1 „Întreb dar: „Şi-o fi lepădat,
Acuma, cu adevărat,
Poporul, oare, Dumnezeu?”
Nici vorbă! Iată că şi eu
Mă trag, din neam Israelit,
Al lui Avram fiu, socotit,
Din Beniamin, ca seminţie.
2 Voiesc dar, bine să se ştie,
Că Dumnezeu, cu-adevărat,
Poporul, nu şi-a lepădat,
Pentru că El – luaţi aminte –
L-a cunoscut, mai dinainte.
Nu ştiţi ce, în Scripturi, se scrie
Când se vorbeşte de Ilie?
Atuncea când se plângea El
Faţă de-ntregul Israel,
Lui Dumnezeu, iată ce-a zis:
3 „Pe-ai tăi proroci, ei i-au ucis
Şi-altarele-Ţi le-au dărâmat.
Numai eu singur am scăpat
Şi-acuma, Doamne, nu vezi, oare,
Cum caută să mă omoare?”
4 Dar ce-i răspunde Dumnezeu?
„Şi alţi bărbaţi, Mi-am păstrat Eu.
În număr, ei sunt şapte mii
Şi nu şi-au îndoit – să ştii –
Genunchii lor, căci, niciodat’
Lui Bal, ei nu s-au închinat.”
5 La fel şi-acum, din astă spiţă,
Se mai găseşte-o rămăşiţă
Care-i datoare, aşadar,
Alegerii dată de har.
6 Dacă prin har ea s-a făcut,
Fapte, atunci, nu s-au cerut;
Altminteri, harul dăruit,
Nu mai putea fi, „har”, numit.
Şi dacă e prin fapte dar,
Atuncea, nu mai e prin har;
Altminteri fapta, niciodată,
Nu poate fi, „faptă”, chemată.
7 Deci, ce urmează? Israel
Nu a primit ce-a cătat el,
În timp ce rămăşiţa dar –
Care aleasă e, prin har –
A căpătat; ceilalţi, să ştiţi,
Însă, că fost-au împietriţi,
8 Aşa precum fusese zis
Şi cum e, în Scriptură, scris,
Că „Dumnezeu le-a dăruit
Un duh care i-a adormit;
Apoi, şi ochi, El le-a mai dat,
Ca să nu vadă niciodat’;
Urechi, de-asemeni, au primit,
Cu care nu au auzit.”
9 David, despre acel popor,
A zis, în urmă: „Masa lor,
În cursă, li s-a prefăcut
Şi ca un laţ a apărut,
Ca un prilej de poticnire,
Fiind o dreaptă răsplătire.
10 Întunecimea să le cadă
Peste-ai lor ochi, să nu mai vadă;
Peste spinări, apasă-i greu
Să-i ţii îngârboviţi, mereu.”
11 „S-au poticnit”, vă-ntreb acum,
„Ei, ca să cadă?” Nicidecum!
Ci prin alunecarea lor,
Drum s-a deschis, Neamurilor,
Ca mântuirea s-o primească,
Şi faptu-acesta să stârnească –
Prin oamenii cari au să vie –
A lui Israel gelozie.
12 Dacă a lor alunecare
E-o bogăţie-atât de mare –
Şi care dată e anume,
Acuma, pentru-ntreaga lume –
Iar dacă pagubele lor
Câştig le e Neamurilor,
Ce va fi-ntoarcerea-napoi,
A plinătăţii lor, apoi?
13 Vouă vă spun, Neamurilor:
Apostol sunt, al tuturor
Popoarelor, şi îmi slăvesc
Slujba pe care o-mplinesc.
14 Prin tot ce fac, caut mereu,
Ca gelozie-n neamul meu,
Să pot, în urmă, să stârnesc
Şi astfel, să îi mântuiesc
Pe unii, din al meu popor.
15 Căci dacă lepădarea lor,
Lumi-mpăcare i-a adus,
Ce poate-atuncea, a fi spus,
De revenirea lor, apoi?
Ce va-nsemna ea, pentru noi,
Dacă nu viaţă dintre morţi
Şi-nlocuirea vechii sorţi?
16 Iar dacă sfinte s-au vădit
Primele roade, negreşit,
Şi plămădeala-asemenea,
Trebuie sfântă-a fi şi ea.
Când rădăcina – să ştiţi voi –
E sfântă, ramurile-apoi,
De-asemenea, sfinte-s şi ele.
17 Dacă din ramurile-acele
Unele-au fost tăiate, iar
În locul lor, ajuns-ai dar,
Să fii, acum, tu altoit –
Tu, cel care te-ai dovedit
Că din măslin sălbatic eşti,
Şi-astfel părtaş, iată, că eşti
Grăsimilor măslinului
Precum şi-al rădăcinii lui –
18 Nu te făli, faţă de cele
Cari fost-au prime rămurele.
Căci n-ai de ce să te făleşti –
Să ştii – fiindcă nu tu eşti
Cel care, rădăcina, ţine,
Ci ea te ţine şi pe tine.
19 Dar poate zici: „Au fost tăiate
Chiar ramurile-adevărate,
Şi-n locul lor, m-am pomenit
Că am ajuns eu, altoit.”
20 Faptul acest e-adevărat:
Primele ramuri s-au tăiat,
Căci necredinţă au vădit,
Iar tu acuma, negreşit,
Stai, prin credinţă, în picioare.
De ce să te mândreşti tu, oare?
Nu te-ngâmfa, ci, tot mereu,
Teamă să ai! Căci Dumnezeu,
21 Dacă n-a arătat cruţare
Faţă de ramurile care
Au fost fireşti – ia seama bine –
N-o să te cruţe nici pe tine.
22 Priveşte bunătatea Lui,
Precum şi-asprimea Domnului:
Asprime care s-a văzut
Faţă de cei ce au căzut,
Şi bunătate, pentru tine –
Dacă în ea te vei menţine.
Altminteri, fii încredinţat
Că o să fii, şi tu, tăiat.
23 Dar chiar şi ei, când dovedesc
Precum că nu mai stăruiesc
În necredinţa lor, să ştiţi,
Că vor fi, iarăşi, altoiţi.
Deci, Dumnezeu poate-aşadar,
Ca să îi altoiască, iar.
24 Tu dacă – din măslinul care
Era sălbatic din născare –
Ai fost tăiat şi altoit,
În cel ce bun s-a dovedit –
Cum Domnul a găsit cu cale,
Chiar împotriva firii tale –
Atuncea, nu vor fi primiţi,
Să fie-n urmă altoiţi,
La locul lor, şi cei pe care,
Ramuri fireşti, măslinu-i are?”
25 „Nu vreau ca nu cumva să ştiţi,
Şi, singuri, să vă socotiţi
Drept înţelepţi; deci, fraţilor,
Vă spun o taină, tuturor:
O parte din Israeliţi,
Acum, se află împietriţi;
Iar împietrirea-i stăpâneşte
Până atunci când se-mplineşte
Numărul dat Neamurilor –
Deci până la intrarea lor.
26 Abia atuncea, negreşit,
Are să fie mântuit
Întreg poporul Israel,
Căci, în Scripturi, e scris astfel:
„Iată că din Sion porneşte
Izbăvitorul, când soseşte.
Nelegiuirile pe care
Iacov, în sânul lui, le are,
Vor fi, atunci, îndepărtate,
Şterse de-a pururi, şi uitate.
27 Acesta-i legământul Meu,
Pe cari, cu ei, am să-l fac Eu,
Atuncea când vor fi iertate
Şi şterse ale lor păcate.”
28 Faţă de Evanghelie – ei –
Vrăjmaşi, acum, sunt, dragii mei,
Şi-aceasta-i spre al vostru bine.
Dar vreau să ştie orişicine,
Că, prin alegere, ei sânt
Iubiţi de Dumnezeu Cel Sfânt,
Din pricina părinţilor
Pe care-i are neamul lor.
29 Să ştiţi că nu Îi pare rău,
Lui Dumnezeu, de darul Său
Şi-apoi, nici de acea chemare,
Făcută pentru fiecare.
30 După cum nici voi, bunăoară,
N-aţi ascultat, odinioară,
De Dumnezeu, şi după cum,
Prin ne-ascultarea lor – acum –
Voi, îndurare-aţi căpătat,
31 La fel, nici ei n-au ascultat,
Ca să primească îndurare
Apoi, şi ei, prin mila care,
Faţă de voi, s-a arătat.
32 Căci Dumnezeu i-a încuiat,
Pe oameni, în neascultare,
Ca să arate îndurare,
Apoi, faţă de toţi, mereu.
33 Adâncă-i a lui Dumnezeu
Înţelepciune şi ştiinţă!
Bogată-i a Lui cunoştinţă!
El are judecăţi ascunse
Cari nu pot fi, de noi, pătrunse!
Şi cât pot fi de ne-nţelese
Cărările, de El, alese!
34 Într-adevăr: „cine-a ştiut,
Sau cine oare-a cunoscut,
Vreodată, gândul Domnului?
Sau cine-a fost sfetnicul Lui?
35 Există, oare, cineva
Care I-a dat, întâi ceva,
Să poată aştepta apoi,
Ca să primească înapoi?
36 Din El, prin El, şi pentru El,
Sunt toate lucrurile-astfel.
Acum şi-n anii care vin,
Slavă să aibă El! Amin.”