul cel pe care
Jertfe se-aduc fără-ncetare,
Şi masa ce e pregătită
Spre-a aşeza pâinea menită
A sta în faţa Domnului,
Cu tot ce are masa Lui.
19 Adus-am Casa cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
În stare bună, negreşit.
Uneltele le-am curăţit,
Căci pângărite au fost ele,
Tocmai în vremile acele
În cari Ahaz a-mpărăţit.
Acuma, noi le-am curăţit
Şi la altarul Domnului
Le-am dus, să stea în faţa lui.”
20 Când Ezechia s-a sculat
A doua zi, i-a adunat
Pe oamenii aceia cari
Sunt în cetate cei mai mari,
Şi cu toţi slujitorii lui
S-au dus la Casa Domnului.
21 Ei au adus şapte viţei,
Şapte berbeci şi şapte miei,
Şi şapte ţapi având menire
De jertfe pentru ispăşire.
Aceste jertfe date sânt,
Atât pentru locaşul sfânt,
Pentru-a lui Iuda seminţie,
Cât şi pentru împărăţie.
Jertfele-apoi au fost luate –
După poruncile lăsate
De împărat – şi duse-n dar,
Pe al lui Dumnezeu altar,
De către preoţi, căci ei sânt,
Ai lui Aron fii, pe pământ.
22 Preoţii junghiară boi,
Berbeci şi miei. Au strâns apoi,
Sângele lor şi au venit
Pân’ la altar, de l-au stropit.
23 Au luat ţapii cu menire
De jertfe pentru ispăşire
Şi-au mers în faţă la-mpărat
Şi la cei cari s-au adunat
La Templu. Cei prezenţi s-au dus
Şi mâinile pe ţapi şi-au pus.
24 Preoţi-apoi i-au junghiat,
Iar al lor sânge l-au vărsat
Lângă picioru-altarului.
Păcatele poporului
Şterse au fost, în acest fel,
Căci pentru-ntregul Israel
Acele jertfe s-au făcut,
Cum împăratul a cerut.
Erau jertfe ce se socot
A fi drept ardere de tot,
Precum şi jertfe cu menire
De jertfe pentru ispăşire.
25 Apoi, cei ce erau Leviţi
Au fost de preoţi rânduiţi,
Să stea în Casa Domnului,
Pentru-a cânta spre slava Lui,
Cu instrumentele ştiute:
Chimvale, harfe, alăute.
Ei au cântat – fără-ndoială –
După-a lui David rânduială,
După-a lui Gad – cari văzător
Fusese, pentru domnitor –
Şi după rânduiala care,
Natan, prorocul, o mai are.
Domnul a dat – fără-ndoială –
Toată această rânduială,
Prin oamenii cari se vădeau
Cum că ai Săi proroci erau.
26 Leviţii mers-au – fiecare –
Cu instrumentele pe care,
David – pe vremuri – le-a făcut;
Preoţii trâmbiţe-au avut.
27 Când totul fost-a pregătit
Iar Ezechia-a poruncit,
Jertfe, ca să se-aducă-n dar,
Lui Dumnezeu, pe-al Său altar,
A început – în faţa lui –
Cântări, spre slava Domnului,
În sunetul trâmbiţelor,
Precum şi-al instrumentelor,
Pe care David le-ntocmise
Atuncea când împărăţise.
28 Toţi cei prezenţi s-au închinat,
Imnuri de slavă au cântat,
Sunând din trâmbiţi, până când
S-a mistuit jertfa arzând
Pe-altarul Domnului. De-ndată
29 Ce s-a sfârşit arderea dată,
Întreg poporu-a-ngenunchiat –
În frunte cu-al său împărat –
Şi Domnului se închinară.
30 Apoi, cu toţi se ridicară,
Iar Ezechia şi cei cari
Peste popor erau mai mari,
Le-au poruncit Leviţilor,
Să aibă-n cântecele lor –
Spre lauda lui Dumnezeu –
Cuvintele pe cari, mereu,
David, numai, le folosea
Şi-Asaf, prorocul ce-l avea.
Leviţi-ndată au făcut
Aşa precum li s-a cerut:
Cu bucurie-au lăudat,
Pe Domnul, şi s-au închinat.
31 Leviţi-n urmă au sfârşit,
Iar Ezechia a vorbit:
„Iată că voi sunteţi sfinţiţi
Şi sunteţi gata pregătiţi
Să faceţi slujba Domnului.
Mergeţi acum, în Casa Lui,
Şi-aduceţi jertfe cu menire
De jertfe pentru mulţumire.”
Apoi, întreaga adunare
Adus-a dobitoace care
Erau drept jertfe cu menire
De jertfe pentru mulţumire.
Cei care-n inimi au simţit
Îndemnuri, grabnic au venit,
Jertfe să dea, ce se socot
A fi drept ardere de tot.
32 Atuncea, jertfele pe care
Le-a dat întreaga adunare,
Au fost de şaptezeci de boi,
O sută de berbeci apoi,
Iar mieii care au fost daţi,
La două sute-s număraţi.
Aceste jertfe se socot
A fi drept ardere de tot,
Pentru cinstirea Domnului.
33 Au mai fost închinate Lui,
Atuncea, şi trei mii de oi
Precum şi şase sute boi.
34 Preoţii, însă, se vădeau
Că într-un număr mic erau,
Pentru mulţimea jertfelor.
Dar le-au venit în ajutor
Leviţii. Ei i-au ajutat,
Până când totul s-a-ncheiat
Şi până s-au sfinţit cu toţi –
În urmă – şi ceilalţi preoţi.
Leviţii, toţi, se dovediră
Că mult mai iute, se sfinţiră,
Decât preoţii Domnului.
35 Jertfele închinate Lui –
Acele care se socot
A fi drept ardere de tot,
Grăsimea celor cu menire
De jertfe pentru mulţumire
Şi cele ce se dovedeau
De băutură că erau –
Fuseseră în număr mare,
Date de-ntreaga adunare.
36 Poporul – şi-al său împărat –
În acea zi, s-au bucurat,
Pentru că Domnul a făcut
Ca parte ei să fi avut
De voie bună. Toate-aceste
S-au petrecut fără de veste.