1 „Dacă neprihăniţi, suntem
Noi, prin credinţă-acum, avem
Pace, mereu, cu Cel de Sus,
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
2 De-aceea, noi Îi datorăm,
Acuma, faptul că ne-aflăm,
Doar prin credinţă aşadar,
Intraţi în starea cea de har,
În cari ne bucurăm, mereu,
Nădăjduind în Dumnezeu,
La arătarea slavei Sale.
3 Ba mai mult, am găsit cu cale,
Că-i bine să ne bucurăm,
Chiar şi atunci când înfruntăm
Necazurile, căci noi ştim
Că, prin acestea, dobândim,
Răbdarea cea de trebuinţă,
4 Care ne-aduce biruinţă,
Când ne aflăm în încercare;
Iar biruinţa, când apare,
E, de nădejde, însoţită.
5 Nădejdea, astfel întărită,
Nu ne înşeală, niciodată,
Pentru că-n noi a fost turnată
Iubirea, de la Dumnezeu,
Pe care o purtăm, mereu,
În încercări, pe-acest pământ,
În inimă, prin Duhul Sfânt.
6 Căci iată, când pierduţi eram –
Şi când putere nu aveam –
Hristos, la vremea cuvenită,
A adus plata potrivită,
Murind, spre a fi izbăviţi
Cei care sunt nelegiuiţi.
7 Pentru un om neprihănit,
Cu greu, poate, s-ar fi găsit
Un om, în stare ca să moară,
Însă, se poate, bunăoară,
Să spun că s-ar găsi, cumva,
Să se jertfească cineva,
Pentru un om, pentru cel care,
Drept binefăcător, îl are.
8 Dar Dumnezeul nostru, iată,
Faţă de noi, că Îşi arată
Dragostea Lui, prin ce-a făcut.
Pe când noi, încă, am zăcut
În starea noastră de păcat,
Iisus Hristos fusese dat,
Să se jertfească, pentru noi.
9 Cu-atât mai mult, să ştiţi apoi,
Că dacă suntem socotiţi,
Acum, cu toţi, neprihăniţi,
Prin al Său sânge, tot prin El,
Noi, mântuiţi, vom fi astfel,
De a lui Dumnezeu mânie,
Care e gata ca să vie.
10 Dacă pe când pierduţi eram
Şi drept vrăjmaşi ne socoteam,
Cu Dumnezeu, ne-am împăcat
Prin al Său Fiu, care Şi-a dat
Viaţa, drept jertfă, pentru noi,
Cu-atât mai mult, să credeţi voi,
Acuma dar, dragii mei fraţi,
Că dacă suntem împăcaţi
Cu El, vom fi şi mântuiţi,
Prin voia Lui – aşa să ştiţi!
11 Şi nu numai atât, dar noi
Ne bucurăm, mereu, apoi,
În Dumnezeul Cel de Sus,
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus,
Adică prin Acel, prin care,
Noi căpătat-am împăcare.”
12 „De-aceea, printr-un om anume,
Păcatul a intrat în lume
Şi astfel – prin acest păcat –
Moartea, în lume, a intrat.
Moartea aceasta, fraţilor,
S-a-ntins asupra tuturor
Şi, peste toţi, a stăpânit
Fiindcă au păcătuit…
13 (Păcatul – să luaţi aminte –
Era, în lume, înainte
De a fi dată astă Lege,
Însă acesta, se-nţelege,
Că-n seamă nu a fost ţinut,
Cât timp, legea n-a apărut.
14 Dar totuşi, moartea a domnit –
De la Adam – şi-a stăpânit
Până la Moise, peste cei
Care-au păcătuit; dar ei
N-au săvârşit nici o călcare
A Legii – asemănătoare
Cu-a lui Adam – cari se vădeşte
Icoana ce pre-nchipuieşte,
În arătarea ei deplină,
Pe Cel care avea să vină.
15 Însă, cu darul arătat
A fi fără de plată dat,
Nu e la fel – fără-ndoială –
Precum era cu-acea greşeală.
Căci dacă unul a greşit
Şi-n urmă moartea i-a lovit
Pe oamenii cei mulţi apoi,
Cu-atât mai mult, azi, pentru noi,
Chiar Dumnezeu, prin al Său har,
Ne-a adus, tuturor, un dar,
Pe care – trebuie ştiut –
Că printr-un om, ni l-a făcut –
Dat din belşug şi generos –
Adică prin Iisus Hristos.
16 Darul acesta n-a venit
Prin cel ce a păcătuit;
Căci judecata, împlinită –
Cari pentru mulţi a fost rostită –
Adus-a doar osândă, iată.
Însă, acest dar, fără plată,
Venit cu multe osteneli,
Urmare a multor greşeli,
Aduce-o hotărâre care
Împarte, din belşug, iertare.
17 Deci, dacă unul a greşit,
Iar moartea-n lume a domnit
Prin el – adică prin greşeală –
Cu mult mai mult – fără-ndoială –
Acuma, cei care primesc
Harul şi darul cel ceresc
Cari vine peste-ntreaga fire
Şi e chemat neprihănire,
Au să domnească-n viaţa lor
Prin unul singur – fraţilor –
Care, aşa cum v-am mai spus,
Este numit Hristos Iisus!)
18 …Deci dacă, fără îndoială,
Doar printr-o singură greşeală,
O grea osândă a venit
Şi pe tot omul l-a lovit,
Acuma, iată că apare
O hotărâre de iertare,
Dată pentru întreaga fire,
Ce va-mpărţi neprihănire,
Pentru toţi oamenii. Prin ea,
Cu toţii, viaţă, vom avea,
19 Căci după cum s-a întâmplat
Atuncea când n-a ascultat
Un singur om – iar pentru el
Ajuns-au păcătoşi, astfel,
Cei mulţi – acum, de-asemenea,
Prin ascultarea unuia,
Cei mulţi găsiţi vor fi plăcuţi,
Neprihăniţi fiind făcuţi.
20 Atunci când Legea a venit,
Prin ea, greşeala s-a-nmulţit.
Unde-i păcat mult, să ştiţi dar,
Precum că este mai mult har;
21 Căci după cum acest păcat
A stăpânit şi moarte-a dat,
O să supună toată firea
Şi harul, dând neprihănirea
Cari, viaţă – veşnic – a adus,
Prin Domnul nost’ Hristos Iisus.”