1 Când Solomon a isprăvit,
Această rugă, de rostit,
Un foc, din ceruri, a căzut
Peste altar şi au văzut –
Cu toţii – cum a mistuit
Tot ceea ce a fost jertfit.
În urmă, slava Domnului
Umplut-a toată casa Lui.
2 Preoţii care se aflau,
Atunci, acolo, nu puteau
Să intre-n Casa Domnului,
Din pricină că slava Lui
Venită-n nor s-a răspândit
Şi totul fost-a-nvăluit.
3 Când al lui Israel popor
A observat cum acel nor
A umplut Casa Domnului,
S-a închinat în faţa Lui
Pân’ la pământ şi-apoi, de-ndat’,
În acest fel, L-au lăudat:
„Domnul e bun, plin de-ndurare,
Iar îndurarea Lui cea mare,
Din înălţimi, peste noi, vine
Şi-n vecii vecilor, va ţine.”
4 Apoi, alături de-mpărat,
Întreg poporul jertfe-a dat,
Aduse-n faţa Domnului,
Spre slava şi spre cinstea Lui.
5 Iar jertfele pe cari le-a dat
Chiar Solomon, s-au ridicat
La două’şidouă mii de boi
Şi-o sută douăzeci mii oi.
Casa lui Dumnezeu, astfel,
Faţă de-ntregul Israel,
De Solomon a fost sfinţită,
Zidirea ei fiind sfârşită.
6 Întreg soborul de preoţi,
Şi-asemenea Leviţii toţi –
Cu instrumentele pe care
David le-a dat la fiecare
Ca să Îi cânte Domnului
Spre slava şi cinstirea Lui –
La locul lor s-au aşezat
Şi-n felu-acesta au cântat:
„Domnul e bun, plin de-ndurare,
Iar îndurarea Lui cea mare,
Din înălţimi, peste noi, vine
Şi-n vecii vecilor, va ţine.”
Din trâmbiţi, preoţi-au sunat
Şi tot poporu-a ascultat
Cântările şi – negreşit –
Pe Dumnezeu L-au prea mărit.
7 De Solomon, a fost sfinţită
Curtea ce fost-a construită
În faţa Casei Domnului,
Căci jertfele aduse Lui,
Acolo fost-au dăruite:
Şi cele care-s socotite
Arderi de tot, şi cele care
Daruri erau pentru mâncare,
Precum şi cele cu menire
De jertfe pentru mulţumire
Având în conţinutul lor
Numai grăsimea jertfelor.
Toate, în curte, s-au adus,
Căci pentru-altarul ce s-a pus
În faţa Domnului să stea
Şi cari de-aramă se vădea,
Mare a fost al jertfei dar,
Prea mic fiind acel altar.
8 Un praznic, Solomon a dat
Atuncea, iar cu el a stat
Întreg poporul, negreşit.
Şi mulţi străini au mai venit
La praznicul dat de-mpărat.
Mai mulţi erau de la Hamat
Precum şi dimprejurul lui.
Din părţile Egiptului –
De la pârâu-acela care
Curge prin ale lui hotare –
Veniră mulţi la masa lui
Şi-au stat în faţa Domnului,
Căci şapte zile a ţinut
Ospăţul care s-a făcut.
9 A opta zi, o adunare
A fost, de sărbătoare mare,
Căci Templul ce s-a construit,
În şapte zile-a fost sfinţit,
Iar praznicul dat de-mpărat,
Tot şapte zile a durat.
10 A şaptea lună se vădea
Că de sfârşit se-apropia,
Pentru că din cuprinsul ei
Trecut-au douăzeci şi trei
De zile. Solomon, atunci,
A dat poporului porunci,
Ca fiecare, înapoi,
La corturi să se-ntoarcă-apoi.
Toţi, mulţumiţi căci au văzut
Ce mare bine i-a făcut
Domnul, lui David – tatăl lui –
Şi-asemenea poporului
Lui Israel, în grabă mare,
Acasă mers-a fiecare.
11 Când Solomon a isprăvit
Tot ce-a avut de construit –
Făcuse Casa Domnului,
Pe cea a împăratului
Şi tot ce-a mai găsit cu cale
A fi pe placul voii sale –
12 Domnul, la el, iar a venit
Şi-n felu-acesta i-a vorbit,
Când înserarea s-a lăsat:
„Iată că Eu te-am ascultat,
Iar acest loc are să fie
Casa în cari Mi-aduceţi Mie,
Jertfe pe care le socot
A fi drept ardere de tot.
13 Atunci când întâmpla-se-va
Şi am să-nchid cerul, cumva –
Încât n-o să mai fie ploaie,
Pământul ca să îl înmoaie –
Când am să fac, prins de furie,
Ciuma, asupră-vă, să vie,
Sau când poruncă voi da iară,
Lăcustele să vină-n ţară,
Cuprinsul ei să îl lovească
Şi astfel să o nimicească,
14 Dacă acest popor al Meu
Asupra căruia, mereu,
Este chemat Numele-Mi Sfânt,
Se va smeri pân’ la pământ
Şi-n rugăciuni apoi va sta,
Când Faţa Mea va căuta,
Iar de la căile acele
Ce s-au vădit precum că-s rele
Se va abate, negreşit,
Îi iert păcatul săvârşit
Şi ţara-n care locuieşte
Poporul se tămăduieşte.
15 Ai Mei ochi fi-vor aţintiţi
De-acum, mereu, neadormiţi
Şi-urechea Mea va fi plecată,
La rugăciunea înălţată
Din acest loc, unde Mi-am pus
Numele Meu, precum am spus!
16 Acum, aleg şi-am să primesc
Casa aceasta şi-o sfinţesc.
În ea, ochi-Mi vor fi mereu,
Inima Mea, Numele Meu.
17 Iar dacă tu, mereu, vei vrea
Ca să păşeşti pe calea Mea,
Păstrându-ţi inima curată –
Cum a făcut şi al tău tată –
Şi de vei ţine negreşit
Tot ceea ce am poruncit
Şi vei păzi legile mele
Veghind necontenit la ele,
18 Atunci al tău jilţ de domnie
Va fi-ntărit, pentru vecie,
În mijlocul lui Israel
Cum i-am promis Eu – de alt fel –
Lui David când i-am spus: „Să ştii
Că tu, lipsit, nu ai să fii
De un urmaş care să vie
Pe al tău scaun de domnie,
Din mijlocul lui Israel.”
19 Dar dacă voi veţi face-altfel
Decât precum v-am poruncit
Şi dacă nu veţi fi păzit
Poruncile ce vi le-am dat,
Cu legile ce le-am lăsat,
Sau dacă o să căutaţi
Alţi dumnezei, să vă-nchinaţi,
Voind ca lor să le slujiţi,
20 Atuncea fi-veţi nimiciţi
Din ţara care aţi primit-o
Şi din părinţi aţi moştenit-o.
De-asemeni, fi-va lepădată
Casa aceasta, închinată
Numelui Meu – Casă pe care
Eu am sfinţit-o-n adunare.
De râs ajunge-va, astfel,
Printre popoare, Israel.
21 Iată ce-naltă-i Casa Mea.
Atunci cei care-o vor vedea,
Vor rămânea încremeniţi
Şi au să fluiere-ngroziţi
Zicând: „De ce o fi făcut,
Domnul, ceea ce am văzut –
Acuma – casei ăsteia
Şi ţării, de asemenea?”
22 Atunci, nu li se va ascunde
Nimic, ci li se va răspunde:
„Iată, ceea ce au păţit,
E pentru că L-au părăsit
Pe Domnul, Dumnezeul lor,
Care a scos acest popor
Din al Egiptului ţinut.
Iată ce lucru a făcut
Acest popor: L-a părăsit
Pe Domnul şi s-a alipit,
În urmă, de alţi dumnezei,
Pentru a îi sluji pe ei.
De-aceea, Domnul i-a făcut,
Răul, pe care l-aţi văzut.”