1 Atuncea, Solomon a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus,
În întuneric, a voit,
Să locuiască, negreşit!
2 Acuma, eu Ţi-am căutat
Un loc şi-apoi am ridicat
O casă cari a Ta să fie,
Unde să stai Tu, pe vecie!”
3 Apoi, a binecuvântat,
Întreg poporul, adunat,
În faţa lui, stând în picioare,
Într-o smerită adunare.
4 Solomon zise: „Ne-ncetat,
Să fie binecuvântat
Domnul şi Dumnezeul care
Poporul Israel Îl are,
Acela ce-a vorbit, mereu,
Cu cel cari fost-a tatăl meu,
Cel care, azi, a împlinit
Cuvintele ce le-a rostit,
Când în ăst fel a cuvântat:
5 „Din ziua-n care aţi plecat
Din al Egiptului ţinut,
Nici o cetate nu am vrut
Să Îmi aleg, în Israel –
Să am un loc – şi-n locu-acel,
O casă să Mi se zidească,
În care-apoi să locuiască
Numele Meu, pentru vecie
Şi printre voi, astfel, să fie.
6 Doar la Ierusalim am vrut,
Un loc al Meu să fi avut,
O casă-n care-apoi mereu,
Să Îmi aşez Numele Meu.
Pe David, peste-al Meu popor,
L-am pus apoi cârmuitor,
Ca împărat să fie el,
Peste întregul Israel!”
7 Voi ştiţi că David – tatăl meu –
O casă, a dorit, mereu,
Să-I construiască Domnului,
Un sfânt locaş, Numelui Lui.
8 Domnul, lui David, i-a vorbit:
„Pentru că astfel te-ai gândit,
Pentru că ţi-ai dorit mereu,
Să Îi ridici Numelui Meu
O casă, bine ai făcut,
Căci al tău gând Îmi e plăcut.
9 N-ai s-o zideşti tu, pentru Mine,
Ci cel ce vine după tine –
Deci fiul tău – are să fie
Ce-l ce-Mi va face casa, Mie.”
10 Iată că Domnul a-mplinit
Cuvintele ce le-a rostit,
Căci după ce am fost făcut
Drept împărat şi am şezut
Pe scaunul tatălui meu,
O casă pentru Dumnezeu –
Aşa cum David şi-a dorit –
Să Îi zidesc, am reuşit.
11 Pentru chivot, am căutat
Un loc, unde l-am aşezat,
Căci legământul Domnului
Se află înlăuntrul lui.
Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat
Cu Israel, când l-a scăpat
Din al Egiptului ţinut,
Când din rob, liber, l-a făcut.”
12 Când Solomon şi-a încheiat
Vorbirea, el s-a îndreptat
Către altarul Domnului,
Urmat de tot poporul lui.
Spre-al cerurilor necuprins,
În urmă, mâinile şi-a-ntins.
13 Căci Solomon a făurit
O treaptă care s-a vădit
Că din aramă e turnată
Şi-n curte fost-a aşezată.
Cinci coţi avea treapta-n lungime
Şi alţi cinci coţi avea-n lăţime.
În înălţime, de socoţi,
Fusese numai de trei coţi.
14 Pe traptă, Solomon s-a pus
Şi-apoi, în acest fel, a spus:
„Spre Tine-mi înalţ ochii eu,
Spre-al lui Israel Dumnezeu!
Ca Tine, alţii nu mai sânt,
În ceruri sus, ori pe pământ.
Un legământ Tu ai făcut
Cu robii Tăi şi l-ai ţinut
Necontenit, cu îndurare,
Faţă de toţi aceia care,
Din inimă au arătat,
Că a Ta cale au urmat!
15 Acuma, Tu ai împlinit
Cuvântul care l-ai rostit
Faţă de David, al meu tată.
Tot ce ai spus atuncea, iată
Că astăzi, Tu ne dovedeşti
Căci cu putere împlineşti.
16 Acum Doamne-al lui Israel,
Să faci mereu, în aşa fel
Încât făgăduinţa dată
Faţă de David – al meu tată –
Să se-mplinească ne-ncetat,
După cum Tu ai cuvântat,
Când ai rostit: „Necontenit –
În faţă-Mi – nu vei fi lipsit
De fii, care apoi să vie
Pe al tău scaun de domnie,
În Israel să-mpărăţească.
Urmaşii tăi să se păzească
Şi ne-ncetat seama să ia,
Spre a umbla pe calea Mea,
Precum făcut-ai tu, mereu.”
17 O Doamne, Dumnezeul meu,
Acuma fă ca împlinit
Să fie ce-ai făgăduit
Faţă de David, al meu tată!
18 Dar ce! Va locui vreodată –
Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt,
Aici, jos, pe acest pământ?
Iată că măreţia Lui
Nu-ncape-n cerul cerului!
Atunci, ce-aş mai putea să zic,
De-această casă, eu? Nimic!
19 Dar totuşi, Doamne, seama ia
La astă rugăciune-a mea.
Ascultă dar, strigătul meu
20 Şi aţinteşte-Ţi tot mereu,
Ochii, spre casa ridicată,
De care Tu ai spus odată:
„În acel loc, voi merge Eu
Şi am să-Mi pun Numele Meu!”
De-aceea Doamne, seama ia,
La astă rugăciune-a mea!
21 Ascultă rugile pe care
Eu – şi poporu-acesta mare –
Spre Tine le vom îndrepta,
Atunci când în ăst loc vom sta.
Mereu dar, să găseşti cu cale,
Din locul locuinţei Tale –
Din cerul Tău – o Doamne Sfânt –
Ca să priveşti către pământ,
Spre locu-acesta de-nchinare.
Ascultă şi-apoi dă iertare
La cei ce Te vor căuta
Venind aici în faţa Ta!
22 Atunci când un păcat, cumva,
Are să facă cineva
Faţă de un aproape-al său
Şi va veni la locul Tău,
Silit a face-un jurământ
Lângă altarul Tău cel sfânt,
23 Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Şi fă dreptate, ne-ncetat.
Să-l osândeşti pe vinovat.
Şi fă ca vina arătată,
Asupra lui să se abată.
Apoi, nevinovatului,
Ca nevinovăţia lui,
Să-i faci dreptatea să îi fie,
În faţa Ta când o să vie!
24 Atuncea când al Tău popor,
De oştile vrăjmaşilor,
Va fi bătut – căci negreşit,
În contră-Ţi a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni, apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând
Şi Numelui Tău slavă dând,
25 Tu să-l asculţi, din cerul Tău,
Şi iartă-i tot ce-a făcut rău.
În ţara lui cea minunată
Cari pentru-ai săi părinţi e dată,
Tu Doamne-ndură-Te apoi,
Şi adă-l, liber, înapoi!
26 Atunci când întâmpla-se-va
Şi ceru-nchis va fi, cumva –
Căci tot poporul, negreşit,
În contră-Ţi a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni, apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând,
Mărire Numelui Tău dând,
Şi dacă-apoi, poporul Tău
Se va abate de la rău
(Căci i-ai dat plata cuvenită,
Pentru greşeala săvârşită),
27 Tu să-l asculţi şi, negreşit,
Iartă păcatul săvârşit.
Arată-i calea Ta cea bună
Pe cari, piciorul, să şi-l pună
Şi să deschizi cerul apoi,
Peste pământ să vină ploi,
Căci astfel, fi-va-nviorată
Partea de moştenire dată!
28 Când foamete are să fie,
Când valul ciumei o să vie,
Ori când rugina va cădea,
Sau mălura de-asemenea,
Ori când lăcuste-au să apară
Făcând mare prăpăd în ţară,
Sau de cumva vrăjmaşul rău
Va-mpresura poporul Tău –
În ţara lui, sau în cetate –
Când bolile nenumărate
Se vor abate peste el,
Sau când urgii de orice fel
Îl vor lovi, atunci – cumva –
29 Dacă veni-va cineva
Să-Ţi facă rugăciune Ţie,
Sau dacă are ca să vie
Întreg poporul – fiecare
Având în cuget o mustrare
Pentru păcatul săvârşit –
30 Ascultă-l Doamne, negreşit,
Din cerul locuinţei Tale.
Aşa cum este a sa cale,
Să-i dai la fiecare-ndată
Răsplata binemeritată,
Căci Tu cunoşti inima lor –
A fiilor oamenilor.
31 În felu-acesta, fiecare,
Faţă de Tine, teamă, are,
Atâta timp cât vieţuieşte
În ţara ce o moşteneşte!
32 Atuncea când străinul vine,
Pentru al Tău Nume, la Tine –
Căci o să fie cunoscut
Numele Tău, fiind ştiut
Că El este un Nume mare
Iar al Tău braţ întins e tare –
Deci când acest străin va sta
Rugându-se, la casa Ta,
33 Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Şi dă străinului acel
Tot ceea ce-Ţi va cere el,
Spre a-Ţi fi Numele făcut,
Pe-ntreg pământul, cunoscut,
Ca astfel toţi – de bună seamă –
Mereu, de Tine, să se teamă,
Aşa cum Israel se teme
De Tine Doamne-n orice vreme.
Străinul care o să vie,
În acest fel are să ştie
Că-n ăst locaş – neîncetat –
Numele Tău este chemat!
34 Când Israelul va avea,
Cu-ai săi vrăjmaşi, piept, ca să dea,
Mergând precum ai poruncit –
Şi dacă el va fi privit
Către cetatea Ta, în care,
E astă casă de-nchinare,
În care Numele Ţi-ai pus
Şi dacă Îţi va fi adus
El, rugăciuni, în ceasul greu,
Cerându-Ţi sprijinul, mereu –
35 Tu, din înaltul cerului,
Ascultă rugăciunea lui
Şi fă-i dreptate, negreşit!
36 Dacă poporul a greşit –
Căci pe pământ nu se găseşte
Un om cari nu păcătuieşte –
Şi la ai săi vrăjmaşi astfel,
Rob va ajunge Israel –
Fie-ntr-o tară-apropiată,
Fie în una depărtată –
37 Şi dacă în a lui robie,
Poporul Tău are să ştie,
În sine, să pogoare-apoi,
Şi să se-ntoarcă înapoi
La Tine-n ceasu-acela greu,
Cerându-Ţi sprijinul mereu,
Spunându-Ţi: „Am păcătuit
Şi făr’delegi am săvârşit!”,
38 Dacă din inimă apoi
Şi din tot sufletu-napoi,
Spre Tine se vor îndrepta
Şi-n rugăciuni, smeriţi, vor sta
Privind către cetatea-n care
E a Ta casă de-nchinare
În care Numele Ţi-ai pus,
39 Atunci, din cerul Tău – de sus –
Ascultă rugămintea lui
Şi cererea poporului.
Iartă-i păcatul săvârşit
Şi fă-i dreptate, negreşit!
40 Ţine-Ţi privirea aţintită
Asupră-ne, neadormită!
Urechea aplecată-Ţi fie,
La ruga înălţată Ţie,
Din acest loc, unde ai pus
Numele Tău, precum ai spus!
41 Doamne, vino să afli tihnă,
La locul Tău, pentru odihnă.
Adă – cum ai găsit cu cale –
Chivotul măreţiei Tale!
Înveşmântaţi în mântuire,
Fie-ai tăi preoţi. Fericire,
Să aibă prea iubiţii Tăi,
Şi bucurii, pe-ale lor căi!
42 Doamne, te rog, nu-ndepărta,
Pe al Tău uns, din faţa Ta!
Adu-Ţi aminte, negreşit,
De tot ce i-ai făgăduit
Lui David, care Te-a urmat
Şi al Tău rob s-a arătat!”