1 „Unul din îngeri, cari ţineau
Potirele – şi cari erau
Şapte la număr – a venit
La mine şi-astfel mi-a vorbit:
„Vino aici, să vezi îndată,
Căci se rosteşte-o judecată,
Asupra curvei celei cari
Şade, acum, pe ape mari.
2 Cei care-au fost încoronaţi,
Peste pământ, ca împăraţi,
Mereu, cu ea, au tot curvit.
Oamenii care-au locuit
În lume – cari s-au perindat
Peste pământ – s-au îmbătat,
Sorbind al ei vin, de curvie!”
3 Apoi, în Duhul, în pustie,
De către înger, am fost dus
Şi într-un loc anume, pus.
Din locul meu, eu am văzut
Că o femeie a şezut
Pe-o fiară înspăimântătoare,
Ce-i stacojie, la culoare.
Fiara aceea se vedea
Că şapte capete avea.
Iar coarnele ce i-au crescut,
Zece erau. Am mai văzut,
Nume de hulă – negreşit –
Cari trupul i-au acoperit.
4 Femeia ce sta aşezată,
În purpură, era-mbrăcată
Şi-n stacojiu. De-asemenea,
Împodobită era ea,
Cu pietre scumpe-n număr mare,
Cu aur şi mărgăritare.
În mână, un potir, ţinea,
Care, din aur, se vădea;
Plin era el, cu-amărăciuni,
Cu tot felul de spurcăciuni,
Precum şi cu necurăţii,
Ce ţin de ale ei curvii.
5 Pe fruntea ei, ceva scria,
Iar scrisu-acela se vădea
A fi o taină. Cu mirare,
Citit-am: „Babilonul mare,
Cari este mama curvelor,
Precum şi-a spurcăciunilor
De pe pământ. Am observat
6 Cum că femeia s-a-mbătat,
De tot sângele sfinţilor,
Precum şi-al mucenicilor
Care trăit-au pe pământ
Şi cari, ai lui Iisus doar, sânt.
Când am văzut-o, m-am mirat,
7 Dar îngerul m-a întrebat:
„De ce te miri? Ia seama bine,
Căci eu dezvălui, pentru tine,
Taina astei femei, îndată,
Şi-a fiarei pe cari, aşezată,
Acum, se află ea, şi care,
Cu şapte capete, apare,
Şi zece coarne, ce-au crescut,
Pe capete, cum ai văzut.
8 Fiara a fost, dar nu mai este.
Vreau însă, să îţi dau de veste,
Că din Adânc ea va apare,
Ca să se ducă la pierzare.
Locuitorii care sânt
Pe faţa-ntregului pământ –
Cari, numele, nu şi-au avut,
Înscrise, de la început,
În cartea vieţii – au să fie
Miraţi atunci când au să ştie
Că fiara nu mai e şi-apoi,
Că o să vină înapoi.
9 Aici e mintea – pot a spune –
Cari plină-i de înţelepciune.
Iar capetele fiarei sânt
Cei şapte munţi, de pe pământ,
Pe cari, femeia arătată,
Acum se află aşezată.
10 De-asemeni, capetele sânt
Şapte-mpăraţi de pe pământ:
Cinci au căzut, unul domneşte,
Iar altul, în curând, soseşte –
Însă puţin timp va avea,
În care poate ca să stea.
11 Fiara la care ai privit –
Cari fost-a, dar ţi-am desluşit
Că nu mai este – se vădea
Precum că e al optulea
Dintre-mpăratii amintiţi,
Mai înainte pomeniţi.
Între cei şapte-i aşezată,
În rândul lor e numărată
Şi după ce ea va apare
Are să meargă la pierzare.
12 Iar cele zece coarne sânt
Zece-mpăraţi, de pe pământ,
Cari încă n-au împărăţit.
Putere, ei vor fi primit,
Un ceas, căci au să trebuiască
Şi ei, apoi, să-mpărăţească,
Şezând cu fiara împreună.
13 Un singur gând ei au să-şi pună
Şi fiarei, vor dori să-i dea
Puterea ce o vor avea.
14 Toţi împăraţi-aceşti, apoi,
Cu Mielul, vor purta război,
Dar El are să reuşească –
În urmă – să îi biruiască,
Pentru că-i Domnul domnilor
Şi Împăratul tuturor
Celor cari sunt încoronaţi –
Peste pământ – drept împăraţi.
Toţi cei pe care i-a chemat –
Mielul – pe care i-a luat
Drept credincioşi şi i-a ales
A fi cu El – bine-nţeles
Că şi ei biruiesc apoi,
Când se va da acel război.”
15 În urmă, îngeru-a vorbit:
„Apele care le-ai zărit –
Pe care-i curva aşezată –
Noroade sunt şi, totodată,
Gloate şi limbi, neamuri, pe care,
Acum, acest pământ le are.
16 Coarnele care le-ai zărit –
Precum şi fiara – negreşit,
Pe curvă, au să o urască
Şi-apoi, au să o pustiască,
Lăsând-o goală. Toţi acei
Au să mănânce carnea ei,
Iar restul, strâns va fi-ntr-un loc
Şi ars are să fie-n foc,
17 Căci Dumnezeul Cel de sus,
În a lor inimă a pus
Gândul de a se fi-nvoit –
După un plan, de El gătit –
Ca fiarei, să îi dăruiască
Puterea lor, împărătească,
Până când fi-vor împlinite
Cuvintele ce-au fost vestite,
De Dumnezeu. Femeia care –
18 O ştii – e o cetate mare,
Stăpână peste împăraţi,
Cari sunt, în lume-ncoronaţi.”