1 Saul, l-a sine, l-a chemat
Pe Ionatan. I-a adunat
Şi pe cai care l-au slujit
Şi tuturor le-a poruncit,
Pe David, ca să îl omoare.
2 Când astă veste-ngrozitoare
A auzit-o Ionatan,
S-a dus şi despre acest plan,
Pe David l-a-nştiinţat de-ndată,
Spunându-i astfel: „Al meu tată,
Să te omoare-acum, voieşte.
Ai grijă dar, şi te păzeşte!
Ascunde-te, iar dimineaţă,
Cu nimenea să nu dai faţă,
3 Căci ies pe câmp, cu tatăl meu.
Am să-i vorbesc – acolo – eu,
Iar când are să-mi vină bine,
Am să aduc vorba, de tine.
Vreau ca să aflu ce mai pune
La cale, ca să pot a-ţi spune.”
4 Când Ionatan s-a întâlnit,
Cu Saul, bine a vorbit
De David şi a cuvântat:
„Să nu faci tată, vreun păcat,
Faţă de David, robul tău,
Căci nu ţi-a făcut nici un rău.
Ba dimpotrivă, pentru tine,
Lucrat-a doar spre al tău bine.
5 Viaţa şi-a pus-o-n joc astfel,
Atunci când cu oşteanu-acel
Din rândul Filistenilor,
Luptat-a, pentru-al nost’ popor.
Tu l-ai văzut cum s-a luptat
Şi ştiu că, mult, te-ai bucurat.
Acum, de ce vrei să greşeşti?
De ce vrei să păcătuieşti
Şi să verşi sângele curat,
Al unui om nevinovat?”
6 Saul, atunci – în sinea lui –
I-a dat dreptate fiului.
De al său glas, a ascultat
Şi-apoi – în urmă – a jurat:
„Viu este Domnul” – el a zis –
„Că David nu va fi ucis!”
7 Când Ionatan l-a auzit,
La David, a plecat grăbit,
Să-i spună tot ce a aflat.
Apoi, pe David, l-a luat
Şi-n faţa împăratului,
L-a dus de-ndat,’ iar tatăl lui –
Cu David – bine s-a purtat,
Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
8 Cu Filistenii, în război,
Încă erau. David, apoi,
În contra lor, iar a pornit
Şi-n luptă, le-a pricinuit
Mari pierderi şi i-a alungat.
9 Duhul cel rău veni, de-ndat’ –
Trimis de Domnul – şi l-a prins
Pe Saul, care-a fost cuprins
De o mânie foarte mare,
Voind – din nou – să îl omoare
Pe David, care-n faţă-i sta,
Căci el – cu harfa – îi cânta.
10 O suliţă, în mână-avea
Saul, şi-a încercat, cu ea,
De zid, ca să îl pironească,
Dar n-a putut să-l nimerească,
Pentru că David s-a ferit
Şi-apoi din faţă-i a fugit.
Când înserarea s-a lăsat,
El a plecat de la-mpărat.
11 Dar Saul nu s-a liniştit,
Ci nişte oameni a găsit,
Pe cari, la David, i-a trimis,
Voind ca el a fi ucis
În clipa-n cari avea să iasă –
A doua zi – din a lui casă.
Mical – aflând ce-a plănuit –
Lui David, astfel, i-a vorbit:
„Dacă nu fugi în noaptea asta,
Nu vei mai ocoli năpasta
Ce te pândeşte, ci să ştii
Cum că, ucis, tu ai să fii.
Aleargă şi te-adăposteşte,
Căci tatăl meu te urmăreşte!”
12 Apoi, fereastra a deschis
Şi l-a-ndemnat – cum i-a mai zis –
Să fugă. El a ascultat
De vorba ei şi a plecat,
Scăpând de oamenii cei care
Trimişi au fost, ca să-l omoare.
13 Mical, apoi, a aşezat
Un terafim, în al său pat.
Cu haina lui, l-a învelit,
Iar peste cap, i-a potrivit
O piele – ce-o aduse ea –
Care, de capră, se vădea.
14 Când oamenii ce i-a trimis
Saul sosiră, ea a zis:
„David este bolnav acum.
Nu poate merge, nicidecum,
Ca să îl vadă pe-mpărat.”
15 Slugile-ndată au plecat,
La Saul şi i-au povestit
Tot ceea ce au auzit.
Saul s-a-nfuriat apoi,
Şi i-a trimis grabnic ‘napoi,
Spunându-le: „Nu cutezaţi
Să nu-l aduceţi! Să-l luaţi
Cu pat cu tot, dacă nu vine!
Aduceţi-l, grabnic, la mine,
Căci vreau să îl omor apoi!”
16 Slujbaşii mers-au înapoi,
Şi-atunci – în pat – ei l-au aflat
Pe terafim, fiind culcat.
Capu-i fusese învelit
C-o piele, care s-a vădit
A fi de capră. Ei s-au dus,
Din nou, la Saul şi i-au spus
Ce au găsit. Saul, de-ndat’,
17 La sine, fiica, şi-a chemat.
Mical, în grabă, a venit,
Iar el a întrebat răstit:
„Spune-mi, de ce m-ai înşelat
Şi pe vrăjmaş, tu l-ai scăpat?”
Mical răspunse: „N-am putut
Să îl opresc, căci de făcut,
Nimic – în faţă-i – nu puteam,
Pentru că tare mă temeam,
Ca nu cumva să mă omoare!
Ce-aş fi putut să face eu, oare?
„De nu mă laşi să plec”, mi-a spus,
Am să te-omor!” Apoi, s-a dus.”
18 David, cu fuga, a scăpat
Şi către Rama s-a-ndreptat.
La Samuel, David s-a dus
Şi-apoi – când l-a găsit – i-a spus
Ceea ce Saul a făcut.
De drum, în urmă, şi-a văzut
Şi spre Naiot, el a pornit
Unde apoi a locuit.
19 Dar cineva i-a dat de veste,
Lui Saul: „Iată, David este,
Pe lângă Rama, aşezat.
Locul este, Naiot, chemat.”
20 Slugi, a trimis Saul apoi,
Ca să-l aducă înapoi.
Slugile-acelea au pornit,
Însă pe drum au întâlnit
Nişte proroci. Cu ei, ‘l-aveau
Pe Samuel, şi proroceau.
De-ndată Duhul Domnului,
Din necuprinsul cerului,
Veni peste oameni-acei
Trimişi de Saul. Astfel, ei
Au început să prorocească,
Şi-au încetat să-l urmărească
21 Pe David. Saul a aflat,
Tot ceea ce s-a întâmplat,
Şi-alţi slujitori trimise-apoi,
Ca să-l aducă, înapoi.
Pe David. Slujitori-acei –
Pe drum – au întâlnit şi ei,
Prorocii. Duhul Domnului,
Din necuprinsul cerului,
Îndată i-a învăluit
Şi-apoi şi ei au prorocit.
Saul – atunci când a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat –
A treia oară-a repezit
Slugi, să-l aducă negreşit,
Grabnic, pe David, înapoi.
Dar şi ei au păţit apoi,
Precum cei dinaintea lor.
Cu cetele prorocilor,
Şi-aceste slugi s-au întâlnit
Şi-au început de-au prorocit.
22 Saul atunci, înfuriat,
Grabnic, spre Rama a plecat.
Ajunse la fântâna care
Este la Secu-ntre hotare.
Acolo, el a întrebat:
„Unde e Samuel, aflat?
Şi unde e David apoi?”
„Sunt lângă Rama amândoi,
Chiar la Naiot” – oameni-au spus.
23 Saul, către Naiot, s-a dus,
Şi-atuncea, Duhul Domnului –
Din necuprinsul cerului –
Venit-a şi l-a-nvăluit,
Încât şi el a prorocit.
Drumul, apoi, şi l-a urmat,
24 Iar la Naiot, s-a dezbrăcat
De straiele ce le-a avut
Şi-apoi, din nou, a început
Să prorocească. Lângă el,
Se-aflase-atuncea, Samuel.
Întreaga noapte, dezbrăcat,
Jos – pe pământ – Saul a stat.
Când oamenii l-au auzit
Că proroceşte, au scornit
Zicala care spune-astfel:
„Saul e-ntre proroci şi el?”