1 Opt ani făcuse Iosia,
Când la domnie ajungea,
Iar la Ierusalim a stat
Treizeci şi unu, ca-mpărat.
2 Doar binele l-a făcut el,
În faţa Domnului, la fel
Ca David, care-i era tată.
El nu s-a abătut, vreodată,
La dreapta sau la stânga lui,
De pe cărarea Domnului.
3 Opt ani făcuse Iosia
De când în Iuda-mpărăţea,
Atuncea când s-a apucat,
Pe Domnul, de L-a căutat,
Iar când ajunse – la domnie –
De doisprezece ani să fie,
A început şi-a curăţit
Ţara lui Iuda. A zdrobit
Toate-nălţimile aflate
În ţară şi-n a lui cetate.
De-asemenea, au fost zdrobite
Chipuri turnate şi cioplite
Şi-apoi chipul idolilor,
Ce sunt ai Astarteelor.
4 La fel, altarele-nchinate
Lui Bal, ajuns-au dărâmate,
Iar stâlpii care se aflau
De-asupra lor şi cari erau
În cinstea soarelui ‘nălţaţi,
Au fost, atuncea, retezaţi.
De-asemenea, au fost zdrobite
Chipuri turnate şi cioplite
Şi-apoi chipul idolilor
Ce sunt ai Astarteelor.
Pe toate-n urmă, el a vrut,
În praf, să le fi prefăcut,
Iar parafu-acela l-a luat
Şi merse de l-a presărat
Peste mormintele celor
Care-au slujit idolilor,
Căci cinste ei le-au arătat,
Atunci când jertfe-n dar le-au dat.
5 Chiar oasele preoţilor,
Le-a pus peste altarul lor,
Ca să le ardă, negreşit.
În acest fel, a curăţit,
Ţara lui Iuda şi, cu ea,
A curăţit de-asemenea,
Cetatea lui, Ierusalim.
6 A mers apoi, în Efraim,
Neftali, Simeon, Manase,
Iar peste tot unde intrase,
7 Altarele le-a dărâmat,
Chipuri cioplite a sfărmat,
Precum şi al idolilor
Cari sunt ai Astarteelor.
Toţi stâlpii care se aflau
Acolo şi care erau
În cinstea soarelui ‘nălţaţi,
Au fost, atuncea, retezaţi,
Pentru că împăratu-a vrut,
Totul, în praf, a fi făcut,
Pentru ca-ntregul Israel,
Să fie curăţat, astfel.
Către Ierusalim apoi,
Luat-a drumul, înapoi.
8 Când împăratul Iosia,
Ani optsprezece, împlinea –
De când ajunse la domnie –
La sine, l-a chemat să vie
Pe fiul lui Aţalia –
Care, Ştefan, drept nume-avea –
Şi pe Maseia, acel care
Peste cetate-a fost mai mare;
Şi arhivarul a venit
Care, Ioah, era numit.
Ioah era acela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are.
Acestor slujitori ai lui,
Să dreagă Casa Domnului,
Le-a dat poruncă, de îndat’.
9 Slujbaşii, grabnic, au plecat
Până la Hilchia – cel care
Se dovedea preotul mare –
Şi tot argintul i l-au dat,
Care fusese adunat
De cetele Leviţilor
Ce împlineau slujbele lor
De păzitori ai pragului,
La uşa Casei Domnului.
Acest argint se adunase
Din Efraim şi din Manase,
Din Beniamin şi Israel
Şi din Ierusalim, la fel.
10 Acest argint a fost luat,
Căci trebuie să fie dat
Drept plată, meşterilor care
Primit-au ca însărcinare,
Dregerea Casei Domnului.
11 Apoi, meşterii Templului,
Au dat argintul la pietrari
Şi la dulgheri şi la zidari,
Să cumpere pietre cioplite
Şi lucrurile ce-s menite
A drege stricăciuni pe care,
Casa lui Dumnezeu le are,
Pe care le-au pricinuit
Cei care-n Iuda au domnit.
12 Meşterii care au lucrat,
Mereu, cinstiţi s-au arătat.
Pe meşteri îi supraveghea
Iahat şi cu Obadia,
Leviţi din fiii cei pe care,
Merari, drept urmaşi, îl are,
Şi Zaharia. Lângă ei,
Era şi Meşulam, din cei
Care, după familia lor,
Erau de-ai Chehatiţilor.
Aceşti Leviţi s-au arătat
A fi destoinici la cântat.
13 Pe lucrători, ei îi vegheau;
În slujba lor, îi ajutau
Şi alţi Leviţi – ca veghetori –
Cu logofeţi şi dregători
Şi cu cei cere se vădeau
Precum că, uşieri, erau.
14 Atuncea când au scos afară
Argintul ce îl adunară,
Preotul Hilchia găsise
Cartea pe care Moise-o scrise,
După porunca Domnului,
În care era Legea Lui.
15 Atuncea, Hilchia – cel care
Fusese preotul cel mare –
Către Ştefan, a cuvântat:
„Întâmplător, eu am aflat
O carete-n Casa Domnului.
În ea, e scrisă legea Lui.”
Ştefan, când cartea a primit-o,
Plin de uimire a citit-o.
16 Apoi, la împărat s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„Iată că totul s-a făcut
Aşa precum Tu ai cerut.
17 S-a strâns argintul, negreşit,
Aşa precum ai poruncit,
Şi dat a fost meşterilor,
Precum şi lucrătorilor
Care dreg Casa Domnului.
18 În faţa împăratului,
O carete am adus eu. Iat-o!
Preotul Hilchia mi-a dat-o.”
Ştefan, apoi, în faţa lui,
Citit-a legea Domnului.
19 Când împăratu-a auzit
Cuvântul legii, s-a-ngrozit
Şi hainele şi-a sfâşiat.
20 Apoi, la sine, i-a chemat
Pe Hilchia – preotul mare –
Pe Ahicam, acela care
Era al lui Ştefan fecior;
Se mai alăturară lor,
Atunci, Abdon – acela care
Pe Mica, drept părinte-l are –
Şi cu Asaia, cari – se ştie –
Era slujbaş la-mpărăţie.
21 Când toţi, la curte, au venit,
Iosia astfel le-a vorbit:
„Vă poruncesc ca să plecaţi,
De grabă, să Îl întrebaţi
Pe Domnul, ce are să fie
Cu a lui Iuda-mpărăţie,
Cu Israel şi neamul meu,
Pentru că a lui Dumnezeu
Mare mânie s-a aprins
Şi-asupra noastră s-a întins,
Căci nici părinţii noşti’ şi-apoi –
În vremea de acum – nici noi,
Iată că nu am împlinit
Ceea ce El ne-a poruncit.
N-am făcut voia Domnului,
Precum e scris în cartea Lui.”
22 Hilchia, grabnic, a plecat
Cu cei trimişi de împărat,
La Hulda. E ştiut căci ea
Era nevasta ce-o avea
Şalum – fiul lui Tochehat,
Şi Hasra – care, la-mpărat,
Fusese supraveghetor
Al tuturor veşmintelor.
Ea, prorociţă, se vădea
Şi la Ierusalim şedea.
23 Când solii de la împărat
Sfârşiră, ea a cuvântat:
„Mergeţi la cel ce v-a trimis
Şi-i spuneţi ceea ce a zis,
Prin mine, Domnul Cel pe care,
Poporul Israel Îl are.
Deci ascultaţi cuvântul meu:
24 Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Asupra oamenilor lui,
Precum şi-asupra locului
Acestuia, să ştiţi dar voi,
Că voi trimete mai apoi,
Nenorocirile prezise,
Aşa după cum au fost scrise
În cartea pe cari a primit-o –
Carete pe care a citit-o –
Cel care este-nscăunat
În Iuda, ca şi împărat.
25 Oamenii care-au locuit
În acest loc, M-au părăsit.
Astfel, tămâie-au adus ei,
Spre cinstea altor dumnezei.
Lucrările mâinilor lor,
Nu mi-au plăcut. Acest popor,
Prin tot ce-a făcut înadins,
A Mea mânie a aprins,
Iar focul ei îl va încinge,
Pentru că ea nu se va stinge.”
26 Mai spuneţi-i acelui care
Este, în Iuda, cel mai mare
Şi cari, la mine, v-a trimis:
„Iată că Domnul a mai zis:
27 „Văd că smerit te-ai arătat,
Iar inima ţi s-a mişcat
Atuncea când ai auzit
Cuvintele ce le-am rostit
Eu, împotriva locului,
Precum şi-a oamenilor lui.
Ai plâns şi Mi te-ai închinat,
Iar straiul ţi l-ai sfâşiat.
Tot ceea ce tu ai făcut,
Sigur să fii că, am văzut.
28 De-aceea, nu-i fac nici un rău
Acestui loc, în timpul tău.
În pace, tu vei fi lăsat
Şi la ai tăi, adăugat,
Fără ca vreo nenorocire
Să se abată peste fire.”
Solii s-au dus la împărat,
Să-i spună tot ce au aflat.
29 Când astă veste a primit,
Iosia-ndată s-a grăbit
Ca să îi cheme la palat,
Pe cei bătrâni cari s-au aflat
În toată ţara cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
Cei ce-n Ierusalim au stat,
Au mers şi ei, la împărat.
30 De tot poporul însoţit,
Iosia-n urmă s-a suit
Până la Casa Domnului.
Toţi preoţii norodului
Şi cei care Leviţi erau,
Pe împărat îl însoţeau.
S-a strâns la astă adunare
Poporul, de la mic la mare.
Acolo-a pus a fi citită
Cartea care a fost găsită
Atunci, în Casa Domnului,
În care, legământul Lui
Fusese scris, pentru popor.
31 Pe scaunul de domnitor
Şezuse Iosia atunci,
Iar ale Domnului porunci,
Cu-atenţie, le-a ascultat.
Un legământ a încheiat
Apoi, în faţa Domnului –
Şi el şi tot poporul lui –
Prin care toţi s-au obligat
Ca să păzească ne-ncetat,
Învăţăturile primite
Şi legile ce-au fost citite.
32 El a făcut ca-n legământ
Să intre toţi cei care sânt
Chiar în Ierusalim aflaţi,
Cât şi cei care-s aşezaţi
În Beniamin. Toţi au făcut
Aşa precum li s-a cerut,
Ţinând legile Domnului
Precum şi legământul Lui,
Aşa cum au obişnuit
Părinţii lor, când au trăit.
33 Iosia-apoi a-ndepărtat
Toţi idolii ce i-a aflat,
De prin ţinuturile cele care
Poporul Israel le are,
Făcând ca tot poporul lui
Să Îi slujească Domnului.
Atâta timp cât a trăit,
Pe Dumnezeu el L-a slujit.