1 „În urmă, pe nisipul mării,
Şedeam, privind în largul zării.
Deodat’, din mare, am văzut,
O fiară, cum a apărut,
Cari, şapte capete, avea.
A mai avut, de-asemenea,
Şi zece coarne aşezate,
Pe capete; încununate,
Fuseseră coarnele-acele;
Zece cununi aveau pe ele,
Iar după cum am observat,
Erau cununi de împărat.
Nume de hulă a avut,
Pe capete. Cum am văzut –
2 Fiara – un leopard părea.
Labele care le avea,
De urs a fi, mi s-au părut;
Iar gura – cum am priceput –
Părea asemeni leului.
Balaurul, puterea lui
Şi al său scaun de domnie,
A hotărât ca să îi fie
Lăsate fiarei, de îndată.
Fiarei, apoi, i-a mai fost dată
O stăpânire foarte mare.
3 Unul din capetele care
Le avea ea, părea rănit,
Gata de moarte-a fi lovit.
Dar rana i s-a vindecat
Şi-ntreg pământul s-a mirat.
4 Când aste lucruri le-au văzut,
Oameni-ndat’ au început,
Balaurului, să se-nchine,
Pentru că ei văzut-au bine
Că fiarei, el, puteri, i-a dat.
Fiarei, apoi, s-au închinat
Şi-au zis aşa: „Cine-i sub soare,
La fel precum e fiara, oare?
Cine-mpotriva ei, va sta,
Putând, cu ea, a se lupta?”
5 Fiara, o gură, a primit,
Cu care mari hule-a rostit.
A mai primit putere mare,
Spre a lucra cu-nverşunare,
Căci patruzeci şi două sânt
Lunile sale, pe pământ,
Ca slujba să şi-o împlinească.
6 Ea a-nceput ca să rostească
Vorbe de hulă, tot mereu,
Trimise către Dumnezeu,
Hulind Numele Domnului,
Hulind întregul cort al Lui
Şi-apoi, pe cei ce se găsesc,
Cu El, şi-n ceruri, locuiesc.
7 Fiara – aşa cum am văzut –
Război, cu sfinţii, a făcut,
Şi a ajuns ca, la sfârşit,
Pe-aceştia să-i fi biruit.
În felu-acesta, stăpânire
A pus, peste întreaga fire,
Pe orice neam, pe-orice popor,
Indiferent de limba lor,
Indiferent de seminţie.
8 Când au văzut a ei urgie,
Locuitorii care sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Îndată i s-au închinat.
În al lor număr au intrat
Numai acei oameni anume,
Cari nu-şi aveau scris al lor nume,
În cartea vieţii – carte care,
În stăpânirea Lui o are
De când pământul s-a-ntrupat,
Mielul, cari fost-a junghiat.
9 Cei cari, auz, au dobândit,
Să înţeleagă, ce-am vorbit!
10 Cel care-i duce în robie
Pe alţii, trebuie să ştie,
Că are a păţi la fel –
Adică rob va fi şi el.
Cel cari, cu sabia, omoară,
De sabie are să moară.
Aici este răbdarea care
Poporul sfinţilor o are,
Şi-aici este credinţa lor –
Credinţa dată sfinţilor.
11 Apoi, când iarăşi am privit,
O altă fiară am zărit,
Că, din pământ, a apărut
Şi două coarne a avut,
Pe al ei cap. Coarnele-acele,
De miel păreau să fi fost ele.
Însă atunci când a vorbit –
Balaur – ea s-a dovedit.
12 În tot ceea ce făptuia,
Puterea fiarei se vădea,
Cari fost-a înaintea ei.
Ea a făcut ca toţi acei
Cari, pe pământ, au locuit,
Să se închine, negreşit,
Fiarei dintâi, care avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată,
Rană ce fost-a vindecată.
13 Mari semne, fiara săvârşea,
Până acolo că putea
Să facă să coboare foc,
În faţa tuturor, pe loc.
14 Oamenii, semnele-i, vedeau
Şi astfel, amăgiţi erau
De toate câte le-au văzut,
Că-n a lor faţă, le-a făcut.
Ea, oamenilor, le-a vorbit
Şi le-a cerut ca, negreşit,
Fiarei aceea ce avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată –
Rană ce fost-a vindecată –
Să-i facă o icoană mare,
15 Căreia să îi dea suflare
Şi să o facă să vorbească,
Căci trebuia să reuşească
Să îi omoare, negreşit,
Pe cei ce s-ar fi-mpotrivit,
Iar să se-nchine, n-ar fi vrut,
Icoanei, care s-a făcut.
16 Ea a-ncercat să îi silească –
Pe toţi apoi – ca să primească
Un semn ce fost-a aşezat
Pe frunte, sau era purtat
Pe mâna dreaptă. Negreşit,
Semnul acela l-au primit
Toţi oamenii: şi mici şi mari,
Bogaţi, săraci, robi, sau cei cari,
Drept oameni liberi se găseau.
17 Aceia care nu aveau
Semnul, pe mâini sau frunţi făcut,
Să vândă, nu au mai putut
Şi-asemeni, nici de cumpărat
Ceva, n-au mai putut, vreodat’.
Semnul acela cuprindea
Numele fiarei, sau avea
Numărul numelui pe care,
Numai această fiară-l are.
18 Atenţi să fiţi, căci aici – iată –
Înţelepciunea e aflată.
Cel care este priceput,
Să-ncerce – numărul avut,
De fiară – să îl socotească.
Atunci când are să-l găsească,
Va şti că numărul acel,
Număr de om se-arată el.
Iar numărul ce îl purtase,
E şase sute şaizeci’şase.”