1 Demult, prin ai istoriei zori,
Pe când erau judecători
Peste popor, veni în ţară –
Precum mai fost-a şi-altă oară –
O foamete, ca un blestem.
Atunci, un om din Betleem,
Cu soaţa şi cu fiii lui,
Luă drumul Moabului,
Acolo ca să locuiască –
Foamei să-i supravieţuiască.
2 Omul acela se numea
Elimelec; soaţă avea,
Pe o femeie Efratită –
Naomi, ea era numită;
Primul său fiu era Mahlon,
Iar cel de-al doilea, Chilion.
Cu toţii, Efratiţi, erau
Şi-n Betleem, casă, aveau;
Dar foametea i-a alungat
Şi în Moab s-au aşezat,
Pentru o vreme, de-au trăit.
3 Elimelec însă-a murit
Acolo-n ani-aceia grei.
Naomi, cu feciorii ei,
Printre străini, l-au îngropat.
4 Cei doi feciori s-au însurat,
Luându-şi soaţe Moabite –
Orpa şi Rut erau numite.
În tihnă, toţi au vieţuit,
5 Vreo zece ani; dar au murit
Şi cei doi fii: întâi Mahlon,
Urmat apoi de Chilion.
Astfel, Naomi s-a trezit
Că orice sprijin i-a perit:
Soţ şi feciori, de-al morţii glas,
Fost-au chemaţi; i-au mai rămas
Nurorile, însă voia,
Ca libertate să le dea.
6 Dar într-o zi, când a aflat
Că Dumnezeu a cercetat
Pe-al Său popor şi-a dăruit
Pâine – căci S-a milostivit
De tot norodul de Evrei –
Să se întoarcă-n ţara ei,
Pe loc, Naomi a gândit
Şi-apoi, mult n-a mai zăbovit:
7 Nurorile şi le-a luat
Şi către Iuda, a plecat.
8 Pe drum, a zis nurorilor:
„Iată ce-aş vrea eu, dragilor:
Gândit-am şi-am găsit cu cale,
Cum că, la casa mamei sale,
Să se întoarcă, înapoi,
Azi, fiecare dintre voi.
Domnul, vreau, să vă ocrotească
Şi milă să vă dăruiască,
Aşa cum voi v-aţi îndurat
De cei care au răposat,
Şi cum v-aţi îngrijit de mine.
9 Dea Domnul, să vă meargă bine!
Doresc să vă căsătoriţi,
Odihnă ca să dobândiţi
În casele unui bărbat.”
Apoi, pe rând, le-a sărutat
Şi, lăcrimând, la piept, le-a strâns.
Ele, în hohote, au plâns
10 Şi i-au răspuns: „Nu te lăsăm!
În ţara ta, noi te urmăm!”
11 Naomi-a zis: „Mă ascultaţi
Fetele mele! De plecaţi,
O să vă fie mult mai bine.
De ce vreţi să veniţi, cu mine?
Iată, eu nu mai am copii!
În pântece, nu mai am fii,
Pe care să îi aşteptaţi
Să crească, să vi-i dau bărbaţi.
12 Plecaţi acasă, negreşit!
Eu nu pot să mă mai mărit,
Şi chiar dacă nădăjduiesc –
Chiar de, la noapte, mă găsesc,
Cu un bărbat – iar mai apoi,
Voi naşte fii, aşteptaţi voi –
13 Până când, mari, vor fi-nălţaţi –
Şi nu o să vă măritaţi?
Nu! Nu, fiicele mele! Eu
Sunt amărâtă. Dumnezeu
Şi-a întins mâna-n contra mea.”
14 Nurorile, atunci, la ea,
Au ridicat glasul şi-au plâns.
Orpa, apoi, soacra şi-a strâns
În braţe şi s-au sărutat.
După aceea şi-a luat
Adio, cu durere-n glas,
Plecând grăbită. A rămas
Naomi, singură, cu Rut,
Căci de-al ei pas, ea s-a ţinut.
15 Naomi-a spus: „Cumnata ta,
S-a-ntors acasă. Nu mai sta
Nici tu, ci du-te, la ai tăi!
Vezi? Orpa s-a dus la ai săi,
La dumnezeii ce-i avea!
Deci fă şi tu, asemenea!”
16 Rut a răspuns: „‘Geaba vorbeşti
Şi stărui, căci nu reuşeşti
Ca să mă-ndepărtezi, pe mine!
Eu vreau ca să rămân cu tine!
Unde vei merge, te urmez,
Unde vei sta, şi eu m-aşez!
Poporul tău va fi şi-al meu,
Iar Cel ce-ţi este Dumnezeu,
Şi mie Domn are să-mi fie!
17 Acolo unde o să-ţi vie
Moartea – unde te-or îngropa –
Mormânt, şi eu îmi voi săpa!
Să-mi facă Domnul, ce doreşte:
De tine, nu mă despărţeşte
Nimeni, doar moartea va putea!”
18 Naomi-atunci, privind la ea,
A înţeles că hotărârea
O să i-o schimbe doar pieirea.
19 Astfel, nu a mai stăruit,
Ci împreună au pornit,
Spre Betleem. Când au ajuns
Şi în cetate au pătruns,
Prezenţa lor a provocat
Un freamăt ce a tulburat
Cetate şi locuitori.
Toţi le priveau, întrebători,
Şi-ntre femei, se şuşotea:
„Oare, femeia aceea,
Nu e Naomi?” – se-ntrebau
Şi lung, în urma ei, priveau.
„Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” –
Era-n cetate, cunoscută,
De toţi locuitorii ei.
20 Ea a vorbit, către femei:
„Naomi”, nu mă mai numiţi!
Spuneţi-mi „Mara”, căci să ştiţi
Că Dumnezeu m-a apăsat
Şi cu tristeţe m-a-ncărcat,
Încât, cuvinte n-am a spune” –
„Mara” înseamnă „Amărăciune” –
21 „Aici, cât încă mai eram,
Un trai îmbelşugat aveam;
Şi-acuma, iată: înapoi,
M-aduce Dumnezeu, la voi,
Cu mâna goală. N-am nimic!
Am pierdut tot. De-aceea zic:
„Naomi”, nu mă mai numiţi,
Când Cel Puternic – precum ştiţi –
Atât de mult, m-a întristat.”
22 În acest fel, s-a aşezat
Naomi, în al ei ţinut,
Având-o pe-a ei noră, Rut.
Timpul în care a sosit
La Betleem, s-a potrivit
Cu strânsul roadei câmpului –
La secerişul orzului.