1 Treizeci şi doi de ani făcea
Saul, atuncea când avea
Să fie pus ca împărat,
În Israel. În frunte-a stat,
Numai doi ani şi a domnit.
2 Trei mii de inşi şi-a pregătit –
Pe care-i alesese el –
Din oamenii lui Israel.
Cu două mii, el a plecat
La muntele Betel chemat
Şi la Micmaş, iar altă mie,
Cu Ionatan a vrut să fie,
La Ghibea. Ceilalţi, din popor,
Trimişi au fost, la cortul lor.
3 Oastea de Filisteni, aflată
La Ghibea, fost-a spulberată,
De către Ionatan. Apoi,
Veştile despre-acest război,
În ţară, s-au întins, de-ndat’,
Încât, de luptă, a aflat
Tot neamul Filistenilor.
Saul a pus ca, în popor,
Să sune trâmbiţa, zicând:
„Sunaţi din trâmbiţi, până când,
Evreii toţi vor fi aflat,
Tot ceea ce s-a întâmplat”
4 În Israel, s-au auzit
Zvonuri, cari astfel au vorbit:
„Iată că Saul i-a bătut
Pe Filisteni, şi-i de ştiut
Cum că poporul Israel,
Urât ajunse-n acest fel,
A fi, de către neamul lor.”
Întreg neamul Evreilor,
Către Ghilgal a apucat –
Unde era Saul aflat –
5 Iar Filistenii s-au unit,
Pentru că ei au plănuit
Să se întoarcă înapoi
Şi să înceapă un război,
Cu Israel. Ale lor care
Erau în număr foarte mare.
De toate, carele acele
O mie ajuns-au a fi ele,
Iar călăreţii ce-i aveau,
La şase mii, se ridicau.
Oastea cari fost-a adunată
Nici nu putea fi numărată.
Ea se-ntindea, în largul zării,
La fel ca şi nisipul mării.
Oastea aceea a venit
Şi, la Micmaş, a poposit,
La est de locu-acela care,
Drept Bet-Aven, nume, îşi are.
6 Israeliţii au văzut
Că la strânsoare au căzut,
Şi-atunci cătat-a fiecare
Ca să-şi găsească o scăpare.
Unii în peşteri au fugit,
Iar alţii s-au adăpostit
Prin trunchiuri, tufe sau prin stânci
Ori s-au ascuns în gropi adânci
Cari pentru apă s-au făcut.
7 Alţii, Iordanul, l-au trecut,
Ca să se poată-ascunde-n Gad
Şi-asemenea în Galaad.
Saul tot la Ghilgal era,
Şi tot poporul tremura
Şezând alăturea de el.
8 Cum hotărâse Samuel,
O săptămână-a aşteptat
Saul, cu cei ce l-au urmat.
Timpul, necontenit, trecea
Iar Samuel întârzia.
Poporu-atuncea şi-a pierdut
Răbdarea şi a început
Să-l părăsească pe-mpărat.
9 În urmă, Saul a strigat:
„E timpul – după cum socot –
S-aducem arderea de tot
Şi jertfele ce au menire
De jertfe pentru mulţumire!”
Abia a apucat să dea
O jertfă care trebuia
A fi o jertfă rânduită
Ca ardere de tot menită,
10 Când Samuel a apărut.
Saul îndată l-a văzut
Şi a plecat, în graba mare,
Să-i iasă în întâmpinare,
Căci a voit, calea, a-i ţine,
Ca să-i ureze-apoi, de bine.
11 Dar Samuel, cum l-a văzut,
L-a întrebat: „Ce ai făcut?”
Saul a zis: „Te-am aşteptat.
Tu, însă, ai întârziat.
În clipa-n care am văzut
Cum că poporul a-nceput
Să plece – căci tu n-ai venit
Exact la timpul stabilit –
Iar Filistenii tot veneau
Şi la Micmaş se adunau,
12 Mi-am spus aşa: „Oştirea lor –
Deci cea a Filistenilor –
Către Ghilgal, iată că vine,
Ca să pogoare peste mine.
Cu toate-acestea, încă, eu
Nu m-am rugat lui Dumnezeu.”
De-aceea, eu am socotit
Că este timpul potrivit,
În care trebuie, şi pot,
Să aduc arderea de tot.”
13 Când auzit-a Samuel,
Vorbirea lui, a zis, astfel:
„Un singur lucru pot să-ţi spun:
Tu ai lucrat ca un nebun,
Pentru că iată, n-ai păzit
Poruncile ce le-ai primit,
Chiar de la Domnul Dumnezeu.
El ar fi întărit, mereu,
Domnia ta, în Israel.
14 Tu ai făcut, însă, altfel.
Să ştii dar, că a ta domnie
Mult timp nu va avea să ţie,
Pentru că nu ai împlinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.”
15 După aceea, Samuel,
De la Ghilgal, plecă şi-astfel,
Spre Ghibea care s-a aflat
În Beniamin, s-a îndreptat.
Saul, în urmă, a-nceput
O numărare de-a făcut,
A celor cari îl însoţeau.
În număr, oamenii erau,
Cam şase sute. Toţi au stat
16 La Gheba, care s-a aflat
În Beniamin. În fruntea lor,
Saul şi cu al său fecior –
Cu Ionatan – mereu, erau.
Toţi Filistenii se-adunau
Lângă Micmaş, căci au găsit
Acolo, locul potrivit,
Să-şi pună tabăra şi-apoi,
Să poată merge la război.
17 Trei cete s-au îndepărtat
De tabără, căci au plecat
Cu gândul ca să pustiiască
Tot ce în cale-au să găsească.
Una spre Ofra a pornit,
Spre ţara care s-a numit
18 Şual. A doua a plecat
Spre Bet-Horon, după prădat,
Iar cea de-a treia a ieşit
Pe drumul care, şerpuit,
Spre valea Ţeboim, în zare,
Pogoară lin către hotare,
Ca să ajungă-ntr-un târziu,
Spre a se pierde în pustiu.
19 În toată ţara ‘ceea mare –
Pe care Israel o are –
Nici un fierar nu s-a găsit.
Cât Filisteni-au stăpânit
Peste poporul Israel,
Nu au îngăduit, defel,
Fierari să fie, în popor,
Căci îşi ziceau în gândul lor:
„Dacă fierari, nu vor avea,
Evrei-atunci nu vor putea,
Săbii şi suliţi, să-şi gătească
Şi-n urmă, să se răzvrătească.”
20 De-aceea, oamenii pe care
Neamul lui Israel îi are,
La Filisteni, se pogorau,
De câte ori siliţi erau
S-ascută fierul plugului.
Atunci când coasa omului,
Sau când securea ce-o avea,
Ori sapa poate, se tocea,
Să le ascută, nevoit
Era, să meargă – negreşit –
La Filisteni, pentru-ajutor,
Căci ei aveau fierarii lor.
21 Deci, dacă coasa se tocea,
Ori sapa, sau – de-asemenea –
Securea, ori furca cea mare –
Aceea cari trei coarne are –
Omul, la Filisteni, venea,
Căci doar la ei, fierar, găsea.
La fel, şi-atunci când s-au tocit
Ţepuşele ce-au folosit
Doar ca să poată mâna boi:
Şi ele trebuiau apoi,
La ei de a fi duse, dacă
Voiau ca, vârf, să li se facă.
22 Şi tot aşa s-a nimerit,
Când ziua luptei a venit.
În felu-acesta, nimenea
O suliţă, în mâini, n-avea,
Şi nici un om din Israel,
O sabie, n-avea, la el.
Din cei ce-au fost în jurul lor,
Doar Saul şi al său fecior –
Cari, Ionatan, era numit –
Săbii aveau. Restu-au venit,
Cu mâna goală, la război.
23 Ceata de Filisteni, apoi,
La pasul în Micmaş aflat,
Venit-a de s-a aşezat.