1 Ani doisprezece a avut
Manase-atunci când s-a făcut,
În Iuda, mare împărat.
Cincizeci şi cinci de ani a stat
În fruntea ţării şi-l găsim
Domnind de la Ierusalim.
2 El a făcut ce este rău
Faţă de Dumnezeul său,
Precum popoarele aflate
În ţara lui şi alungate
De către Domnu-atunci când El,
Ţara a dat, lui Israel.
3 Ceea ce tatăl său surpase,
A ridicat, din nou, Manase.
Lui Bal, altare i-a zidit
Şi înălţimi a construit.
El, Astarteei, i-a făcut
Idoli, precum a mai avut
Mai înainte, când în ţară,
Alţi împăraţi, răi, se aflară.
Apoi, în faţa tuturor
Oştirilor cerurilor,
S-a închinat şi le-a slujit.
4 Astfel, altare a zidit,
În Casa Domnului, măcar
Că Dumnezeu spusese clar:
„Vreau, în Ierusalim, mereu,
Să Îmi aşez, Numele Meu.”
5 Apoi, a mai zidit altare,
Oştirii cerului, pe care,
În jurul Casei Domnului,
Le-a înălţat, căci Casa Lui,
Avut-a două curţi. În ele,
Erau altarele acele.
6 În valea fiilor pe care,
Hinom, urmaşi, în lume-i are,
Prin foc, pe-al săi fii, i-a trecut.
Vrăjitorii a mai făcut
Şi de ghicit s-a ocupat.
În jurul său a adunat
Oameni cari spirite chemau
Şi viitorul îl ghiceau.
El a făcut tot mai mult rău,
Şi-a mâniat pe Domnul său.
7 Pentru-al său idol, a cerut,
Un chip cioplit a fi făcut.
Pe acel idol l-a adus,
Iar casa-n care-apoi l-a pus
E tocmai cea de care zise
Domnul, atuncea când vorbise
Cu David şi cu-al său fecior,
Cu Solomon. El le-a zis lor:
„În astă casă, care – iată –
E la Ierusalim aflată,
Voiesc, de-acum, a fi mereu,
Un loc să-Mi pun Numele Meu.
Din seminţiile pe care
Neamul lui Israel le are,
Ierusalimul l-am cules,
Căci pentru Mine l-am ales.
8 Nicicând n-am să îl scot afară
Pe Israel din astă ţară,
Pe care-am dat-o celor care,
Acest popor, părinţi, îi are,
Dacă – mereu – veţi avea voi,
Grijă ca să păziţi apoi,
Ceea ce Eu am poruncit
Prin legea care v-a venit
Prin robul Meu, Moise chemat.”
9 Ei, însă, nu au ascultat,
Iar cel ce-n rătăcire-i trase,
S-a dovedit a fi Manase,
Care mai mult rău a făcut,
Decât cel care – s-a văzut –
Că neamurile îl făceau,
Pe când în ţară locuiau.
De-aceea, Domnul – mâniat –
În ţară nu le-a mai lăsat
Şi-n locul lor ajunse-astfel,
Să stea poporul Israel.
10 Domnul, atuncea, a venit
Şi lui Manase i-a vorbit,
Însă el nu L-a ascultat,
11 Iar Dumnezeu S-a mâniat
Şi a trimis, peste popor,
Oastea Asirienilor.
Manase a fost prins apoi,
Fiind luat rob de război.
Lanţuri de-aramă au luat
Asirienii, l-au legat
Şi-apoi, astfel, în lanţuri pus,
La Babilon a fost adus.
12 Dar când a fost mai strâmtorat,
Lui Dumnezeu el s-a rugat
Şi s-a smerit în faţa Lui.
13 Rugile împăratului,
Pe Domnul, L-au înduplecat
Şi-atuncea ajutor i-a dat,
Căci la Ierusalim apoi,
El îl aduse înapoi
Şi la domnie-l aşezase.
Astfel a cunoscut Manase
Căci numai Domnul e, mereu,
Adevăratul Dumnezeu.
14 După ce iarăşi a domnit,
Un mare zid a construit,
Afară din cetatea care,
David în stăpânire-o are.
Zidul fusese aşezat
Către apus şi-a-nconjurat
Dealul, de la Ghihon pornind,
La poarta peştilor ieşind.
Zidul care împrejmuia
Dealul, înalt se dovedea.
Şi căpetenii de război
A rânduit el, mai apoi,
În cetăţuile-ntărite
Care în Iuda sunt zidite.
15 Din Casa Domnului, de-ndat’,
Manase a înlăturat
Toţi dumnezeii pe cari el
I-a aşezat în ea. La fel,
Cu Astarteea a făcut,
Căci idolul ce l-a avut
Aceasta, iute l-a tăiat;
În urmă, a mai dărâmat
Altarele, de el zidite
Şi care fost-au răspândite
Pe tot muntele Domnului
Unde se-nalţă Casa Lui.
A spart şi-altarele pe care
Ierusalimu-n el le are,
Iar resturile le-a luat
Şi-afară-apoi, le-a aruncat.
16 A aşezat la locul lui,
Apoi, altarul Domnului
Şi-a adus jertfe cu menire
De laudă şi mulţumire,
În cinstea Domnului. Astfel,
Poruncă-n ţară a dat el,
Ca tot poporul să-L slăvească
Pe Dumnezeu şi să-L slujească.
17 Poporul, încă, mai mergea
Pe înălţimi, când aducea
Jertfe în faţa Domnului,
Spre slava şi cinstirea Lui.
18 Dar toate câte le-a făcut
Manase-atuncea, s-au trecut
În cărţile-mpăraţilor
Din al lui Israel popor.
La fel, acolo, sunt trecute
Şi rugăciunile făcute
De către el, lui Dumnezeu,
Când se aflase-n ceasul greu.
Trecute sunt, în cartea lor,
Şi vorbele prorocilor
Prin care Domnul, s-a vădit
Că lui Manase i-a vorbit.
19 Mai multe rugi pe cari Manase,
Lui Dumnezeu, le înălţase
Şi-asemenea felul în care
Domnul îi dete ascultare,
În cartea lui Hozai sunt scrise.
Multe păcate făptuise
Manase, şi rele-a făcut.
Acestea toate s-au trecut
În cartea lui Hozai. La fel,
Locul în cari zidise el
Acele înălţimi pe care
Aduceau jertfe fiecare
Şi cel pe care a-nălţat
Idolul care închinat
Fusese Astarteelor,
Sau cele ale zeilor –
‘Nainte de-a fi fost smerit,
De către Domnul – negreşit,
Tot de Hozai sunt însemnate
Şi-n a lui carte aşezate.
20 Manase-apoi a adormit,
Fiind şi el adăugit
Lângă ai săi părinţi. Astfel,
Acasă fost-a-ngropat el.
Apoi, în locu-i a venit
Şi peste Iuda a domnit
Amon, care la tron urmase,
Căci era fiul lui Manase.
21 Ani douăzeci şi doi făcea
Amon, atunci când ajungea
A fi în Iuda împărat.
El, la Ierusalim, a stat
Doi ani apoi, şi a domnit.
22 În timpu-n care-a-mpărăţit,
Ca şi Manase – tatăl său –
El a făcut ce este rău,
Faţă de Domnul. A călcat
Calea pe care a urmat
Al său părinte, negreşit.
La idolii ce i-a cioplit
Manase, el s-a închinat
Şi le-a slujit, neîncetat.
23 El nu a fost ca tatăl lui,
Smerit în faţa Domnului.
Prin felu-n care s-a purtat,
S-a făcut tot mai vinovat.
24 Slujbaşii lui au uneltit
În contra sa şi l-au lovit
Pe când în casă s-a aflat.
25 El a fost, însă, răzbunat,
Căci tot poporu-a tăbărât
Pe cei care l-au omorât.
Poporu-apoi l-a îngropat,
Pe-Amon şi l-a înscăunat
Pe Iosia, pe-acela care,
Părinte, pe Amon, îl are.