1 „Vă-ndemn dar, fraţilor, mereu,
Pentru ca Domnul Dumnezeu
Să vă arate îndurare,
Să vă aduceţi, fiecare,
Al vostru trup, drept jertfă vie,
Cari sfântă trebuie să fie,
Spre-a fi plăcută Domnului,
Căci ea, apoi, în faţa Lui,
Are să vi se socotească
Slujbă a fi, duhovnicească.
2 Să nu vă potriviţi apoi,
Chipului veacului, ci voi –
Prin înnoirea minţii – fiţi
În stare să deosebiţi
Voia pe care Dumnezeu
Are s-o aibă, tot mereu.
Aceea trebuie făcută,
Pentru că ea Îi e plăcută,
E bună şi desăvârşită –
De-aceea trebuie-mplinită.
3 Prin harul care mi-a fost dat,
Eu vă îndemn, neîncetat,
Ca nicicând, nimeni dintre voi,
Să nu îşi facă, mai apoi,
Câte-o părere despre sine,
Mai ‘naltă decât se cuvine.
Să arătaţi, astfel, dreptate,
Şi simţăminte cumpătate,
Când este vorba despre „sine”,
Cari să se potrivească bine
Doar cu măsura de credinţă
Pe care orişice fiinţă
O are, de la Dumnezeu –
Acesta a fost sfatul meu.
4 Căci iată că al vostru grup,
Este asemeni unui trup.
Iar orice trup, ştiţi voi, că are,
În el, mai multe mădulare.
Toate sunt bine rânduite
Şi slujbe au, deosebite.
5 La fel şi noi, cari mulţi suntem,
Acum, un singur trup, avem
Şi, în Hristos, ne regăsim,
Căci al Său trup, îl împlinim.
Deci, fiecare dintre noi
Este un mădular apoi,
În trupu-n care ne găsim,
Şi unul altuia-i slujim.
6 De-aceea, daruri diferite,
Ne-au fost, prin har, nouă-mpărţite:
Acel care-a primit, prin har,
Al prorociei mare dar,
Să-l folosească cu ştiinţă,
După măsura-i de credinţă;
7 Acela care e chemat
Pentru o slujbă, ne-ncetat,
De acea slujbă să se ţină.
Cel care e chemat să vină,
Învăţătură ca să dea,
De-nvăţături se va ţinea.
8 Acela cari este în stare
Ca să aducă-mbărbătare
La alţii, trebuie să ştie
De-mbărbătări doar, să se ţie.
Cel care vrea să dăruiască,
Inimă largă să vădească.
Acela care cârmuieşte,
Râvnă s-arate, trebuieşte;
Iar milostenia, vreau să fie,
Făcută doar cu bucurie.”
9 „Iată dar, dragostea, pe care,
Vreau, să o aibă, fiecare:
Curată, trebuie să fie,
Şi fără prefăcătorie.
De rău – mereu – să vă-ngroziţi;
De bine, tare, staţi lipiţi.
10 Cu dragoste frăţească, voi
Să vă iubiţi, cu toţi, apoi.
În cinste, vreau, să învăţaţi,
Întâietate, să vă daţi.
11 În sârguinţă, dovediţi
Că, fără preget, a fi, ştiţi.
De râvnă, plini, să fiţi, mereu,
În duh, slujind lui Dumnezeu.
12 Plini de nădejde, să speraţi –
Mereu – şi să vă bucuraţi.
Când, în necazuri, vă găsiţi,
Răbdare, vreau, să dovediţi.
În rugăciuni, trebuie-apoi,
Stăruitori ca să fiţi voi.
13 Mereu, pe sfinţi, să-i ajutaţi,
Când, în nevoie, sunt aflaţi.
De oaspeţi, trebuie să ştiţi,
Ca, primitori, oricând, să fiţi.
14 Pe cei care vă prigonesc,
Să-i binecuvântaţi, doresc;
Mereu deci, binecuvântaţi,
Şi nu cumva să blestemaţi.
15 Vă bucuraţi şi fiţi voioşi,
Alături de cei bucuroşi,
Dar să-nvăţaţi a plânge-apoi –
Cu toţi cei care plâng – şi voi.
16 Un lucru, să mai ţineţi minte:
S-aveţi aceleaşi simţăminte,
Unii faţă de alţii. Staţi,
Doar în smerenie. Nu umblaţi
După un lucru socotit
Înalt, ci staţi la cel smerit.
Să căutaţi a fi deştepţi:
Nu vă daţi, singuri, înţelepţi.”
17 „Nu-ntoarce, seamănului tău,
Nicicând dar, răul pentru rău.
Să urmărească orişicine,
Neîncetat, doar ce e bine
Pentru folosul tuturor,
Al tuturor oamenilor.
18 Dacă e cu putinţă-apoi –
În cât va atârna de voi –
Mereu, cu oamenii, să ştiţi,
În pace, ca să vieţuiţi.
19 Deci, prea iubiţilor mei fraţi,
Voi, singuri, nu vă răzbunaţi;
Ci să-L lăsaţi pe Dumnezeu
Să Se răzbune, căci, mereu,
El va trimite-a Sa mânie,
Exact aşa după cum scrie:
„Doar Eu am drept de răzbunare
Şi dăruiesc la fiecare,
Câte-o răsplată, pe măsură” –
Ne spune Domnul, prin Scriptură.
20 Deci tu, nu face nici un rău.
Dacă cumva, vrăjmaşul tău
Este flămând şi-n lipsă mare,
Fă bine şi dă-i de mâncare.
Dacă-i e sete, dă-i să bea,
Căci doar atuncea, vei vedea,
Că dacă astfel procedezi,
Cărbuni aprinşi, ai să aşezi –
Îngrămădiţi – pe capul său.
21 Să nu fii biruit de rău –
Nu te lăsa – ci minte ţine:
Să biruieşti răul, prin bine.”