1 David, cu Saul, a vorbit,
Iar Ionatan l-a auzit.
S-a dus la ei şi l-a văzut
Şi-apoi, pe David, l-a plăcut.
Cu sufletul, s-a alipit
De David şi l-a îndrăgit.
2 Saul nu l-a lăsat apoi –
Pe David – de-a pleca-napoi,
La tatăl său, şi-n acest fel,
David rămase-atunci, la el.
3 De Ionatan, era iubit,
Şi-acesta-n urmă a venit,
Să facă legământ, cu el.
4 I-a dăruit, în acest fel,
Mantaua care o avea,
Hainele lui şi sabia.
Arcul, i l-a mai dăruit,
De cingătoare însoţit.
5 David, oriunde se ducea –
Trimis de Saul – izbândea.
Saul l-a aşezat apoi,
Peste-ai săi oameni de război.
Întreg poporul îl iubea.
Era iubit, de-asemenea,
Chiar şi de cei ce s-au aflat,
Drept slujitori, la împărat.
6 Când David s-a întors apoi,
Cu ai săi oameni de război –
Atuncea când i-a biruit
Pe Filistenii ce-au fugit –
Femeile l-au aşteptat.
De prin cetăţi, s-au adunat
Şi-n faţa împăratului –
Precum şi a oştirii lui –
Ele-au jucat, cu bucurie
Şi-au chiuit cu veselie,
În sunetul timpanelor
Precum şi-al alăutelor.
7 Femeile care cântau,
Unele altora-şi ziceau:
„Sunt mii vrăjmaşii – am văzut –
Pe care Saul i-a bătut. –
Dar David, zeci de mii, a prins,
Pe care-n urmă i-a învins.”
8 Saul, de cum le-a auzit,
S-a mâniat şi-a glăsuit:
„Lui David, zeci de mii, i-au dat,
Iar mie-n urmă mi-au lăsat
Câteva mii! Cum se vădeşte,
Împărăţia-i mai lipseşte!”
9 De-atunci, pe David – negreşit –
Cu ochi răi, Saul l-a privit.
10 Domnul, peste-mpăratul Său,
Trimise iar, duhul cel rău.
În zori, duhul l-a apucat,
Iar Saul s-a înfuriat.
David, atunci, grabnic s-a dus,
Iar după ce harfa-a adus,
Să cânte-ndată, a-nceput,
Căci el să-l liniştească-a vrut.
Saul, o suliţă, avea
În mână şi o cumpănea.
11 Deodată, el a ridicat-o
Şi către David a-ndreptat-o,
Zicându-şi: „Am să îl ucid
Şi am să-l pironesc de zid,
Pe David.” Dar el s-a ferit,
Iar Saul nu l-a nimerit.
De două ori a încercat,
Însă mereu, el a scăpat.
12 Saul, de David, s-a temut –
Necontenit – căci a văzut
Precum că Domnul Dumnezeu
Îl însoţeşte, tot mereu,
Căci Domnul, de-al Său împărat,
De mult timp, S-a îndepărtat.
13 În urmă, Saul a găsit
Că lucrul cel mai potrivit
Prin care să-l îndepărteze
Pe David, este să-l aşeze
Drept căpitan şi-astfel să fie
Mai mare pus, peste o mie,
Din oamenii ce i-a avut.
David, atunci, a fost făcut
Drept căpetenie-n popor,
Fiind pe placul tuturor.
14 În tot ceea ce a făcut
David, izbândă, a avut,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Alăturea-i era, mereu.
15 Saul, văzând că izbutea
În tot ceea ce el făcea,
Teamă avea, mereu, de el.
16 Însă întregul Israel,
Precum şi cei care erau
Din Iuda, mult îl îndrăgeau,
Căci el era în fruntea lor
Şi conducea al lor popor.
17 Saul, pe David, l-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Iată, pe fiica mea cea mare –
Cea cari Merab, drept nume, are –
Am hotărât să ţi-o dau ţie
De-acuma, spre a-ţi fi soţie.
Un lucru vreau să împlineşti:
Cu vitejie să-mi slujeşti,
Purtând războaiele pe care,
Al nostru Dumnezeu le are.”
În acest fel, Saul vorbea,
Pentru că-n sinea lui gândea:
„Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune.
Las Filistenii a-l răpune.”
18 David a zis: „Cine sunt eu
Şi cine este tatăl meu
În Israel, de-a fi luat
Ginere-acum, de împărat?”
19 Merab, când vremea i-a venit
De a se fi căsătorit,
S-a întâmplat ca, de soţie,
Unui alt om, dată, să-i fie.
Numele său e Adriel
Şi din Mehola este el.
20 Saul, o fată, mai avea.
Mical, aceasta se numea,
Iar ea, pe David, l-a iubit.
Atuncea când a auzit
Saul, ăst fapt, s-a bucurat
21 Şi-apoi în sine-a cugetat:
„Am să-i dau fata, de soţie,
Căci ea, o cursă, vreau să-i fie,
Şi-apoi la Filisteni – drept pradă –
David urmează ca să cadă.”
Saul, lui David, i-a vorbit
A doua oară: „Negreşit,
Astăzi, la mine ai să vii,
Căci ginere voiesc să-mi fii!”
22 Pe-i săi slujbaşi, el i-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Pe David, vreau să îl găsiţi
Şi-apoi, în taină să-i vorbiţi:
„Iată, al nostru împărat,
Bunăvoinţă-a arătat
Faţă de tine. Negreşit,
De-ale lui slugi, tu eşti iubit.
Pe plac fă-i împăratului,
Şi fii dar, ginerele lui.”
23 În taină, slugile s-au dus,
La David, iar apoi i-au spus
Acestea, la ureche doar.
David le zise: „Credeţi dar,
Că-i simplu de-a fi însurat
Cu fiica unui împărat?
Eu sunt sărac. Nu am palate
Şi sunt de mică-nsemnătate.”
24 La Saul, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce David a vorbit.
25 Saul, atunci, a glăsuit:
„Mergeţi la David înapoi,
Şi astfel să îi spuneţi voi:
„Iată-mpăratul nu îţi cere
Să-i dai nici zestre, nici avere,
Ci doar un lucru, de-ai putea:
O sută de prepuţuri vrea –
Din ale Filistenilor.
Atunci, pentru tot răul lor,
El o să fie răzbunat.”
Aşa vorbea, căci a-ncercat,
Ca Filistenilor să-i cadă
David, în felu-acesta, pradă.
26 La David, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce Saul a vorbit.
David, atunci, s-a învoit
Cu ceea ce i s-a cerut
Şi-n felu-acesta a putut
Să fie ginerele lui –
Adică-al împăratului.
‘Nainte de-a fi împlinită
Vremea ce fost-a sorocită,
27 David s-a dus – cum a promis –
Şi două sute a ucis,
Din rândul Filistenilor,
Tăind prepuţurile lor,
Pe care-n urmă le-a luat,
Ca să le ducă la-mpărat.
Saul – aşa cum a vorbit –
Pe fiica sa, i-a dăruit.
Mical ajunse ca să fie,
Dată lui David, de soţie.
28 Saul văzuse şi-a-nţeles
Precum că David e ales
De către Domnul Dumnezeu
Care îl însoţea, mereu.
Mical, pe David, îl iubea,
29 În timp ce Saul se temea
De el şi astfel – negreşit –
Neîncetat, l-a duşmănit.
30 Când domnitorii cei pa care
Neamul de Filisteni îi are
Ieşeau în fruntea oştilor,
David mergea-mpotriva lor
Şi-ntotdeauna izbutea
Mai mari izbânzi de a avea,
Decât ale-mpăratului
Precum şi ale oştii lui.
David, astfel, a reuşit
S-ajungă-a fi foarte vestit.