1 Când praznicul s-a isprăvit,
Spre case, oameni-au pornit.
Stâlpi idoleşti, au sfărâmat
Şi Astartee au tăiat.
Altarele le dărâmară
Şi-orice-nălţime o surpară,
Încât nimic nu mai rămase
În Iuda, Beniamin, Manase
Şi Efraim. Când au sfârşit,
Spre-ale lor case s-au grăbit.
2 În urmă, Ezechia puse –
Aşa precum ‘nainte fuse –
Pe preoţi, după şirul lor
Şi după felul slujbelor.
La fel, el i-a mai rânduit
Pe cei ce-au fost de neam Levit.
Atât Leviţi, cât şi preoţi,
În cete au fost puşi, cu toţi.
Unii, de jertfe, se-ngrijeau
Şi-arderi de tot ei aduceau
Pe-altar, sau jertfe cu menire
De jertfe pentru mulţumire;
Alţii aveau, în grija lor,
Conducerea cântărilor
Ce pentru Domnul se-nălţau
Şi cari de laudă erau.
3 Chiar împăratul a luat,
Din avuţia lui, şi-a dat
O parte foarte însemnată,
Parte care fusese dată
Spre a fi jertfe pregătite.
Acele jertfe-s socotite
Arderi de tot. Seară de seară,
Precum şi dimineaţa, iară,
Jertfele fost-au pregătite.
De-asemeni, fost-au dăruite
De lună nouă, de Sabat,
De sărbători – neîncetat –
Cum cere Legea Domnului.
4 A poruncit poporului –
Şi celor care se vădeau
Că la Ierusalim şedeau –
Să dea, mereu, preoţilor –
Şi-asemenea Leviţilor –
Partea care se cuvenea
Ca pentru Domnul să o dea,
Ţinând, astfel, cu scumpătate,
Poruncile de El lăsate.
5 Întreg poporul a făcut
Aşa precum i s-a cerut,
Căci din belşug, cu toţi au dat
Rodul dintâi ce-a fost luat
Din grânele câmpiilor,
Din mustul dat de via lor,
Din untdelemn şi-apoi din miere.
Au dat cu toţii, cu plăcere,
Din roadele ce le-au avut –
Din cele care s-au făcut
Întâi şi-ntâi pe-a lor câmpie
Şi primele din a lor vie –
Căci au plătit, fără-ndoială,
Atunci, din toate, zeciuială.
6 Fiii lui Iuda şi – la fel –
Toţi fiii cei din Israel
Care în Iuda locuiau –
O zeciuială dăruiau,
Atât din turmele de oi
Şi din cirezile de boi,
Cât şi din lucrurile sfinte –
Cum se ceruse înainte –
Spre-a fi-nchinate Domnului.
Astfel, s-au strâns în faţa Lui,
Multe grămezi. Au început
7 Aste grămezi de l-au făcut,
În luna care se vădea
Cum că a treia se ivea
În an, iar când au isprăvit,
Luna a şaptea a venit.
8 Când Ezechia şi cei cari
Peste popor erau mai mari
Grămezile le-au observat,
Poporu-au binecuvântat.
9 Apoi, spre preoţi se-ndreptară
Şi spre Leviţi şi-i întrebară
Despre grămezile acele
Şi despre ce erau în ele.
10 Pe vremea ‘ceea, se vădea,
Mare preot, Azaria,
Acela care, după loc,
Venea din casa lui Ţadoc.
Atuncea când fost-a întrebat,
El i-a răspuns la împărat:
„De când poporul – cum s-a spus –
A început de a adus
Daruri în Casa Domnului,
Iată că noi, preoţii Lui,
Pe săturate am mâncat.
Domnul a binecuvântat
Poporul Său, fără-ncetare,
Şi uite ce grămadă mare
A mai rămas încă, afară,
Din ceea ce s-a strâns din ţară!”
11 Când împăratul a văzut
Grămada care s-a făcut,
A poruncit să se gătească
Nişte cămări, s-adăpostească –
Astfel – la Casa Domnului,
Tot ce-a adus poporul lui.
12 În ele au pus daruri care
Fuseseră pentru mâncare;
Şi lucruri sfinte-au aşezat,
Cu zeciuiala ce s-a dat.
Cel care-n grijă le avea,
Era Levit – Conania –
De al său frate însoţit
Care, Şimei, era numit.
13 Alţi oameni se aflau apoi,
Sub cârmuirea celor doi,
Puşi de-mpărat şi de cel care
Fusese preotul cel mare.
Primul fusese Iehiel;
Azazia e după el,
Cu Ierimot şi cu Nahat,
Cu Iozabad şi cu Mahat,
Cu Ismachia, Asael,
Benaia şi cu Eliel.
14 Levitul Core, acel care,
Pe Imna, drept părinte-l are –
Şi care fost-a rânduit
Ca uşier la răsărit –
Fusese supraveghetor
Al tuturor darurilor
Cari pentru Domnul se adună,
Date fiind, de voie bună.
Acestea erau daruri care
Se închinau prin ridicare.
În grija lui – de-asemenea –
Şi lucruri sfinte, mai avea.
15 Multe cetăţi se dovedeau
Precum că preoţeşti erau.
Printre cei care-au locuit,
Atunci, în ele, s-au găsit
Eden cu Iosua, şi vin
Amaria cu Miniamin,
Şamaia şi Ceconia.
Pe toţi aceştia îi avea
Core, sub cârmuirea lui,
Spre a-mpărţi norodului
De fraţi ai lor – micuţi sau mari –
Partea de daruri parte cari
Lor le fusese rânduită,
Fiind, pe cete, împărţită.
16 La parte-ndreptăţiţi erau
Aceia care se vădeau
Că sunt de parte bărbătească,
După ce-aveau să împlinească
Trei ani; în urma lor veneau
Aceia care trebuiau
Să intre-n Casa Domnului
Să împlinească slujba Lui.
17 Apoi, neamul preoţilor
Înscrişi după casele lor;
Leviţii care se vădeau
Că douăzeci de ani aveau,
Precum cereau slujbele lor,
În rânduiala cetelor;
18 Apoi, soborul de preoţi
Şi-asemenea Leviţii toţi,
Precum şi ale lor soţii,
Cu fetele şi ai lor fii,
Căci au vădit neprihănire
Când era vorba de-mpărţire
De lucruri sfinte. Mulţi erau
19 Aceia care se aflau
În ţară – oameni pregătiţi,
Fiind anume rânduiţi –
Partea să dea celor pe care,
Aron, drept fii, în lume-i are,
Deci tuturor preoţilor
Şi-asemenea Leviţilor.
20 Astfel lucrase Ezechia,
Cât a avut împărăţia.
Lui Dumnezeu I-a fost plăcut,
Căci lucruri bune a făcut,
Iar tot ceea ce a lucrat
Fusese drept şi-adevărat.
21 Deschisă-a fost inima lui,
Faţă de Casa Domnului
Şi legea ce o rânduise.
Tocmai de-aceea, poruncise
Supuşilor săi ca, mereu,
Să-L caute pe Dumnezeu.