36
După ce Iosia murise,
În locul lui, la tron, venise
Al său fiu, Ioahaz chemat,
Cari a fost uns drept împărat.
Când Ioahaz la tron venea,
Ani douăzeci şi trei avea,
Iar la Ierusalim a stat
Numai trei luni, ca împărat.
Acela care s-a vădit
Că în Egipt a stăpânit,
În contra lui s-a ridicat
Şi de pe tron l-a răsturnat.
Apoi, cu cale a găsit
Un bir ca să fi rânduit
Asupra ţării, căci voia,
Talanţi de-argint să i se dea.
Argintul care l-a cerut,
Talanţi o sută a avut.
La ei s-a mai adăugat
Şi un talant, din aur, dat.
El aşeză-n Ierusalim,
Drept împărat, pe Eliachim –
Căci Eliachim este cel care,
Pe Ioahaz, frate, îl are.
Un alt nume i-a dăruit,
Căci Ioiachim a fost numit.
Pe Ioahaz, rob l-a luat
Şi în Egipt el l-a mutat.
Neco e cel ce s-a vădit
Că în Egipt a stăpânit.
Când Ioiachim la tron venea,
Ani douăzeci şi cinci făcea,
Iar la Ierusalim a stat,
Ani unsprezece ca-mpărat.
El a făcut ce este rău,
Faţă de Dumnezeul său.
Pe vremea lui, se potrivea
Că Nebucadenţar domnea,
La Babilon, ca împărat.
El, la război, s-a ridicat,
Contra lui Ioiachim – cel care
Era în Iuda cel mai mare –
Şi l-a învins pe împărat;
Apoi, cu lanţuri, l-a legat
Şi rob la Babilon l-a dus.
Lanţul în care a fost pus
Se dovedea – de bună seamă –
Că făcut este din aramă.
Apoi, cel care a domnit
În Babilon, a jefuit
Averea Casei Domnului
Şi a mutat-o-n casa lui.
Dar toate câte-au fost făcute,
De Ioiachim, au fost trecute
În cărţile-mpăraţilor
Care-au venit peste popor,
În Iuda de au stăpânit
Şi-n Israel de au domnit.
La tron, al său fiu a urmat,
Cari Ioiachin, a fost chemat.
Când Ioiachin la tron venea,
Numai opt ani el împlinea;
Trei luni şi zece zile-a stat,
În Iuda, ca şi împărat.
Ierusalimul se vădea
Cetatea-n care locuia.
El a făcut ce este rău,
Faţă de Dumnezeul său.
10 Tot Nebucadenţar şedea
La Babilon şi-mpărăţea.
În anul următor, apoi,
S-a pregătit pentru război
Şi către Iuda a plecat.
Pe Ioiachin, rob l-a luat
Şi-a strâns uneltele pe care
Casa lui Dumnezeu le are.
Pe toate-n care, el le-a pus
Şi-apoi la Babilon le-a dus,
Iar peste Iuda l-a lăsat
Pe Zedechia, împărat,
Căci Zedechia e cel care,
Pe Ioiachin, drept frate-l are.
11 Când Zedechia s-a suit
Pe tron, în Iuda, şi-a domnit,
Ani douăzeci şi unu-avea
Şi la Ierusalim şedea.
Ani unsprezece-a adunat,
Pe scaunul de împărat.
12 El a făcut ce este rău,
Faţă de Dumnezeul său.
În nici un fel nu s-a smerit
Atunci când Domnul i-a vorbit
Prin Ieremia, cari, proroc
Al Său, era, în acel loc.
13 După aceste toate dar,
Faţă de Nebucadenţar,
În urmă, el s-a răsculat,
Cu toate că el i-a jurat –
Pe Numele lui Dumnezeu –
Că îi va fi supus, mereu.
Grumazul şi l-a-nţepenit
Iar inima şi-a împietrit
Şi nu s-a-ntors la Cel pe care,
Israelul, drept Domn, Îl are.
14 La fel făcură şi cei cari
Erau, peste popor, mai mari.
De ei se-alăturară toţi
Cei care se vădeau preoţi.
Prin ceea ce au făptuit,
Fărădelegi au săvârşit,
Sporind păcatul, fiecare,
Prin urâciunile pe care,
Necontenit, ei le-au făcut,
Precum la neamuri au văzut.
Au pângărit Casa pe care
Domnu-n Ierusalim o are,
Deşi ea, Lui, i-a fost gătită,
Fiind de Dumnezeu sfinţită.
15 Domnul, atunci, i-a înştiinţat –
Căci tot mereu vestea le-a dat –
Prin cei pe care-i trimetea,
Că El, să cruţe, se gândea,
Pe oamenii cari ai Lui sânt,
Precum şi locul Său cel sfânt.
16 Dar oameni-au batjocorit
Prorocii care au venit
Din partea Domnului; râdeau
De vorbele ce le spuneau,
Sporind mânia Domnului
Faţă de-ntreg poporul Lui.
17 Atuncea, Domnul a trimis
Haldeii care au ucis
Pe tinerii ce i-au aflat.
Pe nimenea nu au cruţat –
Nici pe cei cari bătrâni erau
Şi nici pe cei ce se vădeau
Că au ajuns îngârboviţi,
Cu perii capului albiţi –
18 Iar Nebucadenţar, apoi,
A luat pradă de război,
Uneltele cele pe care
Casa lui Dumnezeu le are –
Cu tot ceea ce se găsea
În visteria ce-o avea –
Averea împăratului
Şi-a căpeteniilor lui.
19 Haldei-au ars Casa pe care
Al lui Israel Domn o are,
Iar zidul ce-a înconjurat
Ierusalimul, l-au surpat.
Au nimicit şi au pus foc
La casele din acel loc,
După ce-ntâi au jefuit
Tot ce în cale l-au ieşit.
20 Aceia cari au fost scăpaţi
De sabie, au fost luaţi
De Nebucadenţar şi-apoi,
La Babilon, prinşi de război,
În urmă, ei au fost aduşi.
Acolo, ei au fost supuşi
Atât ai împăratului,
Precum şi ai fiilor lui,
Pân’ s-a întins asupra lor
Împărăţia Perşilor.
21 În felu-acesta, s-a-mplinit
Cuvântul care-a fost rostit,
De Domnul, prin prorocul Lui.
Acel proroc al Domnului,
Drept Ieremia, s-a chemat.
Totul aşa s-a întâmplat,
Până când ţara şi-a ţinut
Sabatele ce le-a avut,
Până când ea s-a odihnit
Cât timp fusese pustiit
Al ei ţinut, şi până când
Ani şaptezeci s-au scurs, la rând.
22 În Persia, înscăunat
Fusese Cir, drept împărat.
În primul său an de domnie,
S-a împlinit o prorocie,
Ce Ieremie o făcuse,
Aşa după cum Domnul spuse.
În acel an, Domnu-a trezit
Duhul lui Cir, cel ce-a domnit
Peste ţinutul Perşilor.
Atunci, spre ştirea tuturor,
Cir poruncit-a să se scrie
Epistole-n împărăţie
Şi prin viu grai să se vestească
Porunca cea împărătească:
23 „Aşa vorbeşte Cir, cel care,
În Persia, este mai mare:
„Al cerurilor Dumnezeu,
Putere-a dat braţului meu,
Căci ţările de pe pământ,
În mâna mea, acuma, sânt.
Iată că Domnul a venit
La mine şi mi-a poruncit,
Grabnic, o casă să-I zidesc.
Vrea, casa, să o construiesc
În Iuda, în cetatea care,
Ierusalim, drept nume are.
Doresc să aflu, mai apoi,
Cine anume, dintre voi,
E din poporul Domnului?
Aceia care sunt ai Lui,
Sunt liberi de-a pleca-napoi,
Iar Dumnezeu fie cu voi!”