1 Către întregul Israel,
A zis, în urmă, Samuel:
„Iată că eu v-am ascultat
În tot ce-aţi spus şi-un împărat
V-am rânduit astfel, apoi,
Aşa precum cerut-aţi voi.
2 Iată-l pe-al vostru împărat,
Pe care vi l-am aşezat
În frunte, drept conducător,
Peste-al lui Israel popor!
De-acum, eu am îmbătrânit –
Vedeţi dar bine – şi-am albit.
Nu pot ca să mai merg cu voi.
Să nu vă necăjiţi apoi,
Căci vor rămâne fiii mei
Şi au să vă-nsoţească ei.
Din tinereţe, ne-ncetat,
În fruntea voastră am umblat.
3 Acum, la mine, să priviţi
Şi-n contră-mi să mărturisiţi,
Aici, în faţa Domnului,
Precum şi-n faţa unsului
Care-i al Său: cui i-am luat
Boul, măgarul său, vreodat’?
S-a întâmplat oare, cumva,
Ca să apăs pe cineva?
Pe cine am năpăstuit?
Sau, de la cine am primit
Mită, să-nchid ochii apoi?
Mărturisiţi – acuma – voi,
Căci vreau ca să înapoiez
Tot ceea ce vă datorez!”
4 Poporu-atunci a cuvântat:
„Nicicând, tu nu ne-ai apăsat
Şi nici nu ne-ai năpăstuit.
De-asemeni, mită, n-ai primit.”
5 El le-a mai zis: „Iată că eu,
Martor, Îl iau pe Dumnezeu
Şi pe-al Său uns, că n-aţi aflat
Nimic, ca să vă fi luat.”
Oameni-au spus: „Martori suntem,
Că nici o plângere n-avem
În contra ta, căci negreşit,
Doar adevărul, l-ai rostit.”
6 În urmă, Samuel a zis:
„Pe-Aron şi Moise, i-a trimis
Domnul, să meargă, la cei care,
Părinţi, al vost’ popor îi are.
Pe vremea ‘ceea, ei şedeau
La Egipteni şi robi erau;
Iar din robia cea amară,
Moise şi-Aron i-a scos afară.
7 Acuma dar, vă-nfăţişaţi
Şi-n faţa Domnului, să staţi,
Ca să vă judec mai apoi,
Pe fiecare dintre voi,
Pentru tot binele avut,
Pe care Domnul l-a făcut
Pentru părinţii voşti’, precum
Şi pentru-ntreg poporu-acum.
8 După ce Iacov a venit
Şi în Egipt s-a stabilit,
Părinţii voştri au strigat
La Domnul. El i-a ascultat
Şi le-a trimis pe Moise-ndată –
Şi pe Aron – ca să îi scoată
Din mâna Egiptenilor.
În urmă, Domnul le-a dat, lor,
Ţinutu-acesta minunat,
În care ei s-au aşezat.
9 Ei au uitat de Dumnezeu,
Căci n-au vrut a-L urma mereu.
Purtările, când le-a văzut,
El, lui Sisera, i-a vândut –
Capul oştirii din Haţor.
În mâna Filistenilor
Ajunse – astfel – Israel.
Stăpân mai fost-a peste el
Cel ce era încoronat,
Peste Moab, ca împărat.
10 De Dumnezeu, şi-a amintit,
Din nou, poporul asuprit
Şi, către El, iar a strigat,
Când a fost tare apăsat:
„Iată că am păcătuit,
Pe Domnul, când L-am părăsit,
Ca să slujim doar Baalilor,
Precum şi Astarteelor.
Spre noi – o Doamne – să priveşti
Acum şi să ne izbăveşti
De-ai noşti’ vrăjmaşi, pentru că noi
Te vom sluji pe Tine-apoi!”
11 Domnul, atuncea, l-a adus
Pe Ierubal şi-apoi l-a pus,
În fruntea-ntregului popor,
Pentru a-i fi izbăvitor.
El, de Barac, a fost urmat;
Iefta, apoi, s-a ridicat
Şi-n urmă fost-a Samuel.
Prin ei, neamul lui Israel
Ajuns-a a fi izbăvit
Şi linişte a dobândit.
12 Când pe Nahaş – acel pe care
Amon, drept împărat, îl are –
Voi l-aţi văzut că a pornit
În contra voastră, aţi venit
Şi mi-aţi cerut un împărat.
„Nu!”– spus-aţi când v-aţi adunat –
„Ci vrem un împărat apoi,
Cari să domnească peste noi.”
Şi totuşi, Împărat – mereu –
Vă era Domnul Dumnezeu.
13 Priviţi, acuma, fiecare!
Iată-l pe împăratul care
Voi l-aţi ales şi l-aţi cerut!
Iată că Domnul a făcut
Aşa precum cerut-aţi voi,
Şi-un împărat va pus apoi.
14 Dacă de Domnul Dumnezeu
O să vă temeţi voi, mereu,
Dacă aveţi să-I ascultaţi
Cuvântul şi o să-L urmaţi,
Dacă apoi o să-I slujiţi
Şi nu o să vă-mpotriviţi
Glasului Său, atuncea El
Se va lipi de Israel,
Precum şi de-mpăratul lui.
15 Dar dacă glasul Domnului
Nu o să vreţi să-l auziţi,
Dacă o să vă-mpotriviţi
Cuvântului lui Dumnezeu,
Atuncea, mâna Lui, mereu,
În contra voastră o să fie
Şi apăsaţi o să vă ţie,
Precum şi-ai voşti’ părinţi erau,
În vremea când nu-L ascultau.
16 Încă puţin, voi să mai staţi
În acest loc şi s-aşteptaţi,
Pentru că vreau a fi văzută
Minunea ce va fi făcută
De către Domnul Dumnezeu,
Sub ochii voştri. Vă-ntreb eu:
17 Nu suntem noi, la secerat?
Nu avem, grâne, de-adunat?
La Domnul, voi striga apoi,
Şi-ndată tunete şi ploi,
El va trimite, negreşit.
Atunci vă veţi fi dumirit
Ce mare rău voi aţi făcut,
În clipa-n care aţi cerut
Să vi se dea un împărat.”
18 Apoi, spre Domnul a strigat,
Cu glas puternic, Samuel,
Şi chiar în ziua ‘ceea, El
Trimis-a tunete şi-apoi,
Valuri de ploaie, în şuvoi.
Când aste semne le-a văzut,
Întreg poporul s-a temut
De Domnul şi de Samuel.
19 Apoi, neamul lui Israel
Spre Samuel şi-a ridicat
Privirile şi-a cuvântat:
„Roagă-L pe Domnul, pentru noi,
Să nu murim cumva apoi,
Căci la păcatele pe care
Le-am săvârşit fără-ncetare,
Acum ne-am mai adăugat
Un altul, când, un împărat,
Să ni se pună, am cerut.”
20 „Un mare rău voi aţi făcut” –
A zis, în urmă, Samuel –
„Dar teamă, să n-aveţi, defel!
Chiar de-aţi greşit, vegheaţi mereu
Ca de la Domnul Dumnezeu,
Să nu v-abateţi, ci să ştiţi –
Neîncetat – să Îl slăviţi,
Din toată inima apoi.
21 Să Îl urmaţi, pe Domnul, voi,
Pentru că altfel, fiecare
Ar merge după lucruri care
N-aduc folos, nici izbăvire
La nimenea, căci sunt, din fire,
Doar nişte lucruri de nimic.
22 Dar fiţi încredinţaţi – vă zic –
Căci Dumnezeu Îşi ocroteşte
Poporul şi nu-l părăseşte,
Din pricina Numelui Lui
Cel mare. Voia Domnului
E de-a vă ridica pe voi,
Ca să Îi fiţi popor apoi.
23 O clipă nu mi-a dat prin gând,
Să-mi fac păcate încetând
Ca să mă rog lui Dumnezeu,
Pentru popor. Astfel, mereu,
Am să v-arăt calea cea bună –
Calea cea dreaptă – şi-mpreună
Să o urmăm cu toţi apoi.
24 De Domnul, să vă temeţi voi,
Slujindu-L cu credincioşie –
În vremea care o să vie –
Din toată inima. Astfel,
O să vedeţi ce poate El
Şi ce putere – bunăoară –
În faţa voastră, desfăşoară.
25 Dar dacă, rele, săvârşiţi,
Atunci încredinţaţi să fiţi,
Precum că veţi muri şi voi,
Şi împăratul vostru-apoi.”