1 „Supuşi dar, stăpânirilor,
Să fiţi, mereu, voi, fraţilor,
Căci nici o stăpânire nu-i
Fără de voia Domnului.
Deci, stăpânirile ce sânt,
Pe faţa-ntregului pământ,
Sunt rânduite, tot mereu,
Numai de către Dumnezeu.
2 Acela cari se-mpotriveşte
La stăpâniri, se dovedeşte
A fi-mpotriva Domnului,
Precum şi-a rânduielii Lui.
Iar cel care s-a-mpotrivit,
Are să fie osândit.
3 Toţi dregătorii, de ştiut
Este, că nu sunt de temut,
Pentru o faptă săvârşită,
Care drept bună-i dovedită.
Nu vrei să ai vreo tresărire,
De frică, pentru stăpânire?
Fă binele şi-atuncea ea,
Doar laude, o să îţi dea.
4 Să ştii că orice dregător
Este un simplu slujitor
Al Domnului, pus, pentru tine –
Adică pentru al tău bine.
Dacă faci rău, de bună seamă,
Tu trebuie ca să ai teamă,
Căci nu degeaba – vei vedea –
Că el îşi poartă sabia.
El este-n slujba Domnului,
Iar printre sarcinile lui,
Se află şi cea cari impune
Că trebuie să Îl răzbune
Şi, de asemeni, pedepseşte
Pe cel ce, rele, săvârşeşte.
5 De-aceea, trebuie să ştiţi,
Neîncetat, supuşi să fiţi,
Nu pentru că sunteţi speriaţi
Dacă pedeapsă căpătaţi,
Ci numai din îndemnul care
Al vostru cuget doar, îl are.
6 Tot din acest motiv, să ştiţi
Şi dările, să le plătiţi,
Căci iată, nişte slujitori
Sunt toţi cei care-s dregători –
În slujba Domnului aflaţi –
Şi care fost-au aşezaţi,
Să împlinească, necurmat,
Slujba ce li s-a-ncredinţat.
7 Deci fraţilor, mereu, să daţi –
La toţi – ceea ce datoraţi:
Cui datoraţi birul, să ştiţi
Că trebuie să îi plătiţi;
La cel ce vamă-i datoraţi,
Vamă va trebui să-i daţi;
Cui frica-i datoraţi apoi,
Frică să ştiţi să îi daţi voi;
Iar dacă cinste-i datoraţi,
Atuncea cinste să îi daţi.”
8 „De-aceea, iată sfatul meu,
Pe care să-l urmaţi, mereu:
Nimica deci, dragii mei fraţi,
La nimeni, să nu datoraţi.
Neîncetat, să vă iubiţi,
Unii pe alţii, căci să ştiţi:
Cel cari pe altul îl iubeşte,
Acela, Legea, împlineşte.
9 Iată, de fapt: „Să nu curveşti,
Să nu furi şi să nu minţeşti,
Să nu pofteşti”, sau orişicare
Altă poruncă Legea are,
Într-una singură – fireşte –
Că fiecare se-mplineşte;
Şi-aceasta spune: „Să-ţi iubeşti
Aproapele, precum tu eşti
Iubit, mereu, de către tine.”
10 Dragostea face numai bine;
Nicicând, ea nu va face rău,
Ci bine, seamănului său.
Căci dragostea, vă dau de ştire,
Că este-a Legii împlinire.”
11 „Şi, cu atât mai mult, acum,
Când ştiţi că pe al nostru drum,
De mântuire, ne-ncetat,
Iată că ne-am apropiat.
Ea-i mai aproape – aţi văzut –
Decât atunci când am crezut.
E timpul ca să vă treziţi
Din somn, stând gata, pregătiţi,
Căci orişicine-a prins de veste
În ce împrejurare este.
12 Noaptea, aproape, a trecut.
Aproape, ziuă s-a făcut.
De-aceea, haideţi să-ncercăm,
Cu toţii, să ne dezbrăcăm
De faptele întunecate,
Căci trebuie a fi luate,
Acuma, armele pe care,
Lumina zilei doar, le are.
13 Frumos, ca-n timpul zilei, noi
Trebuie să trăim apoi,
Nu doar în chefuri şi-n beţii,
În fapte rele şi curvii,
În certuri, pizmă şi ruşine.
14 Acum, luaţi dar seama bine,
Şi îmbrăcaţi-vă frumos,
În Domnul nost’, Iisus Hristos.
Grijă, de-acum, dragii mei fraţi,
Nu trebuie să mai purtaţi
Faţă de firea pământească,
Să nu-i treziţi pofta firească.”