1 David – în urmă – a scăpat
De la Achiş şi a plecat,
Un loc anume, să-şi găsească,
În care să se-adăpostească.
O peşteră – un loc ferit –
În Adulam, el a găsit.
Familia a ştiut că el
Se-ascunde în locul acel.
Când ai săi fraţi vestea-au aflat,
S-au dus să-l caute, de-ndat’.
2 Toţi cei cari, în nevoi, erau –
Sau care datorii aveau,
Precum şi cei nemulţumiţi,
De stăpânire prigoniţi –
Şi ei, la Adulam, s-au dus
Şi-apoi, pe David şi l-au pus
În frunte, drept conducător,
Peste acel întreg popor.
Cam patru sute se vădeau
Toţi cei care, cu ei, erau.
3 David, de-acolo, a plecat,
La Miţpe şi s-a aşezat
În al Moabului ţinut.
La cel pe care l-a avut
Moabu-atuncea împărat,
David s-a dus şi l-a rugat:
„Un lucru vreau să te rog eu:
Lasă-l – la voi – pe tatăl meu,
Să vină-n ţară ca să stea
Şi-asemenea, pe mama mea.
Te rog să-i laşi să stea la voi,
Până când eu voi şti apoi,
Ce vrea să facă Dumnezeu,
Cu mine şi cu neamul meu.”
4 Pe-ai săi părinţi, David i-a dus,
La împărat – precum a spus –
Şi-apoi el le-a îngăduit,
În ţara lui, de-au locuit.
În cetăţuie, ei au stat,
Unde şi David s-a aflat.
5 Prorocul Gad, apoi, s-a dus
La David şi astfel, i-a spus:
„Să nu mai stai în cetăţuie,
Ci-n a lui Iuda ţară, suie!”
David, îndată, a făcut
Aşa precum i s-a cerut
Şi-a mers într-o pădure mare
Care, Heret, drept nume, are.
6 Saul – în urmă – a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat,
Ştiind astfel, unde erau
David şi cei ce-l însoţeau.
La Ghibea, Saul se găsea –
Pe înălţime – şi şedea
Cu slujitori-n jurul lui,
La umbra tamarsicului.
O suliţă, în mâini, ţinea,
Pe care o tot cumpănea.
7 Când – veştile – el le-a aflat,
Pe slujitori, i-a întrebat:
„Ascultaţi voi, oameni pe care,
Neamul lui Beniamin îi are:
Oare, al lui Isai fecior,
Vă va fi binevoitor?
O să vă dea vii şi ogoare
Sau căpitani îi veţi fi oare,
Peste o sută ridicaţi,
Ori peste-o mie aşezaţi?
8 De ce, cu el, voi v-aţi unit
Şi nimenea nu m-a vestit
De legământul cel pe care –
Cu David – fiul meu, îl are?
Dar pentru mine, nimenea,
Durere-n inimă n-avea,
Încât apoi să-mi dea de ştire,
Despre această răzvrătire,
Făcută chiar de al meu fiu?
De ce n-aţi vrut ca eu să ştiu
Că pe-al meu rob l-a răsculat
Chiar Ionatan şi l-a-ndreptat
În contra mea, ca să-mi întindă
Curse, în care să mă prindă?”
9 Doeg – cel care Edomit
Era, şi care l-a slujit
Pe Saul – zise: „L-am văzut
Pe David, când el a trecut
Pe la Ahimelec – cel care,
Pe Ahitub, părinte-l are.
El, preot este, împărate,
Chiar în a Nobului cetate.
10 Ahimelec L-a întrebat
Pe Domnul, pentru el, de-ndat’.
Apoi, merinde-a pregătit
Şi-o sabie i-a dăruit –
Chiar sabia unui oştean
Care fusese Filistean.
Tu-l ştii pe-acela – negreşit –
Căci, Goliat, el s-a numit.”
11 În grabă, slugi au alergat
Să îl aducă la-mpărat,
Pe-Ahimelec – preotul care,
Pe Ahitub, părinte-l are –
Cu toţi cei care se aflau
În casa lui şi-ai săi erau.
Saul, la slugi, le-a poruncit
Să-i mai aducă – negreşit –
Şi pe toţi preoţii pe care,
Cetatea Nobului îi are.
Când toţi i s-au înfăţişat,
12 Saul, l-a sine, l-a chemat
Pe-Ahimelec şi a vorbit,
Când el, în faţă-i, a venit:
„Ascultă, tu, cari te vădeşti,
Fiu al lui Ahitub, că eşti!”
El a răspuns: „Iată-mă! Eu
Gata-s s-ascult, pe domnul meu!”
13 „Îmi spune, cum aţi îndrăznit”–
Saul a zis – „de v-aţi unit,
Tu şi cu fiul lui Isai?
Cum ai putut, apoi, să-i dai
Pâine? Ba chiar l-ai înarmat
Cu sabia lui Goliat!
Cum de te-ai dus – te întreb eu –
Ca pentru el, pe Dumnezeu,
Să Îl întrebi – să vezi ce zice –
Să poată-apoi să se ridice
În contra mea, curse să-ntindă,
Voind – în ele – să mă prindă?”
14 Ahimelec a cutezat
Să îl întrebe, pe-mpărat:
„Din cei ce sunt în slujba ta,
Oare, poţi tu a-mi arăta
Un om, să fie – ne-ndoios –
Cum este David, credincios?
La fel ca fiul lui Isai –
Ca ginerele ce îl ai –
Cine mai este, împărate,
Să împlinească, cu dreptate,
Poruncile ce le rosteşti?
Pe cine oare, mai găseşti –
La tine-n casă aşezat –
De-atâta cinste-nconjurat?
15 De astăzi, început-am eu,
Ca pentru el, pe Dumnezeu,
Să Îl întreb? Pricepe bine,
Cum că departe e de mine,
Aşa ceva! Deci împărate
Stai şi socoate, cu dreptate,
Şi nu căta s-arunci apoi,
Această vină, peste noi,
Căci nu am nici o vină eu,
Nici casele tatălui meu!
Din tot ce-ai spus, pot ca să-ţi zic
Precum că noi nu ştim nimic!”
16 Atuncea, împăratu-a zis:
„Ahimelec va fi ucis,
Cu toată casa cea pe care
Tatăl său – Ahitub – o are!
17 Ahimelec, tu – negreşit –
Morţii ai să îi fii sortit,
Cu toată casa tatălui
Pe care-l ai! Scăpare nu-i,
Pentru că tu ştiut-ai bine
Ce se petrece, dar, la mine –
Să-mi dai de veste – n-ai venit,
Ci cu duşmanul te-ai unit!”
Către alergători, apoi,
Saul s-a-ntors şi spuse: „Voi,
Ucideţi-i acum, pe toţi!
Ucideţi-i pe-aceşti preoţi
Ai Domnului, pentru că ei,
Cu David – şi cu toţi acei
Cari sunt cu el – s-au învoit
Şi împotrivă-mi s-au unit!
Cu toţi să piară aşadar,
Căci au ştiut că e fugar
David, dar nu mi-au dat de veste,
Să pot să aflu unde este!”
Dar slujitorii n-au făcut
Ceea ce Saul le-a cerut.
18 Saul, atunci, s-a mâniat
Şi pe Doeg el l-a chemat
La sine şi i-a poruncit:
„Du-te şi-omoară, negreşit,
Pe-aceşti preoţi!” Doeg s-a dus
Şi a făcut precum i-a spus:
Optzeci şi cinci de inşi erau
Cei cari, efodul, îl purtau,
Cari, pradă morţii, au căzut.
19 Saul, îndată, a trecut
Prin ascuţişul sabiei,
Cetatea Nob. Bărbaţi, femei,
Tineri, bătrâni, copii şi prunci,
Ucişi au fost, cu toţi, atunci.
A mai ucis cirezi de boi,
Măgari şi turmele de oi.
Nimeni – din Nob – nu a scăpat,
Căci Saul nu a arătat
Cruţare, vrând să nimicească
Toată cetatea preoţească.
20 Un fiu, Ahimelec avea –
Abiatar, el se numea.
El singur, doar, a reuşit
Să scape-atunci şi a fugit,
La David, căruia i-a zis
21 Precum că Saul i-a ucis
Pe preoţii lui Dumnezeu.
22 David a spus: „Gândit-am eu,
Cum că Doeg nu va putea,
De veste, ca să nu îi dea
Lui Saul, căci m-a întâlnit
Atunci când m-am adăpostit
La Nob. Motivul morţii lor –
A tuturor sufletelor
Din casele tatălui tău –
Sunt eu. Îmi pare tare rău,
De ceea ce s-a petrecut,
De tot ce Saul a făcut.
23 Rămâi cu mine-n astă vreme,
Căci nu mai ai de ce te teme.
Cel ce mă caută pe mine,
Ştiu că voieşte, şi pe tine,
Să te găsească, iar apoi
Să ne omoare pe-amândoi.
Dar lângă mine – negreşit –
Tu ai să fii bine păzit.”