1 Soli, Ezechia a trimis,
În ţară, pentru că a scris
Scrisori şi pentru Israel
Şi pentru Iuda şi – la fel –
Pentru cei care se găseau
În Efraim sau se trăgeau
Din spiţa care se-ntrupase
Din seminţia lui Manase.
El, prin scrisorile trimise,
Întregului popor, îi zise
Ca la Ierusalim să vină –
La Casa Domnului – să ţină
O sărbătoare-a Paştelor,
Precum cerea datina lor.
2 Căci Ezechia, cu cei cari,
Peste popor erau mai mari,
Chiar la Ierusalim au stat
Şi au ţinut un mare sfat,
Prin care-n urmă au găsit
Că timpul cel mai potrivit
În care să se pregătească
Şi Paştele să-l prăznuiască,
Pare să fie luna care
A doua e, la numărare.
3 Acest praznic al Paştelor
Nu s-a ţinut la vremea lor,
Căci preoţii n-au reuşit,
Cu toţii, de-a se fi sfinţit,
Iar timpul, scurt, se dovedea;
Şi nici poporul nu putea,
Pân’ la Ierusalim să vină,
Ca acel praznic să se ţină.
4 Lucrul fiind încuviinţat
De Ezechia şi-al său sfat,
5 S-a hotărât ca despre el,
Veşti să se dea în Israel –
De la Beer-Şeba începând
Şi pân’ la Dan, apoi, mergând –
Ca la Ierusalim să vină
Poporul, Paştele, să-l ţină,
Acolo-n cinstea Domnului,
Căci sărbătoarea Paştelui,
De mult nu s-a mai fost ţinut,
Aşa precum era cerut.
6 Alergători-au dus, astfel –
În Iuda şi în Israel –
Scrisorile-mpăratului,
Precum şi-ale sfatului lui.
În orice loc ei au sosit,
În felu-acesta au vorbit:
„Scrisori avem, de la-mpărat,
Precum şi de la al său sfat.
Vă sfătuim dar, ca apoi,
Să luaţi bine seama voi –
Cari sunteţi fii din Israel –
Şi să vă-ntoarceţi la Acel
Care fusese, tot mereu,
Al lui Avram sfânt Dumnezeu,
Al lui Isac şi Iacov. Voi
Întoarceţi-vă înapoi,
Pentru că doar în acest fel,
La voi să se întoarcă El,
Căci de-mpăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
Doar voi scăpară-ţi – negreşit –
Şi-o rămăşiţă v-aţi vădit.
7 Nu fiţi la fel precum erau
Părinţi voşti’ pe când trăiau,
Şi nici precum s-au dovedit
Ai voştri fraţi care-au greşit
Faţă de Dumnezeu, iar El
I-a părăsit şi-n acest fel,
Ajuns-au, pustiirii, pradă,
Aşa precum pot toţi să vadă.
8 Grumazul, nu vă-nţepeniţi
La fel după cum – bine ştiţi –
Părinţii voşti’ că au făcut,
Iar ce-au păţit, voi aţi văzut.
Acum daţi mâna Domnului.
Veniţi la sfânt locaşul Lui,
Pe care El – precum se ştie –
Sfinţitu-l-a, pentru vecie.
Astfel, mânia Lui, apoi,
Se va abate de la voi.
9 Dacă vă-ntoarceţi la Acel
Cari Domn îi e lui Israel,
Ai voştri fii şi-ai voştri fraţi –
Care-n robie sunt aflaţi –
Milă găsi-vor, iar apoi,
Se vor întoarce înapoi,
În ţara lor, căci Dumnezeu
Se-arată milostiv, mereu,
Iar faţa Sa o să privească
Spre cei ce n-au să-l părăsească.”
10 Alergătorii au plecat
Şi prin cetăţi au colindat,
De prin Manase începând,
Din Efraim şi ajungând
În Zabulon, către sfârşit.
Dar cei cărora le-au vorbit,
Doar în batjocură-i luau
Iar de al lor cuvânt, râdeau.
11 Dar câţiva oameni din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Şi din Aşer au auzit
Al lor cuvânt şi s-au smerit.
Ale lor vorbe le-ascultară
Şi la Ierusalim plecară.
12 În Iuda, mâna Domnului,
La inima poporului –
În acea vreme – a lucrat,
Încât cu toţi au ascultat
Porunca împăratului
Şi-a căpeteniilor lui.
13 În vremea-n care se vădea
Luna a doua că-ncepea,
S-a strâns mulţime de popor,
La praznicul azimilor,
Praznic care – după cum ştim –
Fusese la Ierusalim.
14 Întreg poporul adunat,
În urmă, a îndepărtat
Toate altarele aflate,
Pe vremea ‘ceea, în cetate.
Altarele ce le aveau –
Pe care, jertfe, aduceau –
Şi cele ce s-au folosit
Pentru tămâie, negreşit,
Îndată fost-au dărâmate
Iar resturile aruncate
În apele Chedronului.
15 Apoi, Paştele Domnului,
A fost jertfit, când începea
Ziua care se dovedea
A paisprezecea-n luna care
A doua e, la numărare.
Un mare număr de preoţi,
Alături cu Leviţii toţi,
Plini de ruşine s-au sfinţit
Şi-n acest fel s-au pregătit,
Jertfe s-aducă Domnului,
Pe-altarul de la Casa Lui.
Jertfele-acestea se socot
A fi drept ardere de tot.
16 Leviţii, toţi, s-au rânduit
În locul lor obişnuit –
După cum robul Domnului,
Moise, lăsase-n Legea lui –
Iar preoţii, sânge, luau,
Din mâna lor şi îl stropeau
Peste altarul cel pe care,
Casa lui Dumnezeu îl are.
17 La sărbătoarea Paştelor,
A fost, atuncea, mult popor.
Mulţi oameni, nici nu s-au sfinţit
Şi-astfel Leviţi-au trebuit
Ca să aducă, pentru ei –
Deci pentru oamenii acei
Cari necuraţi s-au dovedit –
Jertfe pe cari le-au dăruit
Spre-a fi-nchinate Domnului.
18 O parte a poporului –
Din Efraim sau din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Şi-asemenea din Isahar –
Nu se sfinţise. Aşadar,
Oameni-aceştia n-au mâncat
Jertfa de Paşti, cum a lăsat
Moise înscris în Legea lui,
După porunca Domnului.
Dar Ezechia s-a rugat
Lui Dumnezeu şi-a cuvântat:
„Domnul e bun, plin de-ndurare
Şi-l va ierta pe fiecare,
19 Dacă-L vor căuta, mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Chiar dacă ei nu s-au făcut
Curaţi, aşa cum s-a cerut.”
20 Domnul, atunci, l-a ascultat
Pe Ezechia şi-a iertat
Poporul cari nu s-a sfinţit
În faţă-I, cum a trebuit.
21 Astfel, toţi fiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are –
Cari la Ierusalim sosiră –
O săptămână prăznuiră
Serbările azimilor,
Spre bucuria tuturor.
Zilnic, soborul de preoţi –
Şi-alături lor Leviţii toţi,
Cu instrumente – înălţau
Cântări, prin care-L lăudau
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are.
Mare fusese bucuria
22 Şi-n timpu-acela, Ezechia,
Să le vorbească, a dorit,
Leviţilor ce-au dovedit
Pricepere în ce făceau,
Pe Dumnezeu, când Îl slujeau.
Din dobitoacele jertfite
În şapte zile împlinite,
Întreg poporul a mâncat,
Iar Domnului I-au închinat –
În urmă – jertfe cu menire
De jertfe pentru mulţumire,
Cântând şi lăudând mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu.
23 Apoi, cu cale, au găsit
Că este foarte potrivit
Ca sărbătoarea s-o lungească
Şi astfel s-o mai prăznuiască
Câteva zile încă, până
Se va mai face-o săptămână,
24 Căci Ezechia dăruise
Poporului care venise
La praznic, şapte mii de oi
Şi-o mie de viţei apoi;
Iar căpitani-au dat şi ei,
Atunci, o mie de viţei;
Tot ei au dăruit apoi,
Mulţimii, zece mii de oi.
Tocmai atuncea s-a vădit
Că şi mulţi preoţi s-au sfinţit.
25 Întreg poporul adunat,
Din Iuda, mult s-a bucurat,
Alături de ai lui preoţi,
Precum şi de Leviţii toţi.
La sărbătoare, mulţi erau,
Care din Israel veneau.
Şi mulţi străini au mai venit
Care în ţară-au locuit,
26 Iar veselia cuprinsese
Ierusalimul. Nu fusese
Aşa o mare bucurie,
Din vremea-n cari, la-mpărăţie,
Fusese Solomon, cel care,
Pe David, drept părinte-l are.
27 Preoţii şi Leviţi-ndat’,
Poporu-au binecuvântat,
Iar rugăciunea lor ajunse
Până la ceruri şi pătrunse
Chiar în lăcaşul Domnului,
În sfântă locuinţa Lui.