1 „Scrie-i la îngerul pe care,
Biserica-n Sardes, îl are:
„Iată ce zice, pentru tine,
Cel care, şapte stele, ţine
Şi şapte Duhuri care sânt
Ale Părintelui Cel Sfânt:
„Cunosc ce fapte ai făcut,
Căci Eu, pe toate, le-am văzut.
Îţi merge vestea că trăieşti,
Cu toate că, de fapt, mort, eşti.
2 Veghează dar, şi întăreşte
Ce a rămas – ce se vădeşte
A fi pe moarte – căci îţi zic,
Precum că n-am găsit nimic –
Din ce-ai făcut – desăvârşit,
Atuncea când le-am cântărit,
În faţa Celui viu mereu,
Care Îmi este Dumnezeu
3 Să-ţi aminteşti ce ai primit
Şi ce anume-ai auzit!
Te pocăieşte şi, să ştii,
Pe-acelea, bine, să le ţii!
De-acum, de n-ai să veghezi bine,
Ca hoţul, voi veni la tine,
Căci n-ai să ştii ceasul în care,
În casa ta, Eu voi apare.
4 Totuşi, în Sardes e ceva,
Pentru că se găsesc câţiva,
Cari, hainele, nu şi-au mânjit.
Numai aceştia – negreşit –
Vor fi cu Mine, împreună,
Şi haine albe au să-şi pună,
Fiindcă ei au arătat
Că vrednici sunt, neîncetat.
5 Iată răsplata ce-o primeşte
Acela care biruieşte:
În haine albe, o să fie
El, îmbrăcat, pentru vecie.
Din cartea vieţii, n-am să şterg
Numele Său, ci am să merg
Ca să-l mărturisesc, mereu,
Apoi, faţă de Tatăl Meu
Şi faţă de-un întreg popor,
Cari este al îngerilor.”
6 Atent s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, le-a vorbit.
7 Scrie-i la îngerul pe care,
În Filadelfia, îl are
Biserica, în frunte pus:
„Iată ce a avut de spus,
Cel Sfânt şi Cel Adevărat,
Cel care ţine, ne-ncetat,
Cheia lui David, Cel ce-nchide
Şi nimeni nu poate deschide,
Acela care a deschis
Şi nimenea n-a mai închis:
8 „Cunosc ce fapte ai făcut,
Pentru că Eu ţi le-am văzut.
Acuma dar, să iei aminte,
Căci pusă-ţi este, înainte,
O uşă care-ţi e deschisă
Şi nu mai poate fi închisă,
De nimeni. Chiar de te-ai vădit
Mic în putere, ai păzit
Al Meu Cuvânt, neîncetat,
Şi nicicând, nu te-ai lepădat,
Tăgăduind Numele Meu.
9 Iată, acuma, îţi dau Eu,
O parte dintre cei pe care,
Satan, în sinagogă-i are,
Care îşi spun că sunt Iudei,
Dar mint, pentru că nu sunt. Ei,
De-acuma, vor veni la tine,
Ca la picioare-ţi, să se-nchine,
Şi vor pricepe, negreşit,
Ce mult, pe tine, te-am iubit.
10 Fiindcă tu ai arătat
Că ai păzit, neîncetat,
Cuvintele răbdării Mele,
În clipele acelea grele,
Când ceasul încercării vine,
Te voi păzi şi Eu, pe tine.
Acela e un ceas anume,
Ce va să vină peste lume,
Să-ncerce oamenii ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
11 Eu vin curând. Tu să veghezi,
Necontenit, şi să păstrezi
Ceea ce ai, ca nu cumva,
Să-ţi ia cununa cineva.
12 Iată răsplata ce-o primeşte
Acela care biruieşte:
Un stâlp, pe-acela, îl fac Eu,
Al Templului lui Dumnezeu
Şi niciodată-apoi, din el,
Nu va ieşi omul acel;
Iar Numele lui Dumnezeu,
Pe el, atunci, am să-L scriu Eu.
Am să mai scriu, de-asemenea,
Şi numele ce-l va avea
Cetatea Lui – aceea care,
Din ceruri o să se coboare
Şi care, precum bine ştim,
Va fi noul Ierusalim.
De-asemenei, voi mai scrie Eu,
În urmă, şi Numele Meu,
Şi îl voi însemna anume –
Atuncea – cu al Meu nou Nume.
13 Atent, s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit, că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, a vorbit.”
14 Scrie-i la îngerul pe care,
În Laodiceea, îl are
Biserica, în frunte, pus:
„Iată ce a avut de spus,
Cel care-i Amin, ne-ndoios,
Cel ce e Martor credincios
Şi-adevărat, Cel ce-a-nceput
Zidirea care s-a făcut
De către Domnul Dumnezeu:
15 „Să afli dar, precum că Eu
Cunosc ceea ce-ai făptuit.
Nici rece nu ai fost găsit,
Dar nici în clocot nu erai.
Bine era, de te aflai
Ori îngheţat, ori clocotit!
16 Dar pentru că ai fost găsit,
Ca fiind numai căldicel –
Nici rece, dar nici cald defel –
Am să te vărs, din gura Mea,
Şi n-am să te mai ţin în ea.
17 Pentru că zici, neîncetat,
„Iată, acuma sunt bogat
Şi nici o lipsă n-am simţit,
Fiindcă m-am îmbogăţit”,
Nici nu te-ai mai uitat, în jos,
Să vezi cât eşti de ticălos,
Că eşti sărac, nenorocit,
Şi că eşti orb şi dezgolit.
18 Un sfat, îţi dau, ia seama bine!
Vino să cumperi, de la Mine,
Aur curat, cari, negreşit,
Prin foc ajuns-a curăţit,
Ca astfel să te-mbogăţeşti.
Vino, ca să îţi târguieşti
Straiul cel alb şi nepătat,
Şi-mbracă-te cu el, îndat’,
S-ascunzi sub faldurile sale,
Ruşinea goliciunii tale.
Şi pentru ochii, ia-ţi doctorie;
Unge-i apoi – limpezi să fie –
Căci numai astfel, vei putea,
Cu claritate, a vedea.
19 Eu mustru şi îi pedepsesc,
Pe cei pe care îi iubesc.
De râvnă, plin să te vădeşti
De-acum, şi să te pocăieşti!
20 Iată dar, că la uşă-s Eu,
Şi bat în ea. Dacă al Meu
Glas, îl aude cineva,
Şi dacă va veni, cumva,
Să Îmi deschidă – şi Mă lasă –
Atuncea, voi intra în casă
Şi voi cina cu omu-acel,
Iar el, cu Mine-n acest fel.
21 Iată răsplata ce-o primeşte
Cel care-n urmă biruieşte:
Acela va şedea, mereu,
Cu Mine, pe scaunul Meu,
Pe cari îl am, pentru domnie,
Aşa cum Mi-a fost dat şi Mie,
Când biruinţă-am câştigat;
Cu al Meu Tată, Eu am stat,
Pe al Său jilţ împărătesc,
Pe scaunul Lui cel ceresc.
22 Atent, s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, a vorbit.”