1 Lui Rut, Naomi i-a vorbit:
„Copila mea, aş fi dorit
Să-ţi dau un loc, să fii iubită,
Unde să poţi fi fericită.
2 Boaz ni-e rudă – ai aflat,
Căci cu-ale lui slugi, ai lucrat.
La noapte, în aria lui,
La vânturarea orzului,
El va veni. Iată ce faci:
3 Te speli, te ungi şi-apoi te-mbraci
Cu ce-ai mai bun. Te pregăteşti
Şi către arie porneşti.
Ai grijă să nu fii văzută!
Să nu te faci, lui, cunoscută,
Până nu vor fi terminat
Toţi, de băut şi de mâncat.
4 Când se va duce la culcare,
Să-ţi însemnezi locul în care
Culca-se-va. Când l-ai simţit
Că în sfârşit a adormit,
Tiptil, la el, te furişezi
Şi la picioare-i te aşezi:
Uşor, ai să le dezveleşti,
Iar apoi stai şi te-odihneşti,
Pentru că el – a doua zi –
Văzându-te, când s-o trezi,
Are să-ţi spună ce să faci.
Tu să-l asculţi doar, şi să taci.”
5 Rut, soacrei sale, i-a promis:
„Voi face tot, precum mi-ai zis!”
6 Apoi, la arie, s-a dus,
Făcând ceea ce i s-a spus.
7 Boaz, cu-ai săi, a chefuit
Şi inima şi-a veselit.
Rut, răbdătoare, a vegheat,
Iar când s-a dus de s-a culcat
Lângă un stog şi-a adormit,
Picioarele i-a dezvelit,
Lungindu-se-apoi, uşurel,
8 Lângă Boaz. Când, din somn, el,
La miezul nopţii, s-a trezit,
S-a-nspăimântat, căci a zărit
Femeia care s-a culcat
Chiar lângă el. A întrebat,
9 Uimit atunci, de ce-a văzut:
„Cine eşti tu?” „Eu? Eu sunt Rut,
A ta supusă slujitoare.
Tu ai drept de răscumpărare –
De-aceea am venit la tine.
Întinde-ţi haina peste mine –
Peste-a ta slugă prea plecată!”
10 El zise: „Binecuvântată
Să fii copilă, tot mereu,
De către Bunul Dumnezeu!
Fapta de-acuma a vorbit
Şi astfel, a mărturisit
Mai mult ca orice, pentru tine –
Nu ai voit, calea, a ţine,
Celor m-ai tineri; n-ai cătat
Nici pe sărac, nici pe bogat.
11 De-aceea, vreau a nu te teme,
Fiindcă din această vreme,
Fac tot ce spui. Tu eşti privită,
De-ntreaga obşte, drept cinstită.
12 Am dreptul de răscumpărare,
Dar şi-altcineva îl mai are –
O rudă mai apropiată:
Poţi fi, de ea, răscumpărată.
13 Acum însă, rămâi la mine.
În zori, am să-i vorbesc, de tine,
Şi voi vedea ce planuri are,
Privind a ta răscumpărare.
De nu vrea, te răscumpăr eu! –
Îţi spun, pe viul Dumnezeu!”
14 Rut a primit a lui povaţă,
Rămânând până dimineaţă.
În zori, Boaz i-a poruncit:
„Să nu se afle că-ai dormit
Aici, azi noapte! Nimenea –
Că fost-ai în aria mea –
Nu vreau să ştie, nicidecum!
15 Du-te şi-adu-mi mantaua-acum.
Aşa. Ţine-o întinsă bine,
Căci eu, un dar am, pentru tine.”
Şase măsuri de orz i-a dat.
Rut, în manta, le-a-nfăşurat
16 Şi către casă a pornit-o.
Intrând, Naomi a simţit-o
Şi-a întrebat: „Rut? Rut, tu eşti?”
„Eu sunt!”, Rut zise, „Ţi-aduc veşti!”
În urmă, i-a istorisit
Tot ce-a făcut. Când a sfârşit,
17 Luă mantaua ce-o aduse
Şi lângă soacra ei, o puse,
Zicând: „Iată ce-am căpătat!
Şase măsuri de orz mi-a dat
Boaz, spunându-mi: „În manta,
Pune-l şi du-l, la soacra ta.”
18 Naomi-a zis: „Fii liniştită,
Până când fi-vei lămurită,
De felul cum va fi sfârşit
Lucrul acesta. Negreşit,
Boaz, tihnă, nu va avea,
Până atunci când va putea
Ca acest lucru să-l sfârşească –
Chiar azi, poate-o să reuşească.”