1 „Am să vă pun o întrebare:
Ce fel de-ntâietate are
Iudeul, printre cei din jur?
Ş-apoi, tăierea împrejur,
Îi este de vreo folosinţă?
2 Vă spun dar, vouă, spre ştiinţă,
Cum că al lor folos e mare.
Întâi, o importanţă are
Faptul că neamului Iudeu,
Cuvintele lui Dumnezeu,
Date i-au fost, de la-nceput.
3 Ce dacă unii n-au crezut?
Credincioşia Domnului,
De necredinţa omului,
Ajunge nimicită-acum?
4 N-o să se-ntâmple, nicidecum,
Aşa ceva, căci Dumnezeu
Are să fie, tot mereu,
Găsit că e adevărat,
În timp ce toţi – neîncetat –
Drept mincinoşi s-au pomenit,
Aşa precum a fost vestit
Când, în Scriptură, a fost scris
Acel cuvânt care a zis:
„Prin vorba Ta, să fii găsit
Tu, tot mereu, neprihănit,
Biruitor adevărat,
Atunci când fi-vei judecat.”
5 Dacă acum, neprihănirea
Lui Dumnezeu, nelegiuirea
Ce o avem – şi voi şi eu –
O să o pună, tot mereu –
Acum şi-n vremea ce-o să vină –
Într-o puternică lumină,
Ce vom putea să facem noi
Şi ce vom mai zice, apoi?
Nu cumva, Domnul se vădeşte
Nedrept, când Îşi dezlănţuieşte
Urgiile mâniei Lui?
(Vorbesc în felul omului.)
6 Nu, nicidecum! Dar cum, altfel,
Lumea, va judeca-o El?
7 Şi dacă, prin minciuna mea,
Atuncea când se va vedea
Că adevărul Domnului
Va străluci, spre slava Lui,
De ce, oare, mai sunt luat,
Drept păcătos, şi judecat?
8 De ce nu facem, rău, doar noi,
Şi s-aşteptăm binele-apoi,
Aşa precum pretind cei care
Spun, despre noi – de fiecare –
Doar rele, oriunde s-au dus,
Şi zic că noi aşa am spus?
Pe aceşti oameni îi aşteaptă,
De-acuma, o osândă dreaptă.”
9 „Deci, ce urmează, dragii mei?
Suntem, mai buni, noi, decât ei?
Nicigând, căci toţi am dovedit –
Iudei sau Greci – că ne-am găsit,
Întotdeauna, sub păcat,
10 Precum e scris: „Nu s-a aflat
Un om măcar, neprihănit.
11 Pricepere, n-a dovedit
Nimeni, şi nu-i nici unul care,
Doar a lui Dumnezeu cărare,
S-o caute, cu stăruinţă,
Împins de-o aprigă dorinţă.
12 S-au abătut şi nu sunt vrednici;
S-au dovedit nişte netrebnici;
Nu-i nimeni – unul nu-i măcar –
Să facă bine, aşadar.
13 Gâtlejurile lor le sânt
Asemenea unui mormânt,
Care-i deschis, neîncetat.
Limbile lor s-au arătat
Bune să-nşele, când vorbeau.
Numai venin de-aspidă au,
Pe cari, sub buze, ştiu să-l ţină.
14 Gura, mereu, le este plină
Doar de blestem şi-amărăciune.
15 Grabnic, picioarele-şi vor pune,
Să verse sânge. Negreşit,
16 Prăpădul numai – însoţit
De focul pustiirilor –
Este aflat, pe drumul lor.
17 Ei nu cunosc calea, spre pace.
18 De-asemenea, lor nu le place,
Frica de Domnul Dumnezeu,
Şi nu o ţin, sub ochi, mereu.”
19 Legea vorbeşte – se-nţelege –
Doar pentru cei ce sunt sub Lege,
Ca orice gură, astupată,
Să fie-apoi; şi vinovată,
Lumea – faţă de Dumnezeu –
Să fie-aflată, tot mereu.
20 Nimeni nu este socotit,
‘Naintea Lui, neprihănit,
Prin fapta Legii, căci, prin ea,
Doar să ajungă, va putea,
La o cunoaştere deplină,
Despre păcat şi despre vină.”
21 „Acuma, însă, peste fire,
Apare o neprihănire
Cari, de la Dumnezeu, soseşte
Şi, fără legi, se dobândeşte.
Despre aceasta, negreşit,
Proroci – şi Lege – ne-au vorbit.
22 Ea e neprihănirea dată
De Dumnezeu, şi-i căpătată
De către oamenii, de jos,
Doar prin credinţa în Hristos.
Ea-i, de la Dumnezeu, de sus,
Şi doar credinţa în Iisus,
O va aduce, peste cel –
Şi celui care crede-n El –
Fără nici o deosebire.
23 Căci toţi, precum e a lor fire,
Ajuns-au de-au păcătuit
Şi-n felu-acesta, s-a vădit
Cum că lipsiţi au fost, mereu,
De slava de la Dumnezeu.
24 Acuma însă, socotiţi
Au fost cu toţi, neprihăniţi,
Prin harul Său doar, care, iată
Că este dat, fără de plată,
Numai printr-o răscumpărare
Ce vine de la El, şi care –
Aşa după cum am mai spus –
Se află în Hristos Iisus.
25 Mai dinainte, Dumnezeu,
Pe El, L-a rânduit, mereu,
Să fie – pentru-ntreaga fire –
O jertfă pentru ispăşire,
Doar prin credinţa arătată
În al Lui sânge, căci vrea – iată –
Să Îşi arate-n acest fel,
Neprihănirea Sa, în El;
Că nu a mai luat aminte
La tot ce-a fost, mai înainte,
Ci, cu vederea, a trecut
Păcatele ce s-au făcut,
În vremurile-acelea-n care,
A dovedit, multă răbdare.
26 Acum, în astă vreme – iată –
Neprihănirea, Şi-o arată,
Astfel încât, neprihănit,
Are să fie socotit
Oricine – după cum am spus –
Dacă va crede, în Iisus.
27 Unde-i, acum, pricina care
Laudă poate-aduce, oare?
S-a dus, precum se înţelege.
S-a dus; dar prin ce fel de lege?
A faptelor? Nu-i cu putinţă!
Prin legea dată de credinţă,
Pentru că ea aduce tot
Ceea ce faptele nu pot.
28 Noi credem că, neprihănit,
Acum, e omul, socotit,
Doar prin credinţa arătată,
Cari nu-i de fapta Legii dată.
29 Sau Dumnezeu e – fraţilor –
Doar Dumnezeu, Iudeilor?
Nu este Dumnezeu, la fel,
Şi pentru Neamuri? Nu-i tot El?
Da, Dumnezeu este şi-al lor,
Adică al Neamurilor.
30 Deoarece, El e, mereu,
Singurul Domn şi Dumnezeu,
Va socoti – după dorinţă –
Neprihăniţi, doar prin credinţă,
Pe cei ce-s împrejur tăiaţi,
Dar şi pe cei ce-s netăiaţi.
Deci astfel, orişice fiinţă,
Neprihănită-i, prin credinţă.”
31 „Deci, prin credinţă, încercăm
Noi, Legea, să o desfiinţăm?
Nu – pentru că nici nu dorim –
Ci, dimpotrivă, o-ntărim.”