1 În felu-acesta, negreşit
Că Solomon şi-a isprăvit
Lucrarea, după planul lui,
Ridicând Casa Domnului.
Apoi, el a adus în ea
Argintul care îl avea
Şi aurul ce-l dobândise
Şi-uneltele ce le primise
Chiar de la David, tatăl lui.
Astfel, în casa Domnului,
Duse au fost aceste toate
Şi-n visterie aşezate.
2 Când Solomon a terminat,
Pe toţi bătrânii i-a chemat,
Pe căpitani-aceia cari,
În seminţii erau mai mari
Şi pe mai marii tuturor
Familiilor din popor.
S-au adunat din Israel
Şi, la Ierusalim, la el,
Toţi au venit, căci Solomon
Voia să mute, din Sion,
Chivotul legământului.
3 În faţa împăratului,
Ei au venit în luna care
A şaptea e, la numărare.
O sărbătoare se vădea,
A şaptea lună că-ncepea.
4 După ce toţi s-au adunat,
Leviţi-apoi au ridicat
Chivotul legământului,
5 Precum şi cortul Domnului
Şi toate-uneltele pe care
Acesta-n slujba sa le are.
Apoi, pe toate le-au adus
Şi-n faţă la popor le-au pus.
De preoţi şi Leviţi purtate,
Au fost aceste lucruri, toate.
6 În urmă, Solomon a stat –
Cu tot poporul adunat –
Lângă chivotul Domnului
Aflat în faţa cortului.
Jertfiţi au fost, atunci, mulţi boi
Precum şi foarte multe oi.
Jertfele-acelea, negreşit,
Atât de multe s-au vădit
Încât putinţă nu era,
Defel, de a le număra.
7 Toţi preoţii, apoi, luară
Chivotul şi îl aşezară
În Locul cel, „prea sfânt”, chemat –
În Templul Domnului aflat –
Sub ale heruvimilor
8 Aripi, căci aripile lor
Peste chivot se întindeau
Şi astfel ele-acopereau
Şi drugii lui – aceia care
Erau pentru a sa mutare.
9 Drugii aceia, lungi, erau,
Iar capetele se vedeau
De la anume depărtare
De la chivot, în locul care
Era Locaşul sfânt aflat.
De-afară, nu s-au observat
Aceşti drugi ai chivotului,
Servind pentru mutarea lui.
Până acum, în acest ceas,
Chivotu-acolo a rămas.
10 Chivotu-n el, atunci, avuse
Doar tablele care-au fost puse,
De Moise şi aveau pe ele
Toate cuvintele acele
Pe care Domnul le-a rostit
Când, la Horeb, El a venit
Ca să încheie-n acest fel,
Un legământ, cu Israel.
Ăst legământ s-a întocmit
Când Israelul a ieşit
Din al Egiptului ţinut,
Când Domnul, liber, l-a făcut.
11 Preoţi-apoi au părăsit
Locul cel sfânt – căci s-a sfinţit
Întreg neamul preoţilor,
Indiferent de casa lor;
12 Leviţii care se vădeau
Drept cântăreţi, în frunte-aveau
Pe-Asaf, Heman şi-asemenea
Şi Iedutun îi însoţea.
Apoi, erau, alături lor,
Fiii, precum şi fraţii lor.
În in subţire-nveşmântaţi,
Fuseseră aceşti bărbaţi.
Lângă altar s-au aşezat –
La răsărit – şi au purtat
Chimvale, harfe şi-alăute,
Aşa precum au fost cerute,
De slujba lor. Îi însoţeau
Preoţi cari trâmbiţe aveau
Şi cari, de toţi, s-au vădit deci,
A fi o sută douăzeci.
13 Sunet de trâmbiţi s-a-nălţat,
Chimvalele au răsunat,
Iar corul instrumentelor
Unitu-s-a cu glasul lor.
Cei cari din gură doar cântau,
Pe Dumnezeu Îl preamăreau:
„Domnul e bun, plin de-ndurare,
Iar îndurarea Lui cea mare,
Din înălţimi, peste noi, vine
Şi-n vecii vecilor, va ţine.”
În clipa ‘ceea, s-a lăsat
Un nor, din cer, şi a intrat
Îndată-n Casa Domnului
Umplând întreg Locaşul Lui.
14 Preoţii care se aflau,
Atunci, în Casă, nu puteau
Să facă slujba Domnului,
Din pricină că slava Lui
Venită-n nor, s-a răspândit
Şi totul fost-a-nvăluit.